Ion Iliescu a fost audiat, marti seara, in dosarul referitor la circumstantele in care doua persoane au murit in timpul mineriadei din iunie 1990 si in care procurorul general al Romaniei, Laura Codruta Kovesi, a infirmat solutia de punere sub acuzare a fostului presedinte. Ion Iliescu s-a prezentat, marti, la Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie in jurul orei 18.00 si a fost insotit de avocat. Fostul presedinte a luat o copie dupa rezolutia de infirmare a actului de punere sub acuzare a sa. Totodata, Iliescu a dat si o declaratie pe 11 pagini, potrivit unor surse judiciare.
Procurorul general al Romaniei, Laura Condruta Kovesi, a anuntat, vinerea trecuta, ca in cazul lui Ion Iliescu cercetarile vor fi continuate de catre Sectia de Urmarire Penala si Criminalistica, desi a infirmat rezolutia de punere sub acuzare a fostului sef al statului.
Potrivit lui Kovesi, analizand dosarul de urmarire penala au fost constatate aspecte de nelegalitate. "Avand in vedere cele aratate mai sus, apreciem ca plangerea formulata de invinuitul Ion Iliescu impotriva rezolutiei din 19 iunie 2007, prin care s-a dispus inceperea urmaririi penale, este intemeiata, motiv pentru care a fost admisa", a spus Kovesi. Astfel, s-a infirmat rezolutia de incepere a urmaririi penale impotriva lui Iliescu, insa cercetarile penale vor fi continuate de catre procurorii desemnati din cadrul SUPC.