Cautare

4496 de rezultate pentru "directia 5 14 februarie" (9.18 secunde)
Directia Drumuri Nationale si Directia Judeteana Drumuri si Poduri actioneaza pe toate sectoarele de drum si incercam sa le deblocam cat mai repede", a declarat Sorin Cornila, prefectul judetului Botosani, intr-o interventie la Antena 3 CNN.
Relatia Bucuresti-Chisinau a evoluat in ultimii 5 ani, de cand presedinte al Romaniei e Traian Basescu, de la o aparenta relaxare, la degradarea continua ce a culminat cu declararea ambasadorului roman drept persona non grata si introducerea de vize, pana la regasirea vechilor sentimente fratesti.
• Mircea Geoana nu a lamurit nici pana acum acuzatiile referitoare la intalnirile organizate de domnia sa (inclusiv la hotel Ramada) prin care a instigat membrii de partid impotriva conducerii, precum si impotriva directiei asumate de PSD prin structurile sale statutare (februarie 2011).
Stoica a atacat dur actuala conducere a PNL, despre care a spus ca a plasat partidul “intr-o stare de confuzie si ambiguitate“, iar la Congresul din februarie a comis “greseli strategice“.
Oltchim s-a vazut nevoita sa revina pe scarile Tribunalului, unde a depus in februarie 2005 o cerere de reorganizare judiciara si faliment.
Cu toate acestea, in cursul zilei de ieri, 23 februarie a.c., Parchetul de pe langa Tribunalul Constanta si-a declinat competenta, in dosarul 1.857, in favoarea Serviciului Teritorial al Directiei Nationale Anticoruptie Constanta.
In conferinta de presa sustinuta pe 25 ianuarie, legata printre altele de cele 28 de dosare privind marea coruptie, seful procurorilor anticoruptie a anuntat ca luna viitoare (februarie - n.r.) se vor intocmi "cateva rechizitorii", urmand sa fie trimise in judecata mai multe persoane.
Capitanul Larry Jividen pilota pe 6 februarie 1975 un T-39D Sabreliner, avion militar de instruire si utilitar. Era un zbor special de antrenament cu 5 ofiteri navali la bord.
De fiecare data cand am spus ceva, si-a schimbat directia. ... Un al treilea caz citat este cel din Shelby, Ohio, petrecut in februarie 1979. ... Era un inel de iarba tasata, cu diametrul de aproximativ 4,5-5 metri si aproximativ 2,5 metri latime.
Dupa cateva secunde, obiectul s-a oprit brusc, a ramas nemiscat ca o stea, cateva clipe, si tot asa de brusc, si-a schimbat directia spre est, aproape perpendicular pe linia noastra de inaintare, disparand in imensitate.
1-13 in 1994, 14-19 in 1995 si 20-21 in 1996. ... In mijlocul fulgerelor, dupa o explozie puternica s-au trezit in mijlocul unei sfere luminoase, avand diametrul de circa 5 metri, cu un contur bine delimitat.
FARCAS) Pe 15 februarie 2017, la Congresul International OZN din Arizona, rockerul Tom DeLonge, de 42 de ani, fost sef al trupei Blink 182, a fost numit CERCETATORUL OZN AL ANULUI.
Ultima data, Directia Generala a Finantelor Publice (DGFP) Dolj a efectuat un control la Asociatia FPP Oltenia careia i-au stabilit obligatii de plata la buget in valoare totala de 125,6 miliarde de lei vechi, ca impozit pe profit si penalitati.
In acest an, numele celor norocosi, cel putin pe hartie, vor fi date publicitatii la sfarsitul lunii februarie, cand functionarii Directiei de Patrimoniu din primarie si Comisia Sociala vor realiza punctajul pentru fiecare solicitant. ... Precizam ca in prezent, la Directia Patrimoniu, sunt depuse aproximativ 3.000 de dosare.
Sedinta agitata de Consiliu Judetean Constanta, ieri, 7 februarie a.c., unul dintre motivele de discutii aprinse fiind proiectul cu numarul 21 de pe ordinea de zi.
"In plus, pentru a le putea vinde, producatorul trebuie sa faca o cerere catre medicul veterinar din comuna si sa solicite un aviz de la Directia Sanitar-Veterinara care sa ateste ca produsele din lapte sunt preparate in conditii igienice", a adaugat Bulumaci.
Liderul Conservatorilor a fost citat la Directia Nationala Anticoruptie pentru a da lamuriri in legatura cu acuzatiile de spalare de bani si fals care ii sunt aduse de procurori, intr-o speta din care mai fac parte fiica sa si George Copos, principalul invinuit.
Ne-am depus dosarul in februarie si am venit special acum de la Bucuresti, pentru ca am sperat sa avem o sansa si iata ca am avut-o", au declarat emotionati, dupa tragerea la sorti, Florian si Georgiana Soare, de 29 si respectiv 27 ani.
3 din Codul de procedura penala, si anume luare de mita, instigare la fals in inscrisuri oficiale si uz de fals, ultimele doua in legatura directa cu infractiuni de coruptie“, se arata in raspunsul DNA remis NewsIn. Cercetari intarziate de modificarile legislative Potrivit DNA, aceste invinuiri ii fusesera prezentate lui Miron Mitrea initial in cursul lunii februarie 2006.
Deocamdata, modificarile in structura de conducere a ACN depinde de intrunirea Consiliului de Administratie (care va avea loc la sfarsitul lunii februarie sau inceputul lunii martie), respectiv de reasezarea organigramei.
google-analytics.com