Cautare

2458 de rezultate pentru "membri" (3.03 secunde)
De asemenea consilierii judeteni membri ai comisiei amintite au dezbatut si alocarea sumelor necesare pentru demararea lucrarilor la Centrul de Afaceri, cladire situata linga sediul Prefecturii Galati.
PD, pentru ca despre PD este vorba, are directori-membri de partid, dar acesti oameni nu au fost numiti politic, ci au dat concurs pentru a-si ocupa posturile", a precizat purtatorul de cuvint al Organizatiei Judetene PD Galati, Mihail Boldea.
Nemultumirile Colegiului Pe de alta parte, mai multi membri ai Colegiului CNSAS s-au declarat nemultumiti de faptul ca nu au fost anuntati oficial de vizita familiei regale la sediul institutiei.
Ca argument al deciziei luate, membrii comisiei au mentionat ca nici in celelalte state membre UE nu exista o institutie similara celei propuse de MJ, controlul in cazul acestor tari facandu-se de catre institutiile ai caror membri sunt cei supusi controlului, iar sanctiuni se dau in cazul infractiunilor, si nu in cazul nesincronizarilor.
Potrivit conducerii PNTCD Constanta, din organizatia judeteana fac parte aproximativ 5.000 de membri, iar la Congresul partidului, care are loc duminica, vor participa 25 de delegati.
Odata cu alegerea noului presedinte al partidului, au fost alesi automat si ceilalti membri ai conducerii partidului propusi de acesta.
Eva Valle Lagares (Spania) - membru si Viorel ßerbanescu, Silivia Dinca, Ioana Gligor si Arabela Ster (Romania) - membri. Echipa lui Orban este completata de italianul Pietro Petrucci, purtatorul sau de cuvant.
O data incheiata strangerea de semnaturi ale propriilor membri, vor fi continuate negocierile cu celelalte partide parlamentare. Purtatorul de cuvant al social-democratilor, Cristian Diaconescu, a aratat ca PSD nu vrea sa revina la guvernare prin intermediul actiunii de suspendare a presedintelui si de depunere a motiunii de cenzura.
La primele alegeri pentru Parlamentul European organizate in Romania, adica la 13 mai, in scopul exercitarii dreptului de vot si de a fi alesi ca membri din Romania in Parlamentul European, cetatenii statelor membre ale Uniunii Europene au obligatia de a prezenta o declaratie pe proprie raspundere ca nu si-au exercitat dreptul de vot si de a fi alesi in alegerile pentru Parlamentul European organizate in 2004.
Premierul a lasat sa se inteleaga ca este posibil ca reducerea numarului de membri ai guvernului sa se refere in principal la ministrii delegati.
"Am vorbit deja cu fosti membri ai PDSR, PDAR, PS si ai altor formatiuni care au disparut pur si simplu sau au fuzionat cu alte partide.
"In calitate de membri ai comisiilor pentru aparare, ordine publica si siguranta nationala din Senat si Camera Deputatilor vom cere colegilor nostri sa analizeze de urgenta situtia semnalata de colonelul SPP.
Surse din Colegiul CNSAS au declarat ca deputatul a avut castig de cauza dupa ce sase membri ai Colegiului au votat pentru admiterea contestatiei, iar alti patru s-au abtinut.
Incepand de ieri, viceprimarul comunei Gradina, Maria Adam, cat si consilierul local din Chirnogeni, Maria Vlad, nu mai sunt membri PNL.
Vom stabili mai multe intalniri in care ii vom invita si pe cei care nu sunt membri PC. Riscam sa arunce cu rosii si oua stricate in noi, dar cum altfel vom reusi sa-i atragem, daca nu discutand, direct, cu ei?", a declarat Gheorghe Martin.
Senatorii Comisiei juridice au stabilit ca presedintele si vicepresedintele Agentiei Nationale de Integritate nu trebuie sa fi fost membri ai partidelor si aliantelor politice timp de 3 ani inainte de a fi numiti in aceste functii.
Pe de alta parte, sustinatorii Monicai Macovei, grupul parlamentar UDMR, cu 10 membri, impreuna cu grupul Aliantei D.A., cu 42 de senatori, ar fi trebuit sa cumuleze 52 de voturi.
Flutur a apreciat ca cei opt senatori independenti, membri PLD, au votat impotriva motiunii, la vedere, si a subliniat ca din calculele de vot a rezultat clar ca in prezent Coalitia de guvernare nu functioneaza si ca, mai mult, nici Alianta D.A.
Ceilalti membri ai Biroului Permanent National, alesi de Consiliul National de Coordonare, au alt statut. Dar noi, cu certitudine, permanent ne vom asuma rezultatele electorale", a afirmat Videanu.
Ioan Puchianu (PD) - presedinte, Ilie Merce (PRM) - vicepresedinte, Mihail Sireteanu (PSD) - secretar, Horea Uioreanu (PNL) si Becsek Garda Dezso Kalman (UDMR) - membri.
google-analytics.com