Gheorghe Dobre, ministrul Transporturilor, a facut plingere penala impotriva celor care au semnat contractul cu Bechtel. Printre acestia nu se numara insa si Miron Mitrea, fostul ministru de resort. Presedintele PD Emil Boc a dezvaluit, la Cluj, ca ministrul Transporturilor Gheorghe Dobre a facut o plingere penala impotriva acelora care si-au pus semnatura pe contractul incheiat cu compania americana Bechtel pentru construirea autostrazii Transilvania. Contractul cu Bechtel a fost semnat de catre Compania Nationala de Autostrazi (CNADNR). In 2004, cind s-a semnat contractul, director CNADNR era Mihai Basulescu. “Nu stiu nimic, n-am auzit nimic, nu am nimic de comentat”, a spus Basulescu. Fostul ministru Miron Mitrea a confirmat insa ca Basulescu a fost cel care si-a pus semnatura pe contract.
Ministerul Transporturilor si compania Bechtel se afla aproape de finalizarea negocierilor in privinta trecerii contractului pe legislatie romaneasca in ceea ce priveste acordarea avansului si a scrisorii de garantie. “Contractul cu compania Bechtel respecta mai mult legislatia anglo-saxona. Noi sintem francofoni. Trebuia modificat”, a spus Dobre. In urma renegocierii contractului, compania americana va primi de la partea romana un avans de 30% din suma prevazuta in buget pentru lucrarile din anul respectiv. “Spre exemplu, daca pentru la anul sint prevederi bugetare de 100 de milioane de euro pentru autostrada Brasov-Bors, Bechtel va primi 30 de milioane de euro, pe care va trebui sa-i justifice la sfirsitul anului”, a mai spus ministrul Transporturilor.

Proiectul nu va fi abandonat

Premierul Calin Popescu Tariceanu a spus ca, daca actualul ministru al Transporturilor va respecta contractul asa cum a fost incheiat in forma initiala, va intra in contradictie cu legea achizitiilor publice. “Proiectul autostrazii Transilvania va continua de indata ce problemele de ordin legal vor fi rezolvate prin renegocierea contractului intre guvern si firma constructoare, Bechtel”, a mai spus premierul Tariceanu.

Eurodeputat nelamurit

Europarlamentarul britanic conservator Daniel Hannan a solicitat Comisiei Europene un raspuns in legatura cu oportunitatea finantarii coridorului IV paneuropean: “Daca guvernul roman continua lucrarile la autostrada Bors-Brasov, atribuite fara licitatie in 2003 firmei Bechtel si cu un buget de 2,5 miliarde de dolari, va continua Comisia sa finanteze proiectul de autostrada europeana paralela de 415 km de-a lungul coridorului IV paneuropean?” Raspunsul Comisiei este asteptat in 5-6 saptamini. “Avem o pozitie absolut negativa fata de acest proiect”, ne-a declarat recent Ioannis Gheivelis, din cadrul Directiei Transporturi a Comisiei Europene. El enumera trei motive: autostrada Bechtel nu se regaseste pe reteaua de transport transeuropean, e facuta fara licitatie si poate avea implicatii negative pentru investitia UE in coridorul IV.

Imprumut pentru Autostrada Soarelui

Ministerul Finantelor Publice va contracta un imprumut de 250 milioane euro de la Banca Europeana de Investitii (BEI), pentru finantarea proiectului de constructie a autostrazii Cernavoda -Constanta, dupa ce memorandumul de imprumut a fost aprobat de Guvern.Proiectul prevede constructia a 52,1 kilometri de autostrada, cu doua benzi pe fiecare parte carosabila, pe coridorul IV paneuropean intre Cernavoda si Constanta. Costurile totale eligibile ale proiectului sint estimate la circa 354,6 milioane euro, cofinantarea statului roman fiind de 104,6 milioane euro, din bugetul Ministerului Transporturilor. imprumutul BEI va fi acordat pe o perioada de 25 ani, din care sase ani perioada de gratie, si va fi rambursat in 38 rate semestriale, esalonate pe o perioada de 19 ani, incepind cu 2009. La inceputul lunii octombrie, ministrul de resort a anuntat ca va incepe negocierile cu BEI pentru acordarea unui credit necesar constructiei tronsonului de autostrada Cernavoda-Constanta. Proiectul are o valoare de 340,2 milioane euro, urmind sa fie finantat prin creditul BEI si fonduri de coeziune, acordate de UE, in valoare de 152,7 milioane euro. Lucrarile ar putea incepe in noiembrie 2006, finalizarea lor fiind programata in termen de 36 de luni.