Sindicalistii de pe platforma siderurgica sustin ca doresc sa colaboreze si sa puna la punct o strategie comuna pe care sa o puna in practica in cadrul negocierilor Contractului Colectiv de Munca (CCM) care au demarat zilele trecute. Presedintele Sindicatului Solidaritatea al Metalurgistilor (SSM), Gheorghe Tiber, a declarat ca sindicatul pe care il conduce doreste ca impreuna cu reprezentantii celorlalte sindicate de pe platforma siderurgica sa faca front comun in timpul tratativelor noului CCM pentru a obtine astfel cat mai multe drepturi pentru siderurgisti. "Azi (n.r. - ieri) am renuntat la plangerile penale pe care sindicatul le-a facut in timpul negocierilor precedente impotriva unor directori din Combinat care au facut abuzuri si a unor lideri de sindicat de la FSS Metarom Galati, cum ar fi Radu Nelu sau Ionica Pricopi. Si cei de la FSS Metarom au renuntat la actiunea prin care contestau in instanta reprezentativitatea Federatiei Solidaritatea Virgil Sahleanu. Relansam in acest fel colaborarea cu toata lumea pentru a scoate rezultate cat mai bune pentru salariati la negocieri. Ne vom reconsidera pozitia daca vom vedea ca nu ne putem intelege cu celelalte sindicate. Vinerea viitoare vom avea o intalnire cu reprezentantii celorlate sindicate pentru a stabili o lista comuna de revendicari pe care sa o prezentam in cadrul negocierilor", sustine Gheorghe Tiber. Liderul SSM sustine ca nu va contesta in instanta documentele pe care le va depune sindicatul Siderurgistul pentru obtinerea reprezentativitatii la nivel de unitate pe baza unei treimi. Pozitia concilianta a liderilor SSM coincide cu cea a liderilor sindicatului Siderurgistul. "Bineinteles ca vom colabora cu toate sindicatele de pe platforma siderurgica, incusiv cu cei de la Solidaritatea. Pe noi ne intereseaza ca in urma acestor negocieri sa obtinem cat mai multe drepturi pentru salariati, si aici ma refer in special la majorarile salariale", a declarat liderul sindicatului Siderurgistul, Ionica Pricopi. Colaborarea anuntata de sindicalisti pentru binele siderurgistilor e demna de toata lauda si speram sa dureze cat mai mult. Asa cum speram sa nu se repete ceea ce s-a intamplat in cursul negocierilor precedente, cand sindicalistii de la Solidaritatea si FSS Metarom Galati au ingropat securea razboiului doar pentru doua saptamani, pacea sindicala fiind urmata de neintelegeri si dispute pe marginea prevederilor noului contract.