Cautare

1393 de rezultate pentru "spitalul municipal filantropia" (2.87 secunde)
Tribunalul Dolj a decis ieri suspendarea hotararii prin care Consiliul Local Municipal (CLM) Craiova a delegat prin gestiune directa serviciul de transport public Regiei Autonome de Transport Craiova, instituind monopolul in domeniu.
Prezent la intalnirea cu mass media salajeana, unul dintre membrii Biroului Permanent Municipal (BPM) al PNL Zalau, Radu Nistorescu, a facut cunoscut faptul ca si-a anuntat candidatura la presedintia organizatiei municipale, acuzand totodata actuala conducere a partidului de lipsa de activitate:
Chiar daca va mai fi un an si jumatate pana la alegerile din 2008, atat deputatul Mironescu, cat si consilierul local municipal Danut Moisoiu sunt convinsi ca omul lor va avea mult de treaba.
Tokay este consilier municipal de Arad, ales pe listele UDMR in 2004, dupa ce a fost deputat in mai multe legislaturi, iar numele sau a fost publicat joi in „Monitorul Oficial“ ca fiind noul ambasador al celor doua foste state sovietice, functia fiindu-i propusa de Presedintie in martie 2005.
Intr-o sedinta desfasurata ieri seara, biroul municipal al PNL a hotarit sa sprijine o echipa alternativa la sefia organizatiei si nu aceea a senatorului Tibuleac.
Prima conferinta de presa a Biroului Permanent Municipal (BPM) Zalau al PNL, intrunit in noua sa formula, a avut loc ieri, dupa cateva peripetii demne de semnalat in revista "Urzica".
Edilul Constantei a organizat ieri o conferinta de presa ad-hoc, in Cazino, acolo unde se desfasura si sedinta Consiliului Local Municipal.
Echipa olteana CSM Valcea este cea mai grabita echipa din Liga a II-a in privinta reluarii pregatirilor, antrenorul Alin Artimon strigand catalogul aseara pe "Municipal", informeaza liga2.ro.
Mai mult, Mironescu a anuntat ca atitudinea lui Dutu va fi discutata de Biroul Permanent Municipal al PD, deoarece acesta face exact ceea ce a recomandat Vasile Blaga la alegeri sa nu faca.
CLUBUL SPORTIV MUNICIPAL - CSM CALARASI sectii: Atletism, Box, Canotaj, Kaiac-canoe, Lupte libere. CLUBUL SPORTIV SCOLAR - CSS CALARASI sectii:
In cadrul sedintei largite a Biroului Executiv Judetean si a Biroului Municipal Constanta, membrii PC au hotarat ca trebuie sa dea dovada de "maturitate, responsabilitate si sa fie raspunzatori de decizia de a sustine integrarea Romaniei in UE", a declarat deputatul Andrian Mihei.
In acelasi timp, presedintele filialei judetene a PD Bistrita, deputatul Ioan Oltean (foto, dreapta), a declarat vineri seara de la tribuna Consiliului de Coordonare Municipal al PD Bistrita ca, in opinia sa, daca PNL va refuza fuziunea pe care i-a propus-o PD, liberalii nu se vor mai intalni cu o astfel de oferta prea curand.
In 2011, votul prin internet la nivel municipal se testa in Norvegia. Desi mai multe tari din Uniunea Europeana au testat diferite proiecte de vot electronic, Estonia este in prezent (2011) singurul membru UE care foloseste aceasta procedura pe scara larga.
In sedinta reunita a Biroului Permanent municipal si a Comitetului Executiv Judetean de vineri a fost luata decizia de amanare a alegerilor pentru sefia organizatiei municipale care trebuia sa aiba loc pe 8 aprilie.
"Lucrarile au fost dedicate eternului feminin, formelor rotunde, sunt realizate in ultimii trei ani. Multe lucrari de-ale lui sunt patinate;
Astazi, la orele 13.00, la Muzeul Municipal Calarasi, va avea loc vernisajul expozitiei de sculptura si pictura intitulata sugestiv Eclectic.
Doinita Basescu, membru PD, consilier local municipal) ii mai dau inghetata de la firma sa duca la sedintele cu femeile din partid...", a "marturisit" Mircea Basescu.
Consiliul Municipal al filialei urma sa faca alegeri pentru completarea conducerii. Pe langa functia de presedinte executiv, erau vizate patru functii de vicepre-sedinte, precum si cea de presedinte al filialei, post revendicat de Sorin Oprescu.
Desi Comisia de integritate morala a partidului a solicitat suspendarea lui Madalin Voicu timp de un an, Consiliul Municipal a hotarat sa ia in discutie o astfel de masura la urmatoarea sedinta, la care sa fie si acesta de fata.
Ziua de 1 Mai este zi de odihna si pentru familia Basescu, dar nu pentru familia presedintelui, ci pentru familia Doinitei Basescu, consilier local municipal PD.
google-analytics.com