Cautare
5172 de rezultate pentru "rezultate titularizar2010 judetul suceava" (3.13 secunde)
Dumitru Pardau, deputat PNL de Suceava, vicepresedinte al PNL Vatra Dornei - administrator si membru in Consiliul de Administratie la SOMES SA;
Politica
Gazeta de Sud
Luni, 18 Aprilie 2005
426
Geoana, aflat la sfarsitul saptamanii la Suceava, a declarat duminica seara ca membrii de partid impotriva carora sunt aduse acuzatii nefondate vor fi aparati, in timp ce aceia “cu probleme“ vor fi suspendati din partid prin decizia Consiliului de arbitraj, iar daca vor fi gasiti nevinovati vor fi reprimiti in partid.
Politica
Realitatea Romaneasca
Luni, 25 Aprilie 2005
167
In plus, ori de cate ori am avut ocazia â€" si asta s-a intamplat foarte des â€", nu doar in calitate de senator intr-o circumscriptie electorala a tarii, ci mai ales ca om, ca cetatean al unui oras si judet cum este Suceava, care obisnuieste sa desfasoare activitati curente, asa cum o facem cu totii alaturi de familiile noastre, cum ar fi mersul la piata, pregatirea unei mese in familie sau o iesire cu prietenii la una dintre pensiunile agro-turistice din zona, am discutat in nenumarate randuri cu producatorii locali de bunuri de consum alimentar.
Politica
estiri.ro
Joi, 30 Iunie 2016
11363
Fostul deputat PRM de Suceava, Ludovic Abitei, membru al Comitetului Director si al Consiliului National al partidului, a demisionat ieri din partid.
Politica
Realitatea Romaneasca
Miercuri, 1 Iunie 2005
139
Gavril Marza, presedintele Consiliului Judetean (CJ) Suceava, a anuntat ieri ca Liga alesilor locali din PSD se va adresa Congresului Puterilor Locale si Regionale de la Strasbourg si Comisiei Europene privind “abuzurile“ actualei Puteri impotriva unor autoritati locale din PSD, demisa in urma unei presupuse incompatibilitati.
Politica
Realitatea Romaneasca
Luni, 6 Iunie 2005
144
Motiunea lui Boc a fost semnata de 35 de presedinti de organizatii (Bucuresti, Vrancea, Suceava, Maramures, Braila, Bistrita, Brasov, Salaj, Ialomita, Botosani, Prahova, Dambovita, Tulcea, Bacau, Caras-Severin etc.), alaturi de semnatari existand si o lista de 70 de sustinatori, intre care se regasesc toti ministrii PD din Guvern, secretari de stat, deputati si senatori.
Politica
Realitatea Romaneasca
Luni, 6 Iunie 2005
331
Operatorul roman a transportat anul trecut peste 500.000 de pasageri si a lansat cinci curse noi, spre Lviv, Satu Mare, Suceava, Paris si Frankfurt.
Economie
Realitatea Romaneasca
Marti, 25 Septembrie 2007
378
Presedintele CJ Suceava, pesedistul Gavril Marza, a precizat ca Adunarea Generala a Uniunii Nationale a Consiliilor Judetene din Romania se va desfasura in perioada 18-22 august, la Constanta, unde vor fi discutate propunerile de modificare a Legii nr.
Politica
Realitatea Romaneasca
Marti, 16 August 2005
154
Angajatul unei banci din Suceava suspectat ca a furat aproape 200.000 de lei din seif, adica doua miliarde in bani vechi, a fost prins joi seara, la Brasov.
Economie
Realitatea Romaneasca
Vineri, 20 Iunie 2008
2215
Licitatia deschisa organizata de Bursa Romana de Marfuri (BRM), prin care Agentia Nationala pentru Locuinte (ANL) va cumpara materiale de constructii pentru reconstruirea caselor sinistratilor din mai multe judete, a atras interesul a 14 firme, care vor participa cu oferte, a informat luni BRM.ANL va cumpara otel beton, ciment, lemn balast si nisip, pe care la va folosi la reconstruirea caselor din Bacau, Neamt, Iasi, Suceava, Botosani si Maramures, judete afectate de inundatii.
