Delegatia Permanenta a Partidului National Liberal a hotarat sambata, la Cazinoul din Constanta, excluderea din partid a deputatilor Mona Musca si Ioan Ghise pentru ca au semnat un angajament cu Securitatea. Decizia a fost luata cu o majoritate covarsitoare: 62 de voturi pentru, 5 impotriva si o abtinere in cazul Monei Musca si 56 pentru, 11 impotriva si o abtinere pentru brasoveanul Ghise. In declaratiile care au urmat lucrarilor propriu- zise ale Delegatiei, premierul Calin Popescu Tariceanu a precizat ca aceasta masura va fi luata impotriva tuturor membrilor PNL care au colaborat cu Securitatea, chiar daca acest lucru nu a fost certificat inca de CNSAS sau daca va afecta partidul. Tariceanu a recunoscut ca a fost vorba despre o decizie morala, un gest politic, cu toate riscurile care decurg de aici: "A trebuit sa facem niste gesturi care s-ar putea sa ne coste".
Soarta liberalilor Mona Musca si Ioan Ghise a fost cel mai important punct de pe ordinea de zi a Delegatiei Permanente a PNL. Iar daca in cazul Monei Musca zarurile erau deja aruncate, excluderea ei fiind data ca sigura cu mult timp inainte, a luat oarecum prin surprindere aplicarea aceleiasi pedepse si brasoveanului Ioan Ghise. Curentul de opinie dinaintea Delegatiei Permenente il facea scapat pe Ghise, luandu-se in considerare circumstantele atenuante date de marturisirea facuta de acesta inca din 1992, precum si spalarea sa de pacate prin voturile primite in doua campanii electorale castigate in circumscriptia sa.

Musca i-a tinut partea lui Ghise

Mai mult, inaintea votului propriu-zis, Mona Musