Cautare

1750 de rezultate pentru "maxim aurel" (3.19 secunde)
Obiectivul economic vizat de acest proiect, la care se adauga si altele, este livrarea unor cantitati de gaze pe piata interna care sa acopere cererea de gaze in perioadele de consum maxim.
Potrivit intelegii dintre Casa Regala si statul roman, regele Mihai are obligatia sa mentina muzeele in circuitul public si, in termen de maxim trei ani, sa vanda statului roman cele doua imobile.
"Din datele statistice pe care le-am facut, o familie ar trebui sa plateasca maxim 1.300 - 1.500 de euro, calculat la un apartament de doua camere in functie de solutia pentru care opteaza, pentru reabilitarea cladirilor in care domiciliaza, in cadrul programului nostru de reabilitare a cladirilor multietajate de locuit ", a spus Laszlo Borbely.
Atunci s-a stabilit ca plafonul minim sa fie de 10.000 lei/km, tariful maxim neputind sa depaseasca 18.000 lei/km.
De asemenea, exista fondurile cu risc maxim, denumite fonduri de actiuni; sunt cele care investesc banii investitorilor pana la 100% in actiuni.
Cucu a explicat ca salariul maxim al unui comisar de Garda Financiara este de circa 12 milioane de lei, adica 75% din cat castiga un expert vamal.
In opinia analistului, orice modificare in materie de credit, deci de dobanzi (cu tot ce le insoteste, de la capacitatea de a se califica si pana la intervalul maxim de creditare), se reflecta pe piata caselor si terenurilor.
In cazul bancilor, normele prudentiale stabilesc un nivel maxim de indatorare reprezentand 40% din veniturile unui client. Altfel spus, rata lunara si dobanda platita de o persoana fizica nu poate depasi 40% din salariile si celelalte venituri ale familiei.
Producatorii mai trebuie sa stie ca pot cere despagubiri numai pentru daune care depasesc 30% din productie, nivelul maxim al despagubirilor fiind de 70% din cheltuielile efectuate pana la data producerii evenimentului.
123, elimina pragul maxim de 2% pentru plata drepturilor de autor si conexe introdus in 2004 pentru contributiile operatorilor de cablu si nu ofera nici un fel de posibilitati de negociere cu societatile de gestiune colectiva.
La deschiderea sedintei, euro a fost tranzactionat la 3,5100-3,5150 lei, iar primele operatiuni au indicat o preferinta pentru cumpararea de valuta, ceea ce a dus cotatiile la un maxim al zilei de 3,150-3,200 lei/euro.
La inceputul anului in curs, Guvernul a dat o ordonanta prin care permitea concesionarea cladirilor inscrise ca monumente istorice, pe o perioada de maxim 49 de ani.
Executivul european ia in considerare impunerea unui nivel maxim al tarifelor de interconectare in roaming percepute intre companii pentru apelurile in cele 25 de state membre ale UE.
Pretul aurului a stabilit un nou maxim istoric la bursa din New York. Astfel, la finele sedintei de tranzactionare de miercuri, aurul a inregistrat recordul ultimilor 25 de ani, de 596,50 dolari pe uncie, pe fondul deprecierii dolarului si a pretului ridicat al petrolului, potrivit Reuters.
Pretul maxim la pompa al unui litru de benzina variaza intre 3,36 si 3,38 de lei noi (ECO Premium - 3,38 de lei noi, Premium fara plumb - 3,36 de lei noi si Top Premium 99+ - 3,68 de lei noi).
Cardul de credit este emis sub sigla MasterCard si ofera o limita de credit de pana la 3.500 de euro si 0 % dobanda pentru sumele cheltuite si rambursate in cadrul perioadei de gratie de maxim 50 de zile.
Astfel, dolarul era cotat, la ora 05.35 GMT, la 1,2345 pentru un euro, dupa un maxim anterior de 1,2368 pentru un euro, cel mai ridicat nivel din ultimele sapte luni.
In zona Daewoo, pretul maxim al unei locuinte ajunge numai la patru miliarde de lei, iar cel minim scade in unele cazuri pana la 40.000 de euro (daca nu are asfalt sau utilitati in apropiere).
Contractele futures de pe piata americana cu livrare in mai au avansat cu 32 de centi, la 72,49 dolari pe baril, un nou maxim istoric pentru a treia zi consecutiv.
In prezent, cladirile firmelor sunt impozitate intre 0,5 si 1% La ora actuala, impozitul pe cladirile apartinand firmelor este cuprins intre 0,5 si 1%, raportat la valoarea de inventar, iar Finantele vor sa dea posibilitatea majorarii acestora pana la 2%, cu posibilitatea cresterii cu inca 50% din nivelul maxim, adica pana la 3%.
google-analytics.com