Cei care au deja o casa si mai vor una, dar în strainatate trebuie, potrivit specialistilor, sa apeleze la o agentie imobiliara. În plus, trebuie sa considere locuinta respectiva ca pe o investitie pe termen lung.Faptul ca preturile locuintelor din Craiova s-au aliniat la cele din UE este deja cunoscut. „La noi, preturile au ajuns ca în Occident. Diferenta este ca la ei, îmbunatatirile sunt incluse în pret, adica e ceva normal ca un apartament sa aiba centrala termica, gresie, faianta, eventual, aer conditionat, iar la noi, pentru aceste dotari platesti în plus“, a declarat pentru GdS Corina Dragota, directoare de vânzari la una dintre agentiile imobiliare din Craiova. Nu e de mirare ca persoane cu un venit peste medie, care se deplaseaza frecvent în strainatate sau care, pur si simplu, vor sa aiba o locuinta în strainatate sau sa faca o investitie, îsi cumpara un imobil în Ungaria, Italia, Franta, Spania sau în orice alta tara. „Trebuie sa specificati suma pe care doriti s-o cheltuiti“Dupa ce alegeti o zona anume din tara în care urmeaza sa investiti, trebuie sa va interesati de evolutia pietei imobiliare de acolo. „Deocamdata, nu exista colaborari între agentiile din Craiova si cele din strainatate. Pentru a lua pulsul pietei de acolo, e bine sa apelati la o agentie locala“, a declarat Nicolae Patrascu, directorul Uniunii Patronale a Agentiilor Imobiliare (UPAI) „Oltenia„. Sfatul acestuia ar fi ca aceia care nu se deplaseaza frecvent în tara respectiva sa contacteze agentia mai întâi telefonic si abia apoi sa mearga sa vada locuinta dorita. „Trebuie sa specificati înca de la început suma pe care doriti s-o cheltuiti“, a adaugat Patrascu. Nu e recomandat sa va „aruncati“ la prima oferta.Cum alegeti agentiaÎn ceea ce priveste eventualele suspiciuni legate de agentiile locale din tara respectiva, specialistii sunt de parere ca nu exista motive de îngrijorare. „Specializarea muncii este foarte clara. Nu cred ca si-ar permite cineva sa riste un câstig de moment pentru unul pe termen lung“, a explicat Nicolae Patrascu. Potrivit acestuia, avantajul de a apela la o agentie imobiliara este acela ca aceasta poate identifica problemele legate de acte si de imobile. Totusi, pentru a elimina orice suspiciune, apelati la serviciile unei agentii recomandate de alti clienti. Daca acest lucru nu este posibil, ar trebui sa verificati de când activeaza în piata respectiva agentie (o agentie cu experienta în domeniu cunoaste ofertele de ani buni si rezista în timp si datorita seriozitatii). „Cei interesati trebuie sa verifice mai multe site-uri si sa-si aleaga agentia si în functie de volumul de anunturi pe care le are si care arata cât este de cautata“, a spus directorul UPAI „Oltenia“.Ce trebuie sa stiti când cumparati a doua locuintaConsiderând ca imobilul din strainatate este cea de-a doua proprietate, potrivit specialistilor, aceasta trebuie considerata ca o investitie pe termen lung. „Un astfel de imobil poate fi folosit de cel care îl cumpara sau poate fi închiriat, obtinându-se astfel un venit considerabil. De asemenea, la un moment dat, poate fi vândut“, noteaza site-ul www.banisiafaceri.ro. Trebuie sa alegeti bine timpul potrivit pentru a concretiza tranzactia si sa luati în considerare aspecte precum costurile achizitiei si cele de administrare a proprietatilor, respectiv cele de returnare a împrumutului la banca (daca a fost facut unul). Alte aspecte foarte importante sunt locatia (optati pentru o zona de top sau una în plina dezvoltare sau cu potential), pretul, calitatea constructiei, gradul în care locuinta respectiva corespunde nevoilor proprii si modalitatea în care se face plata.