Cautare

2634 de rezultate pentru "program casierie" (2.93 secunde)
"Eu sustin financiar Primaria de acolo si nu cred ca vor fi probleme", a conchis deputatul Turcanu.Primarul din Sulita are aplicabilitate asupra unui program cu finantare externa care prevede asfaltarea a 30 kilometri de drum din localitate, o portiune din acesta trecand chiar prin apropierea fermei lui Florin Turcanu.Cel putin declarativ, proiectul privind constructia centralei eoliene se va finaliza in aproape un an de zile si va furniza energie eoliana pentru o ferma cu 1.500 de oi, 100 de vaci, 300 de porci si 3.000 de gaini.
Aceasta este prima etapa a montarii de panouri solare, iar in etapa a doua, care va debuta in mai, vom demara lucrarile la restul unitatilor de invatamant incluse in program, majoritatea colegii si grupuri scolare, dar si trei gradinite.
Destinatiile sprijinului financiar oferit de Uniunea Europeana pentru completarea fondului operational:Fondul operational poate fi utilizat pentru cheltuieli legate de:- implementarea unui PROGRAM OPERATIONAL daca acesta a fost aprobat de MADR;- administrarea fondului operational;- compensarea partiala a valorii produselor retrase de pe piata, conform legislatiei.IV.
Totodata, Adrian Vasilescu afirma ca singurul program real de combatere a crizei este acordul cu institutiile financiare internationale.
La program mai participa UE, BM, BERD si BEI, valoarea totala a creditului extern angajat de Romania de la institutiile financiare internationale fiind de 19,95 miliarde euro.
"Lipsa de perspective privind finantarea in 2010 si platile restante pentru lucrarile executate in 2009 vor conduce, fara indoiala, la un program redus de lucrari in acest an, obligandu-ne sa ajustam forta de munca necesara executarii lucrarilor in cadrul Proiectului Autostrada Transilvania.
Presedintele Traian Basescu a anuntat, joi, un program de reducere a cheltuielilor, care vizeaza printre altele scaderea salariilor din sistemul bugetar cu 25%, a pensiile cu 15% si reducerea subventiilor.
Daca acest lucru nu va fi posibil - delegatia FMI a spus-o extrem de clar , de raspicat - in conditiile in care nu se indeplineste intocmai acest program, atunci Guvernul va fi obligat sa se reintoarca la problema cresterii taxelor si impozitelor.
Pentru a atinge aceasta cifra, Guvernul prevede un program de reducere a cheltuielilor statului si de marire a taxelor. Finantele germane intentioneaza sa economiseasca 10 miliarde de euro pe an, pana in 2014.
Din pacate nu s-au publicat modalitatile de finantare a constructiei de locuinte prin acest program", a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, Vasile Geambazi, presedintele si directorul general al companiei, si nepot al omului de afaceri Gigi Becali.
Solicitata sa aprecieze rata de absorb tie a fondurilor structurale pe segmentul dezvoltarea resurselor umane, Cristina Zevedei ne-a declarat ca este "mica, undeva la 5%", dar ca "nu trebuie sa uitam ca acest program a inceput la finele lui 2008, aproape doi ani intarziere", si ca, "ceea ce este important, numarul proiectelor aprobate s-a dublat in 2010 fata de 2009, ca beneficiarii au invatat sa scrie proiecte europene, ajungand la o rata de succes in medie de 35%, procent apropiat de media europeana, unde astfel de proiecte se elaboreaza de zeci de ani.
E o propunere editoriala, numai ca nu era reglat momentul, pentru ca tine de program, ceea ce intr-un fel era firesc si pentru noi era de asteptat ca el sa vina la Televiziunea nationala, unde nu a mai fost de multa vreme.
Acordarea ajutoarelor de minimis in cadrul acestui program se va face cu respectarea criteriilor prevazute de normele comunitare si de legislatia nationala pentru ajutorul de minimis", se arata in proiect.
Cei doi au avut parte si de un program artistic, pe scena din spatele Primariei Saelele cu fanfara si dansuri populare traditionale.
Intr-acolo trebuie sa dirijam multumirile noastre pentru ideea de a beneficia o zi intreaga non-stop de program live cu morti.
"La nivel de experti am constatat ca performantele la finele lunii iunie sunt bune, iar programele sunt adecvate atingerii tintelor majore din program.
"Nu as avea nicio ezitare daca PSD si PNL vin cu un program de consolidare a reformelor structurale sa desemnez un prim-ministru care sa le aduca la guvernare (...) Dar, cel putin la momentul de fata, prin declaratii si incompetenta, imi confirma ca nu sunt pregatite sa vina la guvernare in vreme de criza", a precizat Basescu.
Viorel Stefan a aratat ca intalnirea zonala de la Targu Mures este a doua din seria de intrevederi pe care Departamentul de Politici Economice si Financiare al PSD le organizeaza in tara, in cadrul carora impreuna cu reprezentantii directiilor economice din filialele judetene se incearca schitarea principalelor repere ale programului economic, program care in forma definitiva va fi prezentat Congresului organizatiei din data de 16 octombrie.
Pentru a asigura o absorbtie cat mai eficienta a fondurilor europene este foarte important ca un numar cat mai mare de potentiali beneficiari sa fie informati despre sprijinul financiar pe care il pot obtine prin Program‘.
Postul LuXx TV avea in plan sa difuzeze un program noaptea, in intervalul orar 23.00 - 05.00. Televiziunea erotica LuXx TV si-a propus sa difuzeze filme - 60%, programe educative - 20%, programe de divertisment - 10% si publicitate si teleshopping - 10%, potrivit Mediafax.ro.
google-analytics.com