Cautare

15960 de rezultate pentru "la roche posay a informat peste 6000" (3.99 secunde)
Statutul minoritatilor din Romania ar trebui sa fie adoptat in aceasta toamna, in forma si cu continutul in care au fost trimise Parlamentului, a declarat ieri ministrul ungar de Externe, Kinga Goncz, prezent la Bucuresti.
Legea Agentiei Nationale de Integritate ar putea intra astazi in dezbaterea Comisiei juridice a Camerei Deputatilor, primul for legislativ sesizat cu acest proiect de lege, necesar sa fie aprobat inainte de raportul de tara al UE din septembrie.
Presedintele PD, Emil Boc, a declarat ieri ca, in acest moment, alegerile anticipate nu mai sunt o "tinta" pentru democrati si ca acestea trebuiau declansate in 2005.
Senatorul PSD Rodica Stanoiu ar putea pierde sprijinul conducerii partidului pentru functia de presedinte al Comisiei de cercetare a abuzurilor, combaterea coruptiei si petitii din Senat, au declarat surse din PSD.
Biroul Permanent National al PNL a decis ieri sa-i retraga sprijinul politic deputatului Ioan Ghise (foto), urmand ca la Delegatia permanenta din 2 septembrie sa fie dezbatuta recomandarea conducerii partidului de excludere a actualului deputat pentru ca a colaborat cu Securitatea.
Cateva zeci de sateni din comuna Rast care urmeaza sa beneficieze de case ridicate prin Agentia Nationala de Locuinte s-au adunat ieri in fata primariei din localitate pentru a cere socoteala autoritatilor pentru tergiversarea lucrarilor.
Presedintele PD, Emil Boc, a refuzat ieri sa spuna daca il va exclude din partid, asa cum se angajase in urma cu cateva luni, pe Ionel Mantog, liderul PD Gorj, cercetat penal de Directia Nationala Anticoruptie (DNA).
In acest sens, Carol Dina a anuntat caa intreaga organizatie politicaa il va sprijina pe liderul PRM cind acesta o va da in judecataa pe cea care l-a numit turnaator.
Presedintele PSD Suceava, Gavril Marza, a apreciat ieri ca presedintele Traian Basescu "este un om intelept", care poate coabita cu un guvern PSD dupa alegerile viitoare.
"In ceea ce priveste protocolul Aliantei D.A., vreau sa va spun ca subiectul ramane inchis. Protocolul exista, este Biblia noastra", a declarat vicepresedintele PNL Gheorghe Flutur, infirmand informatiile referitoare la posibila renegociere a protocolului dintre liberali si democrati.
Deputatul Ioan Ghise afirma ca a primit in 2002 o adeverinta de la CNSAS ca nu a colaborat cu Securitatea ca politie politica si considera ca, daca pentru liberali conteaza legea, statutul si Codul etic si moral PNL, atunci el nu trebuie sanctionat, doar pentru ca asa propun 6 din 13 membri ai conducerii partidului.
Liberalii din Prahova au decis sa nu-l sanctioneze pe Dinu Patriciu pe motiv ca declaratiile omului de afaceri referitoare la o eventuala colaborare intre PNL si PSD au fost facute in nume personal si nu in numele filialei.
Liderul PSD, Mircea Geoana, a declarat ieri ca grupurile parlamentare ale PSD, precum si senatorii si deputatii cu functii de conducere in cele doua Camere vor prezenta joi si vineri rapoarte de activitate, care vor fi analizate de conducerea partidului.
Delegatia Permanenta a discutat ieri excluderea Monei Musca, insa si liberalul Dinu Patriciu a dat socoteala in fata conducerii filialei PNL Prahova, al carei membru este, pentru afirmatiile referitoare la oportunitatea unei aliante a liberalilor cu PSD.
Consiliul Suprem de Aparare a Tarii a decis luni ca Romania sa nu participe cu trupe la forta de mentinere a pacii in Liban.
Comisia de etica a PD a discutat luni cazul senatorului Marius Marinescu. Referitor la acesta, comisia a primit patru sesizari de la Anca Boagiu, Anca Constantinescu, Silvian Ionescu si Ana Maria Cristina.
Ei sustin ca nu s-a pus problema renegocierii protocolului. In schimb, si-au amintit de integrare si raportul de tara de la sfarsitul lunii septembrie. Dupa incercarea nereusita de a discuta problemele din Alianta intr-un cadru mai relaxat, liberalii si democratii resping ideea organizarii unei astfel de intalniri informale.
Conducerea filialei Prahova a decis luni seara sa nu il sanctioneze pe Dinu Patriciu, motivand ca nu ar exista motive in acest sens. Afirmatiile fostului presedinte al organizatiei, referitoare la o eventuala colaborare intre PNL si PSD, au fost facute in nume personal, sustine conducerea filialei Prahova.
Desi aveau programate pentru ieri dezbaterile pe proiectul de lege privind Statutul minoritatilor nationale, deputatii din comisiile care se ocupa de acest proiect nu s-au obosit sa vina la sedinta.
Partidul Romania Mare se pregateste de o alianta politica importanta, a declarat, marti, liderul PRM Corneliu Vadim Tudor.
google-analytics.com