Vicepresedintele PSD Cristian Diaconescu a infirmat, luni, dupa sedinta Biroului Permanent National, informatiile conform carora ar fi fost declansata o campanie de strangere de semnaturi in favoarea candidaturii ca independent a lui Sorin Oprescu la Primaria Capitalei.
"Nu se strang niciun fel de semnaturi, nu are niciun fel de sustinere acest lucru", a spus Diaconescu, raspunzand unei intrebari privind eventuala strangere de semnaturi pentru candidatura lui Oprescu.
"Asteptam ca pana la 6 aprilie sa avem la nivel national finalizate procedurile interne", a mai spus Diaconescu.
Conform unor informatii aparute in presa, senatorul social-democrat Sorin Oprescu ar putea candida la Primaria Capitalei ca independent, fiind declansata o campanie de strangere de semnaturi pentru candidatura lui Oprescu. Si Presedintele PSD Bucuresti, Marian Vanghelie, a declarat, miercuri, intr-o conferinta de presa, ca PSD are un candidat surpriza la Primaria Capitalei, in afara de el si de Sorin Oprescu, care sunt in pozitia de posibili candidati. De asemenea, presedintele PSD, Mircea Geoana, a declarat, miercuri, ca social-democratii vor astepta ca PDL sa isi desemneze mai intai candidatul la Primaria Capitalei pentru a decide pe cine vor nominaliza drept contracandidat. Prezent la conferinta de presa sustinuta de Geoana, Sorin Oprescu a spus ca isi pastreaza declaratiile date in urma cu o saptamana, potrivit carora este pregatit sa candideze la Primaria Capitalei daca partidul il va desemna pentru aceasta cursa electorala.