Cautare

3179 de rezultate pentru "miercuri" (2.67 secunde)
Presedintele Traian Basescu (foto) a declarat miercuri ca scrutinul de duminica reprezinta un test al atasamentului fata de valorile UE si ca fiecare roman, alegand sa mearga sau nu la vot, va fi responsabil de modul in care vor fi perceputi eurodeputatii.
Senatorul PSD Miron Mitrea a declarat miercuri ca neasumarea guvernarii de catre social-democrati si aruncarea intregii responsabilitati pe umerii PDL nu e "un tip de politica pe care il face un barbat".
Romanii considera Parlamentul drept cea mai corupta institutie, legislativul fiind urmat in clasament de partidele politice si justitie, arata Barometrul Global al Coruptiei 2009, publicat miercuri de Transparency International.
Biroul Permanent al Senatului a avizat miercuri cererea procurorilor de anchetare a lui Serban Mihailescu. Astfel, din cei 108 senatori prezenti, 77 s-au pronuntat in favoarea inceperii urmaririi penale a senatorului social-democrat de catre procurorii Parchetului de pe langa ICCJ.
Premierul Emil Boc (foto) a anuntat, miercuri, la finalul sedintei de Guvern, ca Executivul a decis sa-si asume raspunderea pe Codurile juridice, iar termenul de asumare va fi stabilit de Parlament.
Premierul rus Vladimir Putin (foto) a declarat miercuri ca Rusia este gata sa renunte la armele nucleare, daca si tara care le-a inventat si folosit, respectiv Statele Unite ale Americii, face acelasi lucru.
Parlamentul de la Chisinau nu a fost dizolvat miercuri, cum declarau anterior comunistii, urmand ca deputatii sa se mai intruneasca in cel putin doua sedinte vineri si lunea viitoare pentru a vota cadrul legal necesar activitatii Guvernului si modificari la legislatia electorala.
Tot astazi vor fi luate in discutie ajutoarele acordate fermierilor, pe fundalul protestului de miercuri din Capitala. Planul Guvernului pentru ajutorarea fermierilor vizeaza combaterea concurentei neloiale, garantii pentru sustinerea productiei, dar si compensarea subventiei cu datoriile bugetare.
Un fost viceministru bulgar de interne, Raif Mustafa (foto), a fost pus sub acuzare miercuri, la patru zile dupa ce a demisionat din functie, in cadrul unei anchete pentru coruptie, a anuntat biroul national de investigatii.
As vrea sa-l vad pe presedinte ca vine miercuri la sedinta de Guvern sa vad cine pleaca, ca pleaca cu totul, va garantez!
Biroul Permanent a decis miercuri, in absenta reprezentantilor PSD, ca dezbaterile in plen pe marginea scrisorii Procurorului General prin care se solicita aviz pentru inceperea urmaririi penale impotriva lui Adrian Nastase sa fie reluate miercurea viitoare.
La final de saptamana, numarul angajatilor care formeaza echipele de interventie este mult mai mic si, tocmai de aceea, nu am ales ziua de vineri", a declarat atunci directorul CAO. La Compania de Apa, luni, marti si miercuri sunt... nelucratoare!
Miercuri, la ora 15,00, la standul Editurii RAO de la Targul de Carte Bookfest a avut loc lansarea volumului "Noul aliat" de George Cristian Maior, in prezenta autorului.
Dosarele se vor afla, din nou, pe masa deputatilor, miercuri, odata cu cererea de reluare a votului in dosarul Zambaccian depusa de procurorul general al Romaniei, Laura Codruta Kovesi.
Presedintele a anuntat, pentru miercuri, remanierea guvernamentala. Ipoteza cea mai privilegiata, in acest sens, este aceea a unei remanieri "minime", cu mici schimbari, spre satisfactia premierului François Fillon.
Executivul a adoptat ieri, la initiativa Ministerului Turismului, o Ordonanta de Urgenta prin care se interzice ridicarea unor constructii noi pe plaja in perioada sezonului estival, potrivit unui comunicat al MT. Actul normativ aprobat miercuri de Executiv completeaza astfel Legea nr.
Legea unitara de salarizare va avea o perioada de tranzitie de patru-cinci ani, iar cei care vor avea salarii peste nivelurile trecute in grila vor astepta cativa ani pana vor fi ajunsi din urma de cei cu salarii mici, a declarat miercuri ministrul Muncii, Marian Sarbu.
Vicepresedintele Camerei Deputatilor, Adrian Nastase, i-a trimis, miercuri, o scrisoare deschisa ministrului Justitiei, Catalin Predoiu, in care il roaga sa raspunda unei serii de intrebari legate de dezbaterea publica a dosarelor sale.
Reprezentantii Serviciului Public de Impozite, Taxe si alte Venituri ale Bugetului Local (SPITVBL) Constanta tin sa aminteasca faptul ca miercuri, 1 iulie a.
Dupa ce miercuri reprezentantii Agentiei Nationale pentru Protectia Consumatorilor si cei ai Comisariatului Regional pentru Protectia Consumatorului au sanctionat terasa "Bucataria sultanului" din statiunea Costinesti pentru ca vindea mancare expirata, in cursul zilei de ieri s-au autosesizat si reprezentantii Inspectoratului Teritorial de Munca din Constanta.
google-analytics.com