Cautare

26911 de rezultate pentru "posturi ocupate prin titularizare bacau" (7.89 secunde)
Prin urmare, atata vreme cat nu mai exista aceasta Alianta, premierul nu mai este unul legitim, a sustinut Emil Boc, care a anuntat ca va cere in instanta ruperea acordului Aliantei D.A.
'Art.10 - Prin derogare de la art.
Ministerul Economiei si Finantelor (MEF) pregateste norme prin care sa faca functional cadrul legislativ privind magazinele duty-free si sa clarifice aspectele legate de posibilitatea reinfiintarii acestora la granitele terestre cu tarile din afara UE.
"Buna ziua, doamnelor!", au fost cuvintele care l-au transformat pe Basescu in superstarul democratelor, care le-a mai dat imediat un motiv de exaltare, prin solicitarea facuta jurnalistilor sa se dea la o parte, pentru a le putea vedea pe toate.
Au raspuns chemarii Apelul democrat pentru intrajutorarea edilului tecucean a avut ca tinta 32 de primari, dar la dezbaterile de la Tecuci au fost prezente 20 de persoane (primari, viceprimari si reprezentanti ai primariilor democrate), in timp ce altii au transmis prin fax valoarea sprijinului financiar pe care-l vor acorda.
Candidatul PD Galati la alegerile europarlamentare, Constantin Dumitriu, s-a pronuntat pentru curatarea clasei politice de personajele care si-au promovat doar interesele personale sau cele de grup in defavoarea celor nationale prin participarea masiva la referendumul pentru introducerea votului uninominal. ... Incercam sa responsabilizam clasa politica prin votul uninominal.
La inceputul sedintei consilierul Nicolae Paun a solicitat introducerea pe ordinea de zi a unei adrese formulata de PSD prin care formatiunea politica isi retrage sprjinul politic acordat consilierului Victorina Radu si prin care solicita anularea mandatului.
Sugestiile sefului statului, legate de necesitatea achizitionarii caselor de protocol prin licitatie publica si nu prin negociere directa, au fost respinse de parlamentari.
Un consortiu romanesc format dintr-o firma de recuperatori si o casa de avocatura a inaintat Ministerului Afacerilor de Externe o oferta inedita prin care se angajeaza sa recupereze, pur si simplu, Insula Serpilor, preluata in acest moment abuziv de Ucraina.
Consiliul Local Navodari, reprezentat prin presedintele de sedinta, Matei Nicolae, a solicitat ieri, in mod oficial, protectia politiei pe perioada desfasurarii sedintei programate azi, de la 16.30 si pana la ora 24.00.
Principalele caracteristici ale acestui tip de vot se refera la faptul ca permite aparitia unor guverne stabile ca urmare a majoritatii stabilite prin vot, dar si faptul ca are drept consecinta nereprezentarea segmentului de electorat care a votat candidatul invins.
In continuare, seful statului mentioneaza ca, "prin Hotararea Guvernului nr.
Marian Oprisan, presedintele Consiliului Judetean (CJ) Vrancea,a afirmat, joi, ca va propune PSD sa conditioneze votul pentrul legea uninominalului de introducerea unor prevederi prin care si presedintii de CJ sa fie alesi prin acelasi sistem de vot, potrivit NewsIn.
Imediat, presedintele Traian Basescu a declarat ca nu va ataca la Curtea Constitutionala amendamentul prin care presedintii de consilii judetene vor fi alesi prin vot uninominal.
Decizia Curtii Constitutionale nu a luat prin surprindere pe nimeni. ... Nu se stie daca acestia vor fi alesi prin vot uninominal la alegerile locale din primavara, intrucat data alegerilor a fost deja stabilita, in aceeasi zi in care Curtea Constitutionala a decis corectitudinea Legii uninominalului.
"Guvernul este, prin prisma efectelor deciziilor sale, cea mai importanta institutie publica din Romania, luand decizii care afecteaza direct viata cetatenilor", a spus Tariceanu.
Prin intermediul unui comunicat de presa, Matei arata ca "actiunea marsava a primarului Tudorel Calapod, pe buna dreptate a fost respinsa de instanta de judecata, deoarece nu erau indeplinite conditiile legale de dizolvare a acestuia".
"Probabil ca Basescu s-a dus sa discute cu liderii PDL ultimele elemente ale blatului cu PSD, blat care se vede in toate aranjamentele pe care le fac in tara, prin Mures, prin Satu Mare, unde au candidati comuni, prin Maramures unde sustin candidati comuni, sau prin Vrancea pe unde Ioana Basescu se intalneste cu Oprisan prin restaurante ca sa negocieze sustinerea acestuia de catre PDL", a afirmat Bogdan Olteanu.
Radu Mazare a acuzat ieri Guvernul Romaniei ca pagubeste bugetul local al Constantei cu 5,6 milioane de euro, prin preluarea taxelor judiciare de timbru, edilul constantean anuntand ca intentioneaza sa atace in instanta aceasta prevedere legislativa.
Pentru asta e nevoie de un om care stie ce spune si spune ce face, iar ce face vedeti in activitatea privata, ca manager, iar prin programul electoral este de departe cel care confirma prin solutii pragmatice, si nu prin povesti.
google-analytics.com