Cautare

13275 de rezultate pentru "accidente de circulatie in data de 212009" (3.09 secunde)
Presedintele Traian Basescu a declarat, la intalnirea de ieri cu reprezentantii societatii civile, ca votul uninominal va trebui explicat "din judet in judet", pentru ca sunt sanse minime ca mass-media sa promoveze acest sistem de vot, precizand ca el va fi unul dintre cei care vor informa populatia.
Pe de alta parte, Basescu a precizat ca introducerea votului uninominal nu este solutia ideala, dar a apreciat ca aceasta poate contribui la imbunatatirea calitatii clasei politice.
Presedintele PC, Dan Voiculescu, a anuntat ca parlamentarii PC vor solicita astazi constituirea unei comisii de ancheta a presedintelui Traian Basescu, in cadrul demersului initiat de PSD si PRM pentru suspendarea sefului statului, pentru ca aceasta comisie sa ancheteze si cele trei capete de acuzare formulate de conservatori la adresa presedintelui.
Europarlamentarul PSD Adrian Severin a fost ales presedinte al Delegatiei permanente a Parlamentului European pentru relatia UE-Ucraina in sedinta extraordinara a Legislativului European dedicata relatiilor cu acest stat, informeaza un comunicat al Institutului "Ovidiu Sincai".
Seful statului le-a adresat conducerilor celor doua Camere o scrisoare in care apreciaza ca nu este necesara prezenta sa la sedinta de miercuri, in care Parlamentul discuta suspendarea sa din functie.
Plenul Camerei Deputatilor a adoptat ieri cu 178 de voturi "pentru", 54 de voturi "impotriva" si 5 abtineri Legea de respingere a Ordonantei DIICOT. Astfel, deputatii au adoptat cu majoritate calificata proiectul de respingere a Ordonantei DIICOT, propus de Comisia juridica.
Candidatii la sefia PSD Bucuresti au fost chemati in fata conducerii de partid si mustruluiti pentru declaratiile belicoase. In cadrul "instructajului", Ion Iliescu l-a sfatuit pe Marian Vanghelie sa evite sa se mai exprime in public pentru ca, lipsit de pregatire intelectuala, nu stie sa vorbeasca.
Clasa politica de la Chisinau il critica dur pe presedintele moldovean Vladimir Voronin pentru incercarea sa de a incuraja asa-zisa comunitate etnica moldoveneasca din Romania, potrivit BBC Romania.
Presedintele Traian Basescu a atras atentia ieri, la bilantul Ministerului Administratiei si Internelor, asupra coruptiei care continua sa influenteze activitatea institutiilor statului si le-a cerut acestora sa se implice in stoparea fenomenului.
Majoritatea echipamentelor si dotarilor cu care pompierii din cadrul Inspectoratelor pentru Situatii de Urgenta intervin la inundatii sau incendii au durata de viata depasita.
Coplesit de grija satului, Ion Radoi din comuna Farcas, judetul Dolj, ne-a scris in speranta ca-l vom ajuta sa-si gaseasca dreptatea pe care crede ca o are si nu i-o da primarul Ilie Nemtaru.
Primarul Dumitru Nicolae a raspuns ieri atacurilor venite din partea sefului Comisiei de urbanism din cadrul Consiliului Local, consilierul local PC Eugen Gavan, care l-a acuzat ca nu vrea sa aplice regulamentul privitor la modul si conditiile in care sint montate panourile publicitare in oras.
Presedintele Comisiei de urbanism din cadrul Consiliului Local, Eugen Gavan, a anuntat ca va propune municipalitatii organizarea unui concurs de &#"Planuri urbanistice pentru diferite zone ale Galatiului".
Monica Macovei nu are de gand sa faca nici un pas inapoi. Si asta in ciuda faptului ca parca niciodata in istoria sa postdecembrista Romania nu a avut un ministru atat de contestat.
Consilierii locali din Mangalia s-au vazut, pentru a doua oara in mai putin de jumatate de an, divizati in doua tabere, in cursul sedintei Consiliului Local Mangalia. Motivul - castigarea procesului intentat administratiei locale de catre cei patru consilieri exclusi, prin votul fostilor colegi de partid, din randurile CLM.
Presedintele Traian Basescu a adresat, ieri, conducerilor celor doua Camere, o scrisoare in care apreciaza ca nu este necesara prezenta sa la sedinta de azi, in care Parlamentul discuta suspendarea sa din functie.
Corina Cretu a prezentat evolutiile sociale, politice si economice din Romania si a raspuns intrebarilor venite din partea unor membri ai diverselor institutii europene din Bruxelles, dar si din partea jurnalistilor straini, ca si din partea diferitelor organizatii neguvernamentale de pe langa Uniunea Europeana.
Presedintele UDMR, Markó Béla, considera ca episcopul László Tökés nu are sanse de a obtine ca independent un mandat la alegerile pentru PE. "Un independent, in conditiile legii actuale, nu are sanse.
Fostul director adjunct al Serviciului Roman de Informatii Mircea Gheordunescu va fi rechemat in tara din functia de consul general al Romaniei la Milano si inlocuit cu Mugurel Tiberiu Dinu, actual consul in cadrul acestei institutii. Decizia a fost aprobata ieri de Guvern prin hotarare.
Parlamentarii PNL au purtat papioane la sedinta comuna a Camerei Deputatilor si Senatului de ieri, motivul invocat de vicepresedintele Crin Antonescu fiind "frustrarea" presedintelui Traian Basescu in legatura ca acest obiect vestimentar.
google-analytics.com