Presedintele PC, Dan Voiculescu, a anuntat ca parlamentarii PC vor solicita astazi constituirea unei comisii de ancheta a presedintelui Traian Basescu, in cadrul demersului initiat de PSD si PRM pentru suspendarea sefului statului, pentru ca aceasta comisie sa ancheteze si cele trei capete de acuzare formulate de conservatori la adresa presedintelui. Liderul PC a mentionat ca aceste trei capete de acuzare la adresa sefului statului sunt: subminarea economiei nationale, fals in declaratii si uz de fals si trafic de influenta.
Presedintele PSD, Mircea Geoana, a declarat ca formatiunea sa nu va propune infiintarea unei comisii de ancheta in ceea ce priveste suspendarea presedintelui, dar va sustine instituirea acesteia daca vor exista propuneri in acest sens din partea altor partide. "Pozitia PSD este de a nu propune la intalnirea de miercuri a plenului reunit al Camerelor constituirea unei comisii parlamentare de ancheta. Daca vor exista propuneri in acest sens din partea altor grupuri parlamentare, pozitia noastra este de a spijini o astfel de activitate", a spus Geoana.
Astazi, Camerele Parlamentului vor avea o sedinta comuna pentru prezentarea documentului pe baza caruia parlamentarii PSD si PRM propun suspendarea din functie a pre-sedintelui Traian Basescu. (Dan Ghetu)