Cautare

4840 de rezultate pentru "avort 2007" (2.74 secunde)
In acest sens, in luna martie 2007 s-a incheiat un acord general care prevede ca aceste surse de energie "curata" (eoliana, geotermica, solara etc.) sa reprezinte in mod obligatoriu 20% din consumul energetic pana in 2020.
"In anul 2007 au fost inregistrate foarte multe societati care au functionat numai pe durata campaniei agricole, dupa care nu au mai fost de gasit", spune Radu.
Atata doar ca viitoarele contributii nationale sunt strans legate intre ele de un pact acceptat in unanimitate de catre sefii de stat, in martie 2007:
Premierul Calin Popescu Tariceanu a anuntat înca de la mijlocul lunii decembrie 2007 ca executivul intentioneaza sa modifice taxa auto astfel încât valoarea acesteia sa se reduca pe masura ce vârsta autovehiculului creste, iar calculul taxei sa fie aplicat masinilor cu o vechime de pâna la 20 de ani, cu o cota de reducere a taxei de pâna la 90%.
În 2007, erau în plan deschiderea a 600-700 de noi unitati bancare. Numai în Craiova exista 72 de sucursale bancare, iar în Dolj, 90 de unitati.
Principala destinatie a banilor o reprezinta acoperirea unui credit extern in valoare de 600 de milioane de euro care ajunge la scadenta la mijlocului anului.La sfarsitul lunii decembrie 2007, Ministerul Economiei si Finantelor (MEF) a selectat bancile UBS, Credit Suisse First Boston si EFG Eurobank ca intermediari ai emisiunii de obligatiuni pe pietele internationale.
"DADL a reziliat contractele de concesionare cu firmele care obtinusera dreptul de operare a acestor sectoare pentru neconstituirea, in anul 2007, a garantiei de buna executie a obligatiilor ce le reveneau, astfel ca, in luna februarie, va fi organizata o noua licitatie in vederea inchirierii acestor plaje", a precizat Catalin Anton.
Astfel, economia Romaniei este libera in proportie de 61,5%, cu 0,2 puncte procentuale mai mare decat ponderea inregistrata in 2007.
Licitatia pentru constructia tronsonului de autostrada Comarnic-Brasov, care trebuia sa aiba loc initial pe 24 decembrie 2007, a fost amanata pentru a doua oara, pentru data de 30 ianuarie, din cauza unor solicitari formulate de companiile care intentioneaza sa participe la proiect.
Totodata, acesta ne-a declarat ca in 2007 numarul firmelor care au instiintat Primaria a fost de aproape 12 ori mai mare, ajungand la 48.
În plus, daca în timp doresc sa-si micsoreze perioada de creditare, pot face plati anticipate“, declara, la începutul lunii decembrie 2007, Aneta Bucataru, directoare de vânzari la CEC - sucursala Craiova.
„Apropierea cotatiilor de zona suporturilor din noiembrie 2007, scaderea prea accentuata pe o perioada foarte scurta de timp si preturile tentante pentru majoritatea actiunilor importante creeaza premisele unor reveniri în cursul saptamânii viitoare.
Delta a fost declarata peisajul anului 2007/2008 de catre Nature Freunde International, un ONG cu sediul central in Austria, austriecii sunt turisti care sunt pasionati de Dunare si de natura.
Potrivit datelor Institutului National de Statistica, salariul mediu net la nivel national in domeniul constructiilor a fost, in noiembrie 2007, de 942 de lei.
In baza protocolului, bancile membre ale ARB pot sa propuna Ministerului Economiei si Finantelor (MEF) sau celorlalte institutii implicate in managementul instrumentelor structurale sau care sprijina dezvoltarea mediului de afaceri romanesc prin alte tipuri de programe incheierea unor protocoale bilaterale sau multilaterale, se arata intr-un comunicat al MEF.Prin aceste protocoale, partile se angajeaza sa puna la dispozitia companiilor romanesti produsele, serviciile si oportunitatile de finantare pe care acestea le pot oferi."Pentru perioada 2007-2013, Romania si-a propus realizarea unor obiective ambitioase de dezvoltare economica si sociala, de aceea este necesar ca toti factorii din mediul economic romanesc sa se implice activ intr-un demers comun si unitar.
Aceeasi opinie a fost impartasita si de reprezentantii companiei, care au anuntat, in noiembrie 2007, ca daca procesul de autorizare a proiectului Rosia Montana va fi reluat, va mai dura sase luni pentru a completa procesul si apoi inca doi ani pentru construirea minei.
In perioada 1994-2007, au fost executate sase foraje de cercetare, cu adancimi cu prinse intre 1.500 si 3.000 m in perimetrele Cighid, Beius, Stei, Beius-Delani, Diosig, Cihei.
Daca propunerea Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile din Romania (APIA) privind alocarea de fonduri pentru inlocuirea a 100.000 de autovehicule uzate nu va fi aprobata si daca importurile de masini second hand se vor face neorganizat, precum si in conditiile in care noua grila privind taxa de prima inmatriculare va intra in vigoare, cel mai probabil de la 1 iulie 2008, vanzarile Dacia in Romania ar putea scadea cu 15 pana la 20% anul acesta", a declarat vicepresedintele Dacia, Constantin Stroe, intr-o conferinta de presa organizata de APIA pentru anuntarea datelor privind evolutia pietei auto in 2007.
In consecinta, autoritatea romana de concurenta a emis o decizie de neobiectiune", se arata intr-un comunicat al Consiliului.Petrom a preluat activitatile de reparatii sonde, mentenanta, foraj si transporturi desfasurate de Petromservice, precum si contracte incheiate cu tertii legate de aceste servicii, se mai precizeaza in comunicat.Contractul dintre cele doua companii a fost incheiat in 18 septembrie 2007.
Pretul laptelui se va majora in primul trimestru din 2008 cu aproximativ 10% din cauza costurilor de modernizare la care au fost obligati fermierii si procesatorii, dar si din cauza secetei din 2007,a declarat presedintele Asociatiei Patronale Romane din Industria Laptelui, Valeriu Steriu.
google-analytics.com