Cautare

3069 de rezultate pentru "camera ascunsa" (3.19 secunde)
Desi PSD a reactionat imediat (prin intermediul lui Miron Mitrea, care a sustinut ca asa "se va modifica ierarhia administrativa” in sens negativ pentru "bunul mers al treburilor pe la Camera Deputatilor”), este de asteptat ca majoritatea parlamentara guvernamentala sa-si impuna vointa si in plenul Camerei - asa cum a facut-o in comisie.
CAMERA DEPUTATILOR - SENAT In temeiul prevederilor Art. 13 Pct. 23 din Regulamentul activitatilor comune ale Camerei Deputatilor si Senatului, Parlamentul Romaniei adopta prezenta DECLARATIE Parlamentul Romaniei saluta clarificarile pe care Curtea Constitutionala a Romaniei le-a adus in decizia sa din 8 februarie 2017.
Liberalii vor schimbarea pe ici, pe colo Liderul Grupului Parlamentar PNL, Eugen Nicolaescu, a confirmat ieri la Camera Deputatilor ca, la sfarsitul primului semestru, se va efectua o analiza serioasa a ministrilor liberali.
Ne-au luat si ne-au bagat pe toti intr-o camera si au inceput sa faca copii la pasapoarte. Am incercat sa ii dam bani, dar nici nu a vrut sa auda.
Purtatorul de cuvant al PPRM, deputatul Dumitru Avram, a anuntat sambata ca liderii grupurilor parlamentare PPRM din Senat si Camera Deputatilor ii solicita lui Corneliu Vadim Tudor sa revina in fruntea partidului.
Joi, la Camera de Comert si Industrie Bihor a avut loc Adunarea Generala in vederea desemnarii noilor membri in forurile de conducere a acestei institutii.
Pentru ca si-a dus la bun sfarsit cele mai importante obiective, dar si pentru ca in ultimul timp a fost supus la presiuni psihice, George Cojocaru s-a retras din functia de presedinte al Camerei de Comert si Industrie a Romaniei si a Municipiului Bucuresti (CCIRB).
Criza s-a declansat duminica, atunci cind liderii de grup parlamentar de la Camera Deputatilor si Senat, Lucian Bolcas, respectiv Gheorghe Funar, au cerut ca Vadim Tudor sa redevina "locomotiva" partidului pentru eventualitatea unor alegeri anticipate.
Situat intr-o regiune cu un potential economic deosebit de ridicat, terminalul BRM Alexandria va fi administrat in parteneriat cu Camera de Comert, Industrie si Agricultura Teleorman.
El a precizat ca in plenul de luni din Camera Deputatilor va fi anuntata oficial constituirea grupului independent popular si i-a nominalizat pe cei 14 deputati care au aderat deja:
Membrii Grupului popular independent din Camera Deputatilor au hotarat, conform unui comunicat de presa, infiintarea Partidului Popular, “o noua forta politica majora“.
UDMR si PC isi vor trimite cate trei parlamentari, iar grupul minoritatilor nationale din Camera Deputatilor va delega un observator la lucrari.
Sunt simbolul unui Guvern corupt si nu cred ca Uniunea Europeana ne-ar accepta in aceste conditii“, a afirmat Frunzaverde. Liberalii sunt si ei preocupati de schimbarea pana la sfarsitul acestei sesiuni parlamentare a celor doi presedinti de Camera.
Cele doua Camere ale Parlamentului au luat act ieri de continutul raportului Institutiei Avocatului Poporului privind activitatea desfasurata in 2004, potrivit obligatiilor pe care aceasta institutie le are fata de Senat si de Camera Deputatilor.
Proiectul de Lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonante in timpul vacantei parlamentare pe domenii care nu fac obiectul legilor organice a fost aprobat ieri de Camera Deputatilor.
Atunci cand a venit vorba despre SRR si SRTV, presedintele Comisiei de Cultura din Camera Deptatilor, Raluca Turcan, nu a scapat ocazia sa ii arunce in fata lui Tariceanu ca nu a tinut cont de parere parlamentarilor in desemnarea reprezentantilor PNL si CA ale celor doua institutii si ca nu a sprijinit-o in activitatea Comisiei de ancheta asupra activitatii SRR-SRTV.
"Proiectul de lege este trimis la momentul actual la Ministerul Finantelor si la Ministerul Muncii spre aprobare, caci solutia acordarii separate a sporului de vechime a cazut si la Senat si la Camera Deputatilor”, a declarat Stelian Dutu.
La toate acestea se adauga imaginea noului obelisc, dar si a lacului, unde agrementul este la el "acasa", astfel incat, alegerea "statiunii tineretului" poate fi considerata una cel putin fericita, mai ales in aceasta perioada, cand o camera de inchiriat este intre 30 RON si 70 RON, in functie de conditiile oferite in pret.
Camera de Comert, Industrie, Navigatie si Agricultura (CCINA) Constanta in colaborare cu Centrul pentru Promovarea Energiei Curate si Eficiente in Romania (ENERO) organizeaza miercuri, 14 iunie a.c., in sala de conferinte a Hotelului Capri, seminarul cu tema - "IMM-urile, sursele regenerabile, producerea distribuita pe Piata Europeana de energie, Cercetare, Competitivitate, Oportunitati".
Alianta vrea sa scape, pina la toamna, de Nastase si Vacaroiu Liberalii si democratii vor sa inceapa sesiunea parlamentara cu alti sefi la Camera si la Senat.
google-analytics.com