Senatorii si deputatii au reluat ieri discutiile pe marginea proiectului de buget pe 2006, insa nu au reusit sa ajunga prea departe cu dezbaterile, intrucat plecarea ministrului de Finante, Sebastian Vladescu, la sedinta CSAT a determinat suspendarea lucrarilor.

Inceputa din nou cu intarziere, sedinta comuna de ieri din Parlament a fost suspendata dupa o ora si jumatate, motivul constituindu-l plecarea ministrului de Finante, Sebastian Vladescu, de la dezbateri.
Presedintele de sedinta, liberalul Teodor Melescanu (foto), s-a vazut nevoit sa incheie lucrarile inainte de ora stabilita incetarii dezbaterilor, la solicitarea viceliderului grupului PSD din Camera Deputatilor, Valeriu Zgonea, ca ministrul de Finante, plecat la sedinta CSAT, sa fie prezent in sala la dezbaterea bugetului de stat pe 2006.
Melescanu a invocat prevederile constitutionale, potrivit carora prezenta in plen a ministrilor devine obligatorie daca aceasta este solicitata de catre parlamentari. Drept urmare, el a propus suspendarea dezbaterilor la buget pana luni. In cadrul scurtei sedinte, parlamentarii nu au reusit sa treaca de articolul opt al proiectului legii bugetului de stat, desi discutiile pe acest articol incepusera cu o zi in urma, in conditiile in care pe proiectul legii bugetului s-au adus aproximativ 1.000 de amendamente.
Parlamentarii au ajuns totusi la un consens pe marginea propunerii privind majorarea alocarii bugetare cu 50 de miliarde de lei vechi pentru finantarea actiunilor programului prioritar „Sibiu, capitala culturala a Europei 2007“. Deputatul PNL Titu Gheorghiof, secretar al Camerei, a explicat joi ca sanctiunile propuse in proiectul noului Statut al parlamentarilor rezolva numai „pe hartie“ problema senatorilor si deputatilor care absenteaza de la sedinte.
El a adaugat ca singura masura care poate fi aplicata parlamentarilor care lipsesc este suspendarea indemnizatiei de sedinta.
In caz de absente repetate, presedintele Senatului sau cel al Camerei Deputatilor poate propune analizarea situatiei parlamentarului respectiv intr-o comisie de disciplina si suspendarea participarii acestuia la lucrari, timp de 30 de zile.