Cautare

4214 de rezultate pentru "stare drum ruta ploiestbuzau" (2.81 secunde)
Unul dintre principalele puncte aflate pe ordinea de zi a sedintei Consiliului Local, care va avea loc joi dupa amiaza va fi cel referitor la desemnarea alesului municipal care ii va lua locul lui Constantin Dumitriu la Primaria Galati.
Presedintele PSD, Mircea Geoana, ar putea sa se mai intalneasca o data cu premierul Calin Popescu Tariceanu si cu ministrul Finantelor, Varujan Vosganian, dupa ce saptamana trecuta avusesera o runda de discutii.
Ion Iliescu a fost audiat, marti seara, in dosarul referitor la circumstantele in care doua persoane au murit in timpul mineriadei din iunie 1990 si in care procurorul general al Romaniei, Laura Codruta Kovesi, a infirmat solutia de punere sub acuzare a fostului presedinte.
Conflictele la nivel local intre PD si PLD vor fi rezolvate de o comisie pariatare care va fi condusa de liberal-democratul Valeriu Stoica si democratul Vasile Blaga.
Liberal-democratul Valeriu Stoica si democratul Vasile Blaga vor conduce, in PDL, o comisie paritara ce se va constitui pentru rezolvarea eventualelor conflicte dintre PD si PLD, la nivel local.
Pe fondul impotrivirii democratilor, deputatii din Comisia juridica au decis ca Executivul poate emite ordonante de urgenta pe timpul vacantei parlamentare de iarna.
Presedintele Basescu a declarat, miercuri, ca presedintele Camerei Deputatilor, liberalul Bogdan Olteanu ar trebui sa demisioneze din decenta, pentru ca a mintit, seful statului aratand 16 scrisori nedeschise de la acesta, spunand ca le-a lasat intacte dupa ce a vazut minciunile din primele cinci.
Dupa ce social-democratii s-au vazut asigurati de faptul ca Adriana Ticau a fost aleasa de electorat pentru un mandat in Parlamentul European, problemele abia au inceput.
Scandalul de la Mangalia, finalizat cu excluderea din partid a mai multor consilieri PSD, este salutat de alesul local independent Florin Maftei.
Seara cu scantei la Mangalia, cand mai multi consilieri social-democrati au fost exclusi din partid pe motiv ca se constituiau, dupa cum considera presedintele Claudiu Tusac, in ",masina de vot" a primarului Zamfir Iorgus.
In cel mai scurt timp, viceprimarul Adrian Vlad isi va intra in drepturi, iar Stefan Galbau isi va strange jucariile si va pleca acasa din Primaria Navodari, sunt de parere social-democratii.
Purtatorul de cuvant al Organizatiei Judetene a Partidului Liberal Democrat, Marian Petcu, a aratat ieri rezultatul ultimelor discutii dintre reprezentantii Partidului Democrat si cei de la Partidul Liberal Democrat privind unirea celor doua formatiuni politice.
Presedintele Camerei Deputatilor, liberalul Bogdan Olteanu, a declarat ca o va propune pe Norica Nicolai pentru functia de ministru al Justitiei, in sedinta Biroului Politic Central al PNL, care va avea loc luni.
Consilierii locali ai municipiului Medgidia s-au intrunit ieri seara in ultima sedinta din acest an pentru a dezbate cele 21 de proiecte de hotarari de consiliu propuse de primarul Medgidiei, Dumitru Moinescu.
Presedintele filialei constantene a Partidului Romania Mare, Radu Comanici, a precizat, ieri, in cadrul unei conferinte de presa, ca nu stia de existenta procesului intentat de deputatul Stelian Dutu.
Fuziunea Partidului Democrat cu cel Liberal Democrat a dat nastere unor miscari subterane care ar putea subrezi nou-infiintata formatiune. Dupa negocieri intense privind numele noului partid, au aparut glasuri democrate care au avertizat:
Premierul Calin Popescu Tariceanu a fost intrebat, vineri, la Bruxelles, cum s-a inteles cu presedintele Traian Basescu in timpul calatoriei facute impreuna cu avionul, seful Executivului raspunzand, zambind:
Premierul Calin Popescu Tariceanu a declarat, vineri, ca este deceptionat de atitudinea autoritatilor de la Chisinau in legatura cu cei doi diplomati romani declarati persona non grata.
Senatorul UDMR Gyorgy Frunda a declarat, vineri, ca nu este sigur ca va fi presedinte al Comisiei Juridice a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei, desi are peste 80 la suta sanse sa obtina aceasta functie.
google-analytics.com