Cautare

13175 de rezultate pentru "evenimentul zile 03 11 2009" (3.51 secunde)
Vezi coperta de maine din Catavencii - Catavencii scot pe piata numarul 29 al revistei care este dedicata evenimentelor din ultimele zile.
Pe de alta parte, a doua runda de negocieri intre reprezentantii Guvernului si cei ai cadrelor didactice, aflat de 4 zile in greva generala, a esuat din nou ieri seara, iar profesorii au anuntat ca vor continua greva pe termen nelimitat.
In acest moment, trustul amintit se confrunta cu probleme financiare majore, salariile nemafiind platite de luni de zile, in timp ce publicatiile lui Patriciu au tirajele injumatatite de lipsa hartiei.
Populista, pentru ca, in conformitate cu articolul 9 din Legea responsabilitatii fiscale, astfel de masuri nu pot fi luate cu mai putin de 180 de zile inainte de expirarea mandatului Guvernului, iar data propusa de decidenti este mult prea aproape de aceasta data.
Concret, desi Gazeta Sporturilor este gata sa preia ziarul pe care el l-a pastorit ani de zile, Jurnalul National, ceea ce ar putea aduce trecerea lui in plan secund sau chiar pe linie moarta, Tuca a primit o oferta consistenta chiar de la otevistul Dan Diaconescu.
Referitor la zvonul care circula de cateva zile prin presa si care face referire la stradaniile Partidului Democrat de a o „recuceri“ pe Lavinia Sandru, liderul PIN a declarat pentru „Replica” de Constanta ca nu poate decat sa le doreasca succes celor de la PD.
Gheorghe Baciu, liderul democratilor din Covasna, a declarat ieri ca proiectul a dus la nemultumiri profunde ale romanilor din judetele Covasna si Harghita, precizand ca in ultimele zile si pozitia Partidului Democrat s-a schimbat.
Iar asta intr-un moment in care am adus o parte din animale, am pus in functiune o fabrica de produse din lapte de capra si de oaie, am intrat chiar pe piata, mai ales in Bucuresti, iar acum mor cu zile… Nu pot sa mai aduc restul de animale, sa-mi completez efectivul stabilit prin proiectul meu cu fonduri europene, pentru ca nu am unde sa le cazez.
Declaratia politica facuta de Marcela Sighinas este extrem de interesanta, mai ales daca ne amintim ca in urma cu citeva zile presedintele PNL, secretar de stat in cadrul MAI, Victor Paul Dobre, a sustinut in fata presei ca luptele politice din CJ nu afecteaza activitatea institutiei.
Am pierdut 4 zile de nogecieri din cauza Guvernului s...t Noi avem banii, ii luam de acasa de la noi sa-i dam la popor.
In caz de absente repetate, presedintele Senatului sau cel al Camerei Deputatilor poate propune analizarea situatiei parlamentarului respectiv intr-o comisie de disciplina si suspendarea participarii acestuia la lucrari, timp de 30 de zile.
In acest moment, parlamentarii au la dispozitie 45 de zile de la decizia CC pentru a pune de acord textele declarate neconstitutionale cu obiectiile judecatorilor Curtii.
Andreea Mantea ar fi avut in ultimele zile niste discutii aprinse cu persoane din conducerea postului. Marul discordiei ar fi fost salariul vedetei.
Dupa cum afirma, ieri, in cadrul unei conferinte de presa, deputatul PNL de Salaj, Catalin Micula, principala activitate a parlamentarilor se concentreaza, in aceste zile, pe marginea proiectului privind bugetul de stat pe anul 2006.
Mugur Ciuvica, lider al Grupului de Investigatii Politice, l-a acuzat in urma cu doua zile pe presedintele Traian Basescu ca a intervenit in actul de Justitie pe vremea cand ocupa functia de ministru al Transporturilor.
Nu, a fost scos la licitatie, fiind postat luni de zile. A oferit cel mai bun cost. A fost dispus sa asigure infrastructura si sa construiasca totul pe cont propriu deoarece ii placea subiectul.
Senatorii si deputatii vor lucra doar trei zile in aceasta saptamana in Parlament, adica pana miercuri dupa-amiaza, pentru a putea participa la festivitatile organizate cu prilejul Zilei Nationale.
Pe de alta parte, potrivit hotararii CC, articolele considerate ca fiind neconstitutionale trebuie sa fie modificate de Comisiile juridice ale celor doua Camere ale Legislativului in termen de 45 de zile, ceea ce inseamna ca parlamentarii mai au timp pana la Sarbatori sa schimbe textele.
Biroul Permanent al Camerei Deputatilor a acceptat ieri solicitarea Comisiei juridice de prelungire cu 15 zile - pana la 22 decembrie - a termenului de depunere a raportului asupra proiectului de lege privind Statutul minoritatilor nationale.
Daca o ordine de zi nu ar fi votata de plen, atunci ea ar trebui sa mearga pe ceea ce a fost publicat in urma cu trei sau cinci zile, in functie de caracterul sedintei”, a precizat Eugen Chebac.
google-analytics.com