Cautare
3760 de rezultate pentru "nuca p mihai stanjenel" (3.32 secunde)
Ministrul roman de Externe Mihai Razvan Ungureanu a spus ca guvernul munceste in continuare fara pauze, chiar daca in ultimele luni au fost energice dezbateri de politica interna.
Economie
Monitorul de Botosani
Sambata, 3 Septembrie 2005
270
Potrivit lui Mihai Bogza, fost viceguvernator BNR, "prin normele de limitare a creditului in valuta sint avantajate bancile lenese, care nu au avut o activitate intensa pe partea de creditare;
Economie
Monitorul de Botosani
Joi, 6 Octombrie 2005
244
Mihai Berinde, presedintele Consiliului Concurentei, a declarat in acest context ca Romania, ca viitor stat membru, are obligatia sa-si adapteze continuu legislatia la cea comunitara, iar in ceea ce priveste implementarea acesteia, sa o aplice atat in domeniul antitrust, cat si in domeniul ajutorului de stat in aceleasi conditii drastice ca si Comisia Europeana, inca de la data incheierii negocierilor pentru Capitolul 6.
Economie
Replica de Constanta
Vineri, 21 Octombrie 2005
216
10% din angajatii Companiei Nationale Posta Romana, respectiv 3.500 de angajati, vor fi disponibilizati pina la sfirsitul anului, aceasta masura fiind parte integranta din programul de management al companiei, a aratat directorul general CNPR, Dan Mihai Toader ieri, intr-o conferinta de presa.
Economie
Monitorul de Botosani
Miercuri, 26 Octombrie 2005
242
In urma unui ordin al prefectului Mihai Capra, la nivel judetean s-a dispus constituirea unei comisii pentru delimitarea perimetrelor de ameliorare a terenurilor degradate in urma inundatiilor produse in vara acestui an.
Economie
Monitorul de Galati
Vineri, 28 Octombrie 2005
468
Iata de ce acest subiect a fost abordat in cursul intrevederii de la Bucuresti, dintre ministrul de Externe, Mihai Ungureanu, si omologul sau ucrainean, Boris Tarasiuk.
Economie
Realitatea Romaneasca
Vineri, 11 Noiembrie 2005
278
Sistemul bancar nu ar inregistra probleme majore daca populatia ar retrage toate economiile din banci sau in cazul unei rate de neperformanta a creditelor acordate persoanelor fizice de pana la 50%, a declarat ieri presedintele Bancpost, Mihai Bogza.
Economie
Realitatea Romaneasca
Luni, 14 Noiembrie 2005
206
In conditiile in care detasarea sa in locul lui Claudiu Ristea a expirat pe 15 ianuarie a.c., in locul lui Catalin Doica a fost numita Vasilica Mihai.
Economie
Replica de Constanta
Joi, 17 Noiembrie 2005
3276
Potrivit lui Bogdan Mihai Martimof, membru al plenului ONPCSB, exista un proiect de act normativ la Ministerul Justitiei pentru modificarea legislatiei privind spalarea banilor, care ar putea rezolva atat problema secretului de serviciu, cat si a feedbackului solicitat de raportori.
Economie
Realitatea Romaneasca
Luni, 21 Noiembrie 2005
518
Cum unul dintre actualii directori, Roland Caldaruse, intentioneaza sa se retraga din cauza stresului, iar un post este vacant prin plecarea fostei directoare Simona Busica, se pare ca directorii ramasi in functii, Mihai Antonescu si Ioan Filipescu, vor candida fiecare pe postul sau de unii singuri.
Economie
Gazeta de Sud
Marti, 22 Noiembrie 2005
503
In 2004, cind s-a semnat contractul, director CNADNR era Mihai Basulescu. “Nu stiu nimic, n-am auzit nimic, nu am nimic de comentat”, a spus Basulescu.
Economie
Monitorul de Botosani
Vineri, 2 Decembrie 2005
342
Ion Mihai a facut o plangere la adresa sefilor Complexului Energetic Rovinari, pentru ca ar fi permis intrarea cu excavatorul pe terenul lui aflat in zona Timiseni, inainte de a se intelege la pret si a fi despagubit.
Economie
Gazeta de Sud
Marti, 6 Decembrie 2005
504
De la 1 ianuarie 2007, angajatii firmelor aflate in reorganizare judiciara sau faliment vor primi in contul salariilor restante maximum trei salarii medii, banii provenind din Fondul de garantare pentru creantele salariale, a declarat ieri Mihai Seitan, secretar de stat in Ministerul Muncii.
Economie
Realitatea Romaneasca
Luni, 12 Decembrie 2005
230
La o societate din Valea lui Mihai, comisarii au ridicat mai multe banderole fiscale de pe pachetele de tigari. Avand suspiciunea ca sunt false, au trimis banderolele la CN Imprimeria Nationala.
Economie
Realitatea Bihoreana
Joi, 15 Decembrie 2005
502
Ieri, presedintele Consiliului Concurentei, Mihai Berinde, a declarat ca Wrigley si cei 26 de agenti economici, din care 25 fosti si actuali distribuitori, si societatea Rodipet, in calitate de partener comercial direct al Wrigley, au incalcat Legea concurentei prin fixarea pretului de revanzare, direct prin clauza contractuala referitoare la pret si indirect prin fixarea nivelului discounturilor acordate in piata in baza unei politici de vanzari riguros stabilita, precum si impartirea pietelor de desfacere si alocarea clientilor.
Economie
Realitatea Romaneasca
Marti, 20 Decembrie 2005
234
"In masura in care valoarea lucrarii depaseste suma pe care o are asupra sa, clientul poate obtine creditarea direct din cabinetul stomatologic", a declarat Mihai Pogorevici, coordonatorul programului desfasurat de grupul MCL - Management Consultanta Logistica.
Economie
Gazeta de Sud
Marti, 31 Ianuarie 2006
498
Este si parerea lui Mihai Daraban, presedintele Camerei de Comert, Industrie, Navigatie si Agricultura Constanta.
Economie
Replica de Constanta
Sambata, 18 Februarie 2006
422
Secretarul general al Asociatiei Nationale a Exportatorilor si Importatorilor din Romania (ANEIR), Mihai Ionescu, a declarat ieri intr-o conferinta de presa ca volumul exporturilor s-a redus anul trecut din punct de vedere cantitativ pentru circa 50% dintre marfurile romanesti.
Economie
Realitatea Romaneasca
Joi, 23 Februarie 2006
303
Aceste lucruri sunt intarite de Mihai Ionescu, secretarul general al Asociatiei Nationale a Exportatorilor si Importatorilor din Romania, care sustine ca mai multe ramuri din industria usoara sunt in pericol de faliment, din cauza politicii monetare aberanta adoptata de Banca Nationala a Romaniei.
Economie
Replica de Constanta
Vineri, 24 Februarie 2006
234
"Nu pot face promisiuni cu privire la ridicarea regimului de vize de calatorie inaintea aderarii Romaniei la Uniunea Europeana", a declarat Jack Straw dupa intalnirea avuta la Londra cu omologul sau roman, Mihai Razvan Ungureanu.
Economie
Realitatea Romaneasca
Vineri, 24 Februarie 2006
226
STIRI ULTIMA ORA
Surse: 1200 de contestatii depuse la BEC impotriva candidaturii lui Calin Georgescu la prezidentiale
Euronews
Sambata, 8 Martie 2025
923
Romani exploatati dupa oferte false de munca in strainatate. Care pot fi capcanele?
Miercuri, 30 Aprilie 2025



