Gavril Marza, presedintele Consiliului Judetean (CJ) Suceava, a anuntat ieri ca Liga alesilor locali din PSD se va adresa Congresului Puterilor Locale si Regionale de la Strasbourg si Comisiei Europene privind “abuzurile“ actualei Puteri impotriva unor autoritati locale din PSD, demisa in urma unei presupuse incompatibilitati.
Marza sustine ca nu exista nici o incompatibilitate intre functiile de presedinte sau vicepresedinte de consilii judetene si cea de membru al Autoritatii Teritoriale de Ordine Publica (ATOP). El a spus ca ATOP este un organism neguvernamental, cu rol consultativ, fara personalitate juridica, de pe langa consiliile judetene, iar deciziile ATOP au caracter de recomandare.
El a aratat ca prin ordinele de incetare a mandatului unor vicepresedinti sau presedinti PSD de consilii judetene care sunt membri ai ATOP actuala Putere comite “un abuz“ si a subliniat ca, in cazul CJ Sibiu, a fost suspendat din functie numai vicepresedintele PSD, desi si presedintele CJ, membru al FDGR, si celalalt vicepresedinte, membru al PC, se aflau in aceeasi situatie. (M.F.)