Cautare

1931 de rezultate pentru "vladescu marian" (2.80 secunde)
Fost senator, fost membru PD, apoi PSD, iar de anul trecut conservator, constanteanul Viorel Marian Pana are mari probleme cu fostii colegi democrati.
Presedintele Comisiei de validare, Marian Sarbu, a prezentat raportul Comisiei, potrivit careia, in caz de vacanta a mandatului de deputat ales pe liste de candidati, supleantii ocupa locurile devenite vacante in ordinea in care sunt inscrisi in liste, daca pana la data validarii pentru ocuparea locurilor vacante, partidele sau formatiunile politice pe listele carora au candidat supleantii confirma in scris ca apartin acestora.
Trifan Matenciuc si Marian Oprea (jurnalist). Madalin Ionescu, impreuna cu cei prezenti, au incercat sa raspunda, prin dovezi si informatii noi, la intrebarea:
Premierul Calin Popescu Tariceanu a transmis, vineri, pretedintelui Traian Basescu propunea de numire a avocatului Catalin Predoiu in functia de ministru al Justitiei."Primul-ministru Calin Popescu Tariceanu a trimis, in aceasta dupa-amiaza (vineri - n.r.), pretedintelui Traian Basescu propunerea privind nominalizarea lui Catalin Marian Predoiu in functia de ministru al Justitiei", se arata intr-un comunicat al Guvernului.Absolvent al Facultatii de Drept, UNiversitatea Bucuretti, in 1991, Catalin Predoiu este avocat asociat la casa de avocatura Zamfirescu, Racoti, Predoiu, fiind membru al Consiliului Baroului Bucuretti din 2003.
Europarlamentarii PD-L Sebastian Bodu si Marian Zlotea vor lansa luni campania "Taxa rea!" in PE pentru a-i convige pe colegii din legislativului european sa semneze declaratia initiata de cei doi avand ca finalitate restituirea, de catre Guvernul roman, a taxei de prima inmatriculare.
Europarlamentarii PD-L Sebastian Bodu si Marian Zlotea vor lansa luni campania "Taxa rea!" in PE pentru a-i convige pe colegii din legislativul european sa semneze declaratia initiata de cei doi avand ca finalitate restituirea, de catre Guvernul roman, a taxei de prima inmatriculare, se arata intr-un comunicat de presa remis duminica de cei doi.
Si Presedintele PSD Bucuresti, Marian Vanghelie, a declarat, miercuri, intr-o conferinta de presa, ca PSD are un candidat surpriza la Primaria Capitalei, in afara de el si de Sorin Oprescu, care sunt in pozitia de posibili candidati.
Funar cerea conducerii Camerei sa-i comunice daca in aceasta perioada deputatii Roberta Anastase, Monica Iacob Ridzi, Marian Jean Marinescu, Mircea Cosea, Cristian Boureanu, Gabriel Sandu, Sorin Paveliu, Dan Buzatu, Dragos Ujeniuc, Cornel Stirbet, Vasile Pruteanu, Costel Ovidenie, Ion Stoica, au fost plecati in strainatate sau nu au fost in Bucuresti.
Un lucru ar fi ca PSD Mangalia are la acest moment doi consilieri: Ion Petcu si Camelia Boboc, precum si sustinerea domnului Florian Marian", arata Tusac.
Conform spuselor sale, exista sanse ca primaria Medgidia sa fie castigata inca din primul tur de liberalul Marian Iordache; la Mangalia Viorel Oleniuc se afla pe locul 2 dupa actualul edil, Zanfir Iorgus, care scazuse inca de acum 3 saptamani la 40%;
Desemnarea candidatului PSD pentru Primaria Capitalei continua sa genereze dispute in interiorul partidului, dupa conflictul legat de Marian Vanghelie si Sorin Oprescu.
Desi a fost initial preferat la Capitala, Marian Vanghelie se va bate in continuare pentru sectorul 5, in vreme ce Neculai Ontanu are sprijinul partidului pentru candidatura la sectorul 2.
In privinta primariilor, Radu Mazare deschide lista pentru municipiul Constanta, Nicolae Crivineanu - pentru Primaria Murfatlar, Gelu Iordache - Primaria Baneasa, Mircea Mariana - Primaria Cernavoda, Ovidiu Brailoiu - Eforie, Nicolae Matei - Navodari, Ion Nicolin - Negru Voda, Vasile Pavel - Ovidiu, Andrei Razvan Alberto - Techirghiol, Emilia Burcea - Adamclisi, Cristian Carjaliu - Agigea, Marian Gascan - Albesti, etc.
Cristian Diaconescu a fost insotit de presedintele PSD, Mircea Geoana, de liderul organizatiei Bucuresti, Marian Vanghelie, si de secretarul general al formatiunii, Miron Mitrea, care este si coordonatorul campaniei electorale a partidului.
De consemnat este si o contestatie hilara, semnata de un "cetatean al orasului Galati" pe nume Marian Musat, care a contestat...
La randul sau, candidatul la sefia Consiliului Judetean, Viorel Marian Pana, a subliniat faptul ca in campanie se va merge sub sigla echipei Pana-Iancu, o formatie care actioneaza cu eleganta si profesionalism in zona economica.
Conform informatiilor furnizate de Tribunalul Galati, Marian Popa, persoana desemnata de PNTCD sa-i reprezinte in dosar, nu a indeplinit conditiile legale pentru a face acest lucru, de unde si decizia ulterioara a instantei.
Presedintele PNCTD, Marian Petre Milut, considera ca in declaratiile facute duminica de seful statului despre blaturile din campania pentru locale acesta a adoptat "limbajul de carciuma" si si-a uitat statutul, devenind "un simplu membru de partid, speriat de preconizatul esec al PDL".
Este vorba despre localitatile Istria, unde liberalii l-au lansat in cursa pe Ioan Herdea, actualul primar al comunei, Mihai Viteazu, unde primarul Gheorghe Grameni candideaza pentru un nou mandat, Chirnogeni, unde candidat este Constantin Munteanu, Corbu, unde, de asemenea, actualul edil Marian Galbinasu candideaza pentru reinnoirea mandatului, aceeasi situatie intalnindu-se si la Sacele, acolo unde primarul Ion Oprea candideaza pentru un nou mandat.
Coalitia pentru o guvernare curata a prezentat, duminica, un raport conform caruia a identificat 56 de candidati la presedintia Consiliilor Judetene, care nu intrunesc criteriile de integritate, printre care Ilie Sarbu, Liviu Dragnea, Marian Oprisan de la PSD, Victor Dobre si Ovidiu Silaghi de la PNL, Cristian Boureanu si Ionel Mantog de la PDL.
google-analytics.com