Cautare

4698 de rezultate pentru "informatii numere clienti" (3.59 secunde)
In al treilea rand, cardurile vor putea fi folosite fara nicio restrictie, atat de catre clienti, cat si de catre firme.
A cumpara un imobil la un pret mai mic este, potrivit specialistilor, noroc chior.Vânzarea unui imobil impune, de cele mai multe ori, strategii bine gândite cu privire la pretul cerut, astfel încât imobilul pus în vânzare sa aiba impactul dorit asupra potentialilor clienti.
Începutul a fost greu, iar prima lucrare a fost în Gorj, la o cariera miniera de suprafata si a constat în proiectarea unui sistem de urmarire a productiei.„Am profitat ca potentialii clienti ne cunosteau de la institut si aveau încredere ca putem oferi calitate“, a declarat Valentin Saceanu.
A cumpara un imobil la un pret mai mic este, potrivit specialistilor, noroc chior.Vânzarea unui imobil impune, de cele mai multe ori, strategii bine gândite cu privire la pretul cerut, astfel încât imobilul pus în vânzare sa aiba impactul dorit asupra potentialilor clienti.
Unii clienti incheie contracte fara sa ia in calcul si cheltuielile de administrare a ansamblului rezidential, care pot ajunge pana la 300 de euro pe luna in functie de zona.
Creditul la domiciliu este o solutie pentru situatiile cand aveti nevoie urgenta de un imprumut. Reprezentantul institutiei de creditare vine la domiciliul dumneavoastra, nu va cere multe acte, iar raspunsul este foarte rapid.
Etapa in care se face uz de planul de marketing este cea in care se identifica segmentul de clienti pentru produsele si serviciile pe care firma le pune la dispozitie.
Acest succes a fost confirmat atat de catre numeroase studii si competitii specializate, cat si de peste 1,5 milioane de clienti care au achizitionat un automobil Fabia inca de la lansarea acestuia.
Potrivit Stefaniei Ispas, din cei 1,2 milioane de clienti ai companiei, doar 3.000 sunt rau-platnici si vor primi scrisorile în cauza.
"Am luat aceasta decizie pentru a ne recistiga fostii clienti. Pina acum cei care doreau sa se rebranseze plateau o taxa care avea aceeasi valoare cu cea de debransare", a mai precizat George Cubasa.
Rompetrol a alocat un milion de dolari pentru mediatizarea campaniei, suma care include si informarea unei baze de clienti de 200.000 persoane.
Societatile de administrare pot achizitiona 1% din SIF-uri, chiar daca au si alte detineri de actiuni SIF în fondurile de investitii si în conturile discretionare de clienti pe care le gestioneaza.
Salarii lunare de peste 1.000 de euro Ca sa atraga mai multi clienti, firmele de asigurari isi platesc agentii de asigurari cu peste 1.000 de euro lunar.
„Trebuie sa gasesti clienti si sa-i convingi de calitatea produselor tale si de rentabilitatea acestora. Acum exista cerere pe piata pentru aceste produse - important este sa ai marfa potrivita.
Sunt întâlniri lunare, astfel încât potentialii clienti sa ne cunoasca produsele, dar si sa se cunoasca între ei“, a explicat Catalin Popescu, directorul Raiffeisen Bank Craiova.
Pentrul clienti, costul e mic. Pentru proprietarul aparatului, cascada de ciocolata înseamna profit. Ca afacere, este simplu de pus la punct, iar investitia este mica.
Pentrul clienti, costul e mic. Pentru proprietarul aparatului, cascada de ciocolata înseamna profit. Ca afacere, este simplu de pus la punct, iar investitia este mica.
Pentru intreprinzatori, clienti ai Bancii CR Firenze Romania, semnarea acestor conventii inseamna facilitarea accesului la credite, avand ca avantaje si evitarea costurilor legate de evaluarea garantiilor, asigurarea, inregistrarea si radierea bunurilor, onorariul notarului, taxele si comisioanele legate de executarea garantiilor.
Potrivit acestuia, avantajul de a apela la o agentie imobiliara este acela ca aceasta poate identifica problemele legate de acte si de imobile. Totusi, pentru a elimina orice suspiciune, apelati la serviciile unei agentii recomandate de alti clienti.

google-analytics.com