Preturile mari din piata imobiliara determina, comparativ cu anul trecut, un comportament total diferit al persoanelor implicate în tranzactiile imobiliare. A cumpara un imobil la un pret mai mic este, potrivit specialistilor, noroc chior.Vânzarea unui imobil impune, de cele mai multe ori, strategii bine gândite cu privire la pretul cerut, astfel încât imobilul pus în vânzare sa aiba impactul dorit asupra potentialilor clienti. Sfatul specialistilor de la www.magazinuldecase.ro pentru vânzator este acela de a nu se folosi o singura strategie de stabilire a pretului cel mai bun, ci mai multe. Potrivit acestora, un prim pas în stabilirea pretului consta într-o comparatie cu competitia. „Gasiti o casa similara cu a dumneavoastra si aflati de câte zile se afla la vânzare. Daca locuinta e de ceva timp la vânzare (mai mult de 30 de zile), veti observa ca piata spune ca pretul acela nu este unul pe care îl merita acel imobil. Asa va puteti face o idee despre comportamentul pietei si cât de agresiv puteti fi în stabilirea pretului“, noteaza site-ul mai sus mentionat. În plus, trebuie sa stabiliti un pret mediu pe metrul patrat al locuintelor asemanatoare din zona respectiva împartind media preturilor de vânzare cu cea a suprafetelor. În functie de acesta, stabiliti si pretul casei dumneavoastra, nu înainte de a face o analiza comparativa a pietei si de a va pune în locul cumparatorului. În ceea ce priveste momentele din an potrivite pentru o vânzare avantajoasa, specialistii spun ca acestea sunt primavara si toamna. „Iarna este de obicei cel mai prost sezon, mai ales în zonele în care ninge, datorita sarbatorilor specifice (Craciunul, Anul Nou), când oamenii nu se gândesc la cumparaturi serioase“, sunt de parere cei de la www.magazinuldecase.ro.Cum sa vinzi locuinta mai scumpCum este normal, orice vânzator doreste ca pretul locuintei sa fie cât mai mare. Cu toate acestea, în prezent, pe piata imobiliara din Craiova, strategiile spre care se pot orienta craiovenii în acest sens sunt destul de putine. „Preturile sunt si asa foarte mari. Orice suma are o limita si, cum în acest moment preturile au crescut insuportabil pentru buzunarele craiovenilor, nu vad cum ar mai putea fi majorate“, a explicat Carmen Radulescu, directoarea agentiei imobiliare Carmen. Asta nu înseamna însa ca nu exista strategii de a obtine un pret cât mai bun pentru locuinta scoasa la vânzare. „Ar trebui sa angajeze un expert - de preferinta exclusivitate“, a declarat Nicu Radut, directorul agentiei Unic Imobiliare. Potrivit acestuia, daca nu apeleaza la un specialist, nu trebuie sa faca publicitate agresiva (nu trebuie sa dea locuinta respectiva nonstop în ziare), pentru ca, daca nu se vinde repede, potentialii cumparatori devin suspiciosi si se întreaba care este motivul pentru care nu se vinde. „Vânzaorul trebuie sa tina cont si de faptul ca toata lumea vrea un apartament îngrijit (curat, zugravit). În plus, cu cât se elibereaza mai repede, cu atât este mai tentant“, a adaugat Radut. În ceea ce priveste îmbunatatirile, desi acestea pot atrage dupa sine un pret mai bun, nu este recomandat ca vânzatorii care vor sa câstige de pe urma acestora sa le efectueze chiar înainte de vânzare. Acest lucru este confirmat si de alti specialisti din piata. „Daca fac îmbunatatiri, le fac pe gustul lor, iar cumparatorul poate avea alte gusturi“, a spus Carmen Radulescu.Negocierea nu duce la o scadere dramatica a pretuluiDe partea cealalta, nici cumparatorul nu sta tocmai bine la obtinerea unui pret care sa-l avantajeze. „Preturile sunt exagerate, iar vânzatorul, daca lasa prea mult, nu mai are cu ce sa-si cumpere alt imobil“, a spus Carmen Radulescu. În multe cazuri, suma scazuta prin negociere nu mai este atât de mare, pentru ca vânzatorii nu prea mai cresc pretul de reclama doar pentru a avea de unde sa scada. „Nu se poate generaliza, însa vânzatorii pun pretul cât mai aproape de cel pe care-l vor. Orice suma pe care o pun în plus, cu intentia de a renunta la ea în timpul unei eventuale negocieri, poate exclude posibilitatea de vizionare a respectivului imobil“, a explicat Carmen Radulescu. Aceasta a spus ca este posbil ca potentialul client sa refuze sa mai vada imobilul pe motiv ca oricum nu-si permite sa dea atâta pe el. Cum sa scazi pretul apartamentuluiAsta nu înseamna însa ca persoanele interesate sa-si cumpere un apartament nu au nici o sansa sa obtina unul la un pret bun. „Una din strategii este sa aiba bani cash sau acces la un credit ipotecar ce poate fi accesat foarte repede. În plus, trebuie sa-si stabileasca o strategie de negociere“, a spus Nicu Radut. Potrivit acestuia, nu este de ajuns sa întrebe vânzatorul cât lasa din pret si daca nu este posbil sa ajunga la nivelul X. „Daca-i place, sa-l urmareasca si sa puna la punct o strategie - sa ofere o perioada mai lunga pâna la care poate fi eliberat, sa-i explice ca nu-l intereseaza îmbunatatirile“, a mai spus Radut. Cei care accepta cel mai usor scaderea de pret sunt însa oamenii care sunt presati fie de o datorie, fie de o plecare în strainatate. „Astfel de oferte de pret sunt însa foarte rare. Când apar, trebuie sa aveti banii în mâna, dar cine-si permite sa stea cu banii cash pâna când apare o astfel de oferta, în conditiile în care preturile sunt în crestere?“, a explicat Carmen Radulescu.