Cautare

971 de rezultate pentru "accident pe dn 1b" (3.77 secunde)
Unul dintre fondatorii organizatiei Initiativa Pro Regio - organizatie civica formata din zeci de tineri din Covasna -, Antal Arpad Andras, a declarat ieri ca propunerea privind amplasarea de panouri cu numele Scaunelor Secuiesti este sprijinita in Harghita.
Ministrul Justitiei, Cristian Diaconescu, le-a multumit ieri senatorilor din grupul PSD pentru ajutorul si expertiza acordate proiectelor legislative din domeniu.
Astfel, Alianta a sesizat BEJ ca pe panourile electorale au fost amplasate afise ale candidatului Uniunii Nationale PSD+PUR la Presedintie mai mari decat cele prevazute de legislatie si ca, totodata, in afis se combina culorile ce evoca drapelul Romaniei, fapt interzis de lege.
Invitat sa participe la reuniunea de ieri a Organizatiei de Tineret din Bucuresti a Actiunii Populare, Emil Constantinescu, a avut surpriza ca, la un moment dat, tinerii din AP sa intrerupa lucrarile pentru a-l felicita cu ocazia zilei sale de nastere, care este astazi.
Caravana electorala a Uniunii Nationale PSD^PUR a ajuns ieri si la Botosani, iar punctul culminant al actiunii s-a consumat in parcarea magazinului Belv din Centrul Vechi, cind pe scena au aparut premierul Nastase si ministrul de externe Mircea Geoana.
Indicatorul trilingv cu inscriptia “Tinutul Secuiesc“, pus ieri de reprezentanti ai UDMR la granita dintre judetele Covasna si Brasov, a fost indepartat la doar cateva minute dupa amplasare de catre politisti.
Candidatul PNTCD la Presedintie, Gheorghe Ciuhandu, a afirmat luni seara, in cadrul unei dezbateri organizate de Clubul Roman de Presa ca partidul sau va dori sa aiba negocieri cu Alianta PNL-PD, insa o colaborare post-electorala va depinde de includerea anumitor puncte in programul de guvernare.
Actuala conducere a Camerei Deputatilor incearca sa-i ajute pe cei care vor deveni parlamentari dupa alegerile din 28 noiembrie, pregatindu-le din timp actele normative legate de proceduri si de activitatea legislativa. ... Tot ieri, Biroul Permanent a aprobat inca trei memorandumuri interne privitoare la abonamentele pentru presa pe 2005.
Liderii PNL-PD au prezentat ieri, intr-o intalnire cu reprezentantii Consiliului Investitorilor Straini, oferta de guvernare a Aliantei D.A. in domeniul mediului de afaceri.
Pe listele PRM pentru alegerile parlamentare se regasesc, alaturi de un mare numar de actuali parlamentari, doua nume noi: ... Tudor si-a depus listele de candidati la Biroul Electoral Central (BEC) in ultima clipa, lucru care a confirmat ca in PRM s-au dus lupte aprige pentru locurile pe liste.
In legislatura 1996-2000, Bostinaru a fost presedinte al Comisiei de politica externa din Camera Deputatilor, iar la 20 septembrie 2000 a fost numit presedinte al Comisiei parlamentare de integrare europeana. La alegerile din 2000 nu a mai fost ales deputat pe listele PD.
Regele Mihai a actionat in judecata si a castigat toate cele patru procese in care se judeca cu Directia Silvica Arad pentru restituirea mai multor proprietati aflate pe fostul domeniu regal de la Savarsin.
Rezultatele au aparut insa pe fondul mai multor incidente. ... Siguranta afisata nu i-a impiedicat insa pe pesedisti sa-si plimbe mascota preferata - Ion Iliescu - prin oras, fapt care demonstreaza ca mai avea totusi nevoie de voturi. ... 14 nu o exonereaza de culpa pe Camelia Ciocsan.
Mohora a precizat ca s-a apelat la acest program lejer, pe ultima suta de metri a mandatului, tot din motive electorale, deputatii putand participa la actiunile desfasurate intre cele doua tururi de scrutin ale alegerilor prezidentiale.
El a precizat ca scaderea PSD+PUR se datoreaza candidatilor nereprezentativi pentru suceveni aflati pe listele Uniunii. Pe de alta parte, presedintele PSD Suceava, Gavril Marza, s-a declarat multumit de rezultatele obtinute de PSD+PUR Suceava.
Ofuscarea parlamentarilor PSD inlaturati de pe noile liste a inceput sa-si produca efectele "legislative”.
La Biroul Electoral Judetean Gorj s-a prezentat ieri deputatul de Gorj Iriza Scarlat, care a solicitat dosarele cu semnaturi ale sustinatorilor candidaturii lui Nicolae Mischie pentru a le verifica.
Liderul PNTCD, Gheorghe Ciuhandu, a prezentat ieri un program pregatit special pentru tineri prin care sa incurajeze participarea lor in proiecte ale comunitatii din care fac parte.
Primaria din Husi a ajuns in situatia jalnica de a-si vinde bunurile din patrimoniu, pentru a-si putea achita uriasele datorii acumulate fata de furnizorii de utilitati si de materiale.
Sase primari liberali din Mehedinti au plecat din PNL si au trecut la PSD, a anuntat, ieri, presedintele organizatiei judetene a PSD, deputatul Eugen Nicolicea.
google-analytics.com