Economie
Realitatea Romaneasca
Luni, 11 August 2008
2529
Cel din Fundu Moldovei, jud Suceava, se gaseste in format Standard pe str. Principala, nr. 845 si are o suprafata totala de 558 mp, sala de vanzari fiind de 420 mp.
Economie
estiri.ro
Vineri, 8 Septembrie 2017
12640
Senatorul liberal de Suceava Tiberiu Prodan a apreciat ieri ca o eventuala fuziune PNL-PD ar trebui sa fie facuta sub sigla partidului pe care il reprezinta, "partid care este coloana de bazalt a Romaniei de azi".
Politica
Realitatea Romaneasca
Vineri, 13 Ianuarie 2006
177
Tudorici a anuntat ca, alaturi de consilieri, va contesta la Biroul Permanent Judetean al PD Suceava decizia de excludere si va cere adoptarea unor masuri impotriva lui Badale, pe care l-a acuzat ca a transformat filiala "intr-o organizatie de cumetrie".
Politica
Realitatea Romaneasca
Marti, 17 Ianuarie 2006
313
Moldova alege stabilitatea
Pe de alta parte, senatorul de Suceava Constantin Gheorghe, vicepresedinte al PC, a afimat ca va sustine in Biroul Permanent al partidului mentinerea sprijinului parlamentar al actualului Executiv, pentru a se evita destabilizarea politica inaintea Raportului de tara.
Politica
Realitatea Romaneasca
Vineri, 20 Ianuarie 2006
228
Au fost semnalate cazurile extrem de grave de la Galati, de la Ialomita, unde s-a incercat schimbarea presedintelui si vicepresedintelui, de la Botosani, de la Suceava", ne-a declarat Dan Nica.
Politica
Monitorul de Galati
Marti, 24 Ianuarie 2006
293
Deputatul PNL de Suceava, Romica Andreica, a anuntat ieri ca alesii locali care isi anunta independenta fata de partidul pe listele carora au candidat ar putea sa nu-si piarda postul pentru ca aceasta situatie nu a fost prevazuta in textul legii privind stoparea migratiei politice.
Politica
Realitatea Romaneasca
Vineri, 17 Februarie 2006
148
Flutur a mai spus ca si la Suceava PSD-ul ar trebui sa intre in carantina politica, dupa ce liderul judetean al PSD, Gavril Marza, a afirmat ca in momentul de fata, romanii au o adevarata pacoste in administrarea tarii prin ciuma portocalie.
Politica
Replica de Constanta
Luni, 13 Martie 2006
229
Vera Andronic de la Manastirea Humorului, Suceava, participa in acest week-end la targul mesterilor populari de la Muzeul Satului. Recent, ea a fost prezenta si la targul Piata Taraneasca si Mester(esti) organizat in curtea MTR, cu:
Magazin
estiri.ro
Vineri, 11 Aprilie 2014
9854
Iar deputatul PSD de Suceava Eugen Bejinariu a declarat ca Iorgovan este "o lichea politica, cu palmares in activitatea de destabilizare a organizatiilor judetene, cum sunt cele din Prahova sau Caras-Severin".
Politica
Realitatea Romaneasca
Duminica, 19 Martie 2006
348
Liderul PSD Suceava, Gavril Marza, a declarat ca este mandatat de organizatia sa sa solicite convocarea unui congres extraordinar, modificarea Statutului si alegerea unor structuri de conducere mai suple si mai lucrative.
Politica
Realitatea Romaneasca
Miercuri, 29 Martie 2006
319
STIRI ULTIMA ORA
Surse: 1200 de contestatii depuse la BEC impotriva candidaturii lui Calin Georgescu la prezidentiale
Euronews
Sambata, 8 Martie 2025
959
Romani exploatati dupa oferte false de munca in strainatate. Care pot fi capcanele?
Miercuri, 30 Aprilie 2025



