Cautare

592 de rezultate pentru "moaca alin cu ceaune" (3.33 secunde)
Cele doua confederatii sindicale trebuie sa stranga 100.000 de semnaturi pentru modificarea legii pensiilor private, astfel incat fondurile sa garanteze minim contributia reactualizata cu rata inflatiei.
"(2) Linia discontinua dubla este destinata delimitarii uneia sau mai multor benzi cu circulatie reversibila. ... 87 alin. (1) si (2)", se arata in regulamentul de aplicare a Codului Rutier, la art.
Presedintele PSD, Mircea Geoana, a remis premierului demis, Emil Boc, o scrisoare deschisa in urma discutiilor pe care reprezentantii FMI le-au purtat cu liderii partidelor politice.
11 alin 1 din Legea 78/2000 (fapta persoanei care, in virtutea functiei si a atributiilor de serviciu are sarcina de a controla un agent economic privat, de a indeplini pentru acesta vreo insarcinare, de a intermedia sau de a inlesni efectuarea unor operatiuni comerciale, daca fapta este de natura a-i aduce foloase necuvenite), ambele in forma continuata, potrivit unui comunicat al DNA.
'De la darea in folosinta din luna mai a anului 2007 a tronsonului Drajna - Fetesti, cu o lungime de 36,8 kilometri, lucrarile au intrat parca in conservare. ... La un an distanta soferii nu vad ceva concret, iar sezonul estival va veni cu traditionalele blocaje in trafic.
Care este procedura Persoana interesata care se incadreaza in prevederile articolului 5 alin.
Referitoare la articolul intitulat "Cristian Tabara, cercetat de procurori pentru viol", aparut sub semnatura doamnei Raluca Dan, in cotidianul Evenimentul Zilei, astazi, 27 iulie 2010, Biroul de Informare Publica si Relatii cu Presa din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie in scopul unei corecte si complete informari a opiniei publice face urmatoarele precizari :
"Biroul de Informare Publica si Relatii cu Presa din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie face urmatoarele precizari :
Concursul "Cum am grija de casa mea?" a fost lansat ca parte integranta a campaniei "Casa mea e UNIQA", avand ca scop principal informarea copiilor cu varste cuprinse intre 8 si 12 ani despre riscurile la care este expusa propria lor casa in caz de incendiu, explozie, furtuna, trasnet, grindina, cutremur, inundatie sau furt.
Insa odata cu lansarea noului Swift 2010, Suzuki inseamna si economie de combustibil, protejarea mediului inconjurator, multiple posibilitati de personalizare si un interior spatios si modern.
"Odata cu modificarea Legii nr. ... 31/1990, astfel ca la alin. (3) se precizeaza ca "formularea unei opozitii (...) nu are ca efect suspendarea executarii fuziunii sau divizarii si nu impiedica realizarea fuziunii sau divizarii".
Este un cadou pe care il oferim in premiera pe piata din Europa" declara Alin Caraman, Director General E-mariage. "Deschiderea Boutique d‘E-mariage face parte din strategia COCOR de a lansa concepte noi pe piata romaneasca.
117 alin. ... Potrivit noilor modificari fiscale, dobanda pe care statul va trebui sa o achite firmelor este egala cu cea perceputa de Fisc de la companii, in cazul in care acestea achita cu intarziere obligatiile fiscale.
117 alin. ... Potrivit noilor modificari fiscale, dobanda pe care statul va trebui sa o achite firmelor este egala cu cea perceputa de Fisc de la companii, in cazul in care acestea achita cu intarziere obligatiile fiscale.
George Mitroiu (a carui cariera a fost incununata cu premii precum International Distributor of the Year in 2006 si Marketing Excellence Award in 2007, acrodate de Sdony Pictures Home Entertainment, Best Franchise Launch Award in 2008, acordat de Walt Disney Studios) si Alin Morar (fost CEO din cadrul RTC Grup), noii actionari ai companiei Sugar Free Dieta, estimeaza ca, o data cu introducerea in portofoliu a marcii de bere bavareza premium Aktien - Zwick’l, vor reusi ca, pana la sfarsitul lui 2011, sa isi creasca cota de piata pe segmental de bere de import la 2%.
Dupa Noul Cod Civil, instantele dobandesc atributia de a putea pronunta hotarari care vor completa, modifica, adapta sau desfiinta contracte intre persoane juridice Contractele incheiate intre persoane juridice dupa intrarea in vigoare a Noului Cod Civil sunt supuse unui grad sporit de interventionism din partea instantelor, aceasta fiind una dintre cele mai importante modificari, cu un impact major asupra mediului de afaceri.
In realitate, amenzile sunt mult mai mici, iar anvelopele de iarna vor fi obligatorii numai cand drumul este acoperit cu zapada, gheata sau polei. ... 112, alin.
Cu toate acestea, ei vor fi platiti pe lunile noiembrie si decembrie, insa nu vor intra in programul de plati compensatorii.
Intalnirea cu cetatenii a debutat cu o prezentare a nivelului de taxare propus de municipalitate pentru anul viitor, prezentare facuta de Sorin Marcu, directorul executiv al Directiei de Impozite si Taxe din cadrul Primariei Craiova.
Legea drepturilor de autor instituie taxe pentru unitatile de alimentatie si cazare care fac "comunicare publica", utilizand aparatele TV, amenintand cu amenzi uriase pe cei care nu cotizeaza.
google-analytics.com