Cautare

15960 de rezultate pentru "la roche posay a informat peste 6000" (4.29 secunde)
Invingatorii nu uita nici electoratul care nu i-a votat. Orbiti de furie, ei au ganduri de exterminare in masa a celor care au avut alta optiune.
Astazi, romanii serbeaza, intr-un fel sau altul, Ziua Unirii, implinirea a 148 de ani de la "marele act istoric", care avea sa duca la crearea statului in care, de bine, de rau, ne ducem zilele.
De la inceputul invaziei ruse in Ucraina si pana in prezent, peste 20 de jurnalisti au fost ucisi in razboiul ordonat de Vladimir Putin, potrivit Asociatiei Jurnalistilor Ucraineni.
Joaca asta de-a soarecele si pisica in politica este, pentru mine, a nu stiu cata oara plictisitor.
Peste aproape patru saptamani, caravana Ligii I porneste din nou la drum, daca nu cumva iarna va provoca vreo amanare. Cele doua echipe oltene, Universitatea si Pandurii, se pregatesc in Cipru, respectiv Turcia, acolo fiind alte conditii fata de temperaturile si terenurile de la noi din aceasta perioada.
In mod paradoxal, recenta decizie a PD - anuntata luni, 29 ianuarie - de a merge separat in alegerile pentru Parlamentul European din (cel mai probabil) luna mai ar putea duce la o calmare a spiritelor in interiorul Aliantei.
Dar, in timp ce ne uitam gura-casca la circul politic, sunt oameni in jurul nostru care, de exemplu, au obosit, se simt sfarsiti de atata insistenta pe la usile autoritatilor, pentru a-si intra in drepturile pe care statul se presupune ca le garanteaza si le ocroteste.
Directia Generala de Jandarmi a Municipiului Bucuresti transmite ca s-au intocmit actele necesare inceperii cercetarilor pentru 100 de fapte de natura penala privind traficul si consumul de doguri, precum si pentru furt calificat, dupa festivalul care a avut loc in weekend in Bucuresti.
Ca in orice tara aflata in tranzitie avem parte si noi de portia noastra de bizarerii, desi se pare ca la acest capitol am depasit de mult limita bunului simt.
In fiecare an, in SUA sunt diagnosticate peste 225.000 de cazuri de cancer la san. Noul medicament descoperit are o reducere de 49% a riscului de deces.
Reuniunea ministrilor NATO ai Apararii s-a incheiat la Sevilla cu rezultate mai curand descurajante pentru misiunea din Afganistan. Marii aliati s-au aratat reticenti la initiativa americana de sporire a contributiei la Forta de asistenta pentru securitate (Isaf), aflata intr-un deficit de efective in fata insurgentei tot mai active.
Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, reactioneaza dupa ce un tanar a murit si alti peste 10 participanti la eveniment au ajuns la spital din cauza consumului de droguri la Festivalul SAGA, organizat in Bucuresti.
Cine e in opozitie si cine e la putere? Alianta D.A. ... Sint intrebari la care nici un galatean neimplicat direct in politica nu stie sa raspunda.
Oltenii au revenit acasa din Cipru, iar rezultatele partidelor de verificare din Insula Afroditei sunt multumitoare si bune, asta ar fi concluzia generala a oficialilor Universitatii.
La cateva zile dupa ce a castigat procesul cu Amber Heard, actorul si-a facut cont pe Tik Tok. Depp nu a apreciat nicio postare de pe contul sau si nu urmareste pe nimeni. In prezent, Johnny Depp are peste 3,6 milioane de urmaritori.
Ocupantii au tras asupra a peste 16 asezari din Donetk si Lugansk. Un civil a fost ucis si sase au fost raniti.
Exemple concrete sunt prea multe ca sa ma apuc sa le dedic spatiu, insa ce este destul de evident este ca acest mod superficial de documentare si de a redacta materialele are efecte dintre cele mai nedorite.
Un copil de numai 17 ani a ajuns in arestul Politiei, iar acolo va sta 20 de zile de acum incolo pentru ca a falsificat niste bani.
Discursul presedintelui a fost tratat cu raceala si indiferenta declarata de o parte dintre politicieni.
Supravietuitor al Holocaustului, Wiesel a fost insarcinat in 1978 de presedintele american Jimmy Carter sa coordoneze eforturile de construire a Muzeului Memorial al Holocaustului de la Washington.
google-analytics.com