Liderii arcului guvernamental au renuntat ieri sa mai negocieze cu Opozitia urgentarea adoptarii Bugetului national. Ei sustin ca nu au ce sa negocieze cu Opozitia - nici termene pentru finalizarea dezbaterilor, nici modificari pe fond a textului bugetelor - si au asigurat ca, in sedintele viitoare, nu vor mai fi probleme de cvorum.
Cu toate ca la sfarsitul saptamanii trecute s-a concretizat ideea ca liderii grupurilor parlamentare ale Puterii si Opozitiei sa se intalneasca pentru a gasi un compromis de urgentare a dezbaterilor Bugetului national, liderii Coalitiei s-au razgandit brusc. Aceasta tentativa de negociere a esuat insa din cauza termenelor diferite propuse de Opozitie si de Coalitie pentru finalizarea celor doua bugete, cel de stat si cel al asigurarilor sociale de stat.
Propunerea pentru negocieri a fost relansata ieri de presedintele Comisiei pentru buget, finante a Camerei Deputatilor, social-democratul Mihai Tanasescu, care a spus ca este foarte important sa se poata finaliza discutiile in timp util, pentru ca bugetul sa intre in vigoare de la 1 ianuarie 2006. La randul sau, presedintele Camerei, Adrian Nastase, a declarat ca spera ca liderii grupurilor parlamentare sa ia „masurile necesare pentru o prezenta corespunzatoare la dezbaterile bugetului“.

Alianta contraataca

Raspunsul Coalitiei nu a intarziat. Senatorul democrat Radu Berceanu a declarat ca nu au ce sa negocieze. „Singura idee de asa-zisa negociere ar fi cea legata de desfasurarea corecta a sedintelor“, a explicat Berceanu.
Pe de alta parte, liderul democratilor de la Camera, Cristian Radulescu a infirmat zvonul negocierilor. El a subliniat ca „toata lumea a fost de acord, inclusiv Opozitia, ca trebuie urgentata dezbaterea bugetului“. Radulescu a mai spus ca, saptamana aceasta, parlamentarii democrati vor fi cu totii prezenti acolo, „inclusiv ministrii si europarlamentarii, pentru a termina cat mai repede bugetul“. Democratul a subliniat ca reprezentantii Coalitiei au propus ca bugetul sa fie terminat in aceasta saptamana pana de Ziua Nationala, dar ca „altii doresc pana pe 10, si asta inseamna ca au dorinta de a prelungi in continuare dezbaterea bugetului“. El a anuntat ca Alianta nu va negocia cu Opozitia „pe textul si structura specifica a bugetului“.
Totodata, liderul senatorilor Aliantei, liberalul Puiu Hasotti, a precizat ca discutia de ieri l-a facut sa inteleaga ca „dintr-un sentiment national foarte puternic, Opozitia este chiar mai interesata decat Puterea de a trece acest buget, ceea ce nu este exact“. La randul sau, deputatul PNL Crin Antonescu a spus ca nu stie nimic de nici o negociere. „Pe substanta bugetului e bine sa se faca discutii cu ministrul Finantelor sau la nivelul Comisiilor de buget, finante, cu mine ca lider de grup parlamentar nu au ce negocia“, a conchis Antonescu.

Program de lucru prelungit

Birourile Permanente reunite ale Senatului si Camerei Deputatilor au decis ca dezbaterile din Parlament asupra proiectului Bugetului de stat pe 2006 si asupra proiectului Bugetului asigurarilor sociale sa se finalizeze pana la 10 decembrie. Adrian Nastase a precizat ca el a facut aceasta propunere, aratand ca dezbaterile din Parlament trebuie sa se inscrie „intr-un interval de timp rezonabil“ pentru a fi posibila apoi finalizarea bugetelor locale pana la 1 ianuarie 2006. Senatorii si deputatii vor lucra doar trei zile in aceasta saptamana in Parlament, adica pana miercuri dupa-amiaza, pentru a putea participa la festivitatile organizate cu prilejul Zilei Nationale. Conducerile Camerei Deputatilor si Senatului au decis ca parlamentarii sa lucreze la proiectul privind Bugetul de stat pe 2006 marti, in program prelungit de la 9.00 pana la ora 21.00, si miercuri pana la ora 14.00.
Conducerile Camerei Deputatilor si Senatului au hotarat ieri ca dezbaterile din Parlament asupra proiectului Bugetului de stat pe 2006 si asupra proiectului Bugetului asigurarilor sociale sa se finalizeze pana la 10 decembrie.