Cautare
3881 de rezultate pentru "ileana popescu" (5.41 secunde)
In declaratiile care au urmat lucrarilor propriu- zise ale Delegatiei, premierul Calin Popescu Tariceanu a precizat ca aceasta masura va fi luata impotriva tuturor membrilor PNL care au colaborat cu Securitatea, chiar daca acest lucru nu a fost certificat inca de CNSAS sau daca va afecta partidul.
Politica
Replica de Constanta
Luni, 4 Septembrie 2006
171
Nu este vorba de presedintele Traian Basescu sau premierul Calin Popescu Tariceanu, ci de un principiu. Nu este bine sa lasi prea multa putere in mina unui singur om, oricare ar fi acesta.
Politica
Monitorul de Galati
Miercuri, 6 Septembrie 2006
139
"Nu a fost desfacut nici un contract de munca in 2005 si 2006, iar in 2006 nici macar alte sanctiuni nu s-au aplicat functionarilor publici din Prefectura Dolj", a declarat Octavian Popescu, seful Serviciului resurse umane din prefectura.
Politica
Gazeta de Sud
Joi, 7 Septembrie 2006
510
Deputatul Iulian Iancu si senatorul Ion Toma au castigat ieri alegerile din cadrul grupurilor parlamentare ale PSD pentru a fi nominalizati de partid in functiile de presedinti ai unor comisii parlamentare, in locul lui Dan Ioan Popescu si al Rodicai Stanoiu.
Politica
Realitatea Romaneasca
Luni, 11 Septembrie 2006
220
Noul prefect de Arad, Gavril Popescu (ex-PNL), numit interimar de Guvern dupa ce Cristian Stragea a decis sa reintre in viata politica, va avea unul sau mai multi contracandidati PSD la concursul de ocupare definitiva a postului, ce va avea loc in aceasta toamna.
Politica
Realitatea Romaneasca
Marti, 12 Septembrie 2006
302
Consilierul prezidential Theodor Stolojan a declarat ieri ca premierul Calin Popescu-Tariceanu a intrat in competitie cu presedintele Traian Basescu, o "competitie din care liderul PNL nu are cum sa iasa castigator, pentru ca exista o diferenta foarte mare intre cei doi".
Politica
Realitatea Romaneasca
Miercuri, 13 Septembrie 2006
197
Premierul Calin Popescu-Tariceanu l-a eliberat ieri surprinzator din functia de secretar de stat pentru Afaceri Globale in MAE pe Teodor Baconschi, un apropiat al ministrului Razvan Ungureanu si nu numai.
Politica
Realitatea Romaneasca
Miercuri, 13 Septembrie 2006
216
In perioada urmatoare voi face o nominalizare pentru a asigura interimatul la Ministerul Apararii, astfel incat sa fie garantata buna functionare a institutiei", a transmis Calin Popescu Tariceanu intr-un comunicat de presa.
Politica
Gazeta de Sud
Joi, 14 Septembrie 2006
191
Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, acuza ca premierul Calin Popescu Tariceanu intarzie intentionat numirea sefului ANT.
Politica
Replica de Constanta
Vineri, 15 Septembrie 2006
648
In acelasi timp, premierul Calin Popescu-Tariceanu a facut o propunere unui coleg de partid de a ocupa locul lui Atanasiu.
Politica
Realitatea Romaneasca
Vineri, 15 Septembrie 2006
166
Tariceanu nu comenteaza
Presedintele PNL, Calin Popescu-Tariceanu nu a comentat in niciun fel discutiile privind propunerea liderului grupului PNL de la Camera Deputatilor, el fiind de altfel cel care le-a cerut liberalilor sa aiba o atitudine ponderata ca replica la suspendarea ministrului liberal al Apararii de catre seful statului.
Politica
Realitatea Romaneasca
Luni, 18 Septembrie 2006
157
Centrala din zona Popa Sapca a functionat iarna trecuta doar in luna noiembrie, iar cea din Victoria II a furnizat caldura tot sezonul rece", a spus Ion Popescu, directorul Directiei de Servicii si Utilitati Publice.
Politica
Gazeta de Sud
Marti, 19 Septembrie 2006
343
Desi sustine ca a evitat intotdeauna lupta la nivel institutional dintre Presedintie si Guvern, Calin Popescu Tariceanu a criticat refuzul sefului statului de a numi noi sefi ai serviciilor secrete, apreciind drept nefireasca existenta unei lungi perioade de interimat, premierul spera insa ca problema va fi rezolvata odata cu reluarea lucrarilor Parlamentului.
Politica
Replica de Constanta
Marti, 19 Septembrie 2006
218
Premierul Calin Popescu-Tariceanu mizeaza pe stabilitatea politica pentru a-si putea duce mandatul pana la capat. El a anuntat ieri, la Bruxelles, in fata ziaristilor straini, ca va pleda pentru mentinerea unei stabilitati politice care sa asigure vointa politica necesara continuarii reformelor.
Politica
Realitatea Romaneasca
Joi, 21 Septembrie 2006
107
Indeplinirea criteriilor de aderare la UE, punctul tare al guvernului Tariceanu
Aprecierile asupra manageriatelor guvernelor Adrian Nastase si Calin Popescu Tariceanu au inregistrat valori destul de apropiate.
Politica
Gazeta de Sud
Vineri, 22 Septembrie 2006
442
Premierul Calin Popescu Tariceanu a declarat luni, intr-un interviu acordat unui post de radio francez, ca este in favoarea unei republici parlamentare, in conditiile in care sistemul semiprezidential poate favoriza o situatie tensionata intre presedintie si executiv.
Politica
Replica de Constanta
Marti, 26 Septembrie 2006
221
"Am avut onoarea sa ma intalnesc saptamana trecuta cu Calin Popescu-Tariceanu. El conduce un guvern, ceea ce nu este usor, nu e simplu, mereu se intampla scandaluri, mereu sunt nemultumiri.
Politica
Realitatea Romaneasca
Marti, 26 Septembrie 2006
160
Premierul Calin Popescu-Tariceanu considera ca fiind neadecvate unele afirmatii cuprinse in discursul liderului UDMR, Markó Béla, cu prilejul conferintei organizate sambata la Miercurea Ciuc, si reafirma ca aprofundarea autonomiei nu poate pune in discutie principiile integritatii si suveranitatii din Constitutie.
Politica
Realitatea Romaneasca
Marti, 26 Septembrie 2006
188
Dan Felix Voiculescu a concluzionat ca Monica Macovei "s-a descalificat moral" in urma acestor dezvaluiri si a cerut premierului Calin Popescu Tariceanu demiterea ministrului de Justitie, despre care Codrin Stefanescu, fost pesedist si actual secretar general adjunct al PC a afirmat ca este o "Elena Ceausescu a justitiei".
Politica
Replica de Constanta
Joi, 28 Septembrie 2006
489
Premierul Calin Popescu Tariceanu trebuie sa prezinte Comisiei Europene una sau mai multe propuneri privind persoana care va ocupa de la 1 ianuarie 2007 functia de comisar european.
Politica
Replica de Constanta
Joi, 28 Septembrie 2006
348
STIRI ULTIMA ORA
Surse: 1200 de contestatii depuse la BEC impotriva candidaturii lui Calin Georgescu la prezidentiale
Euronews
Sambata, 8 Martie 2025
1018
Romani exploatati dupa oferte false de munca in strainatate. Care pot fi capcanele?
Miercuri, 30 Aprilie 2025



