Biroul Permanent al Camerei Deputatilor a aprobat constituirea unei comisii de ancheta privind legalitatea retrocedarii Castelului Bran, a anuntat secretarul Camerei, Valeriu Zgonea (PSD). El a precizat ca membrii comisiei de abuzuri au solicitat infiintarea acestei comisii de ancheta, considerand ca exista suspiciuni in privinta retrocedarii Castelului Bran. Comisia de ancheta ar urma sa verifice in termen de 60 de zile validitatea testamentului Principesei Ileana, inclusiv a dreptului de a dispune printr-un astfel de act, in conditiile in care la acea vreme apartinea unui ordin monahal, precum si existenta unuia sau a mai multor succesori testamentari.
Un alt obiectiv al comisiei va fi de a stabili conditiile in care s-au facut ofertele de vanzare, acceptate in mod public de Consiliul Judetean Brasov, precum si garantarea dreptului de preemptiune al statului. Aceasta comisie de ancheta va fi formata din: Ioan Puchianu (PD) - presedinte, Ilie Merce (PRM) - vicepresedinte, Mihail Sireteanu (PSD) - secretar, Horea Uioreanu (PNL) si Becsek Garda Dezso Kalman (UDMR) - membri. Decizia Camerei a fost luata cu 141 de voturi "pentru", 97 de voturi "impotriva" si 7 abtineri. (C.C.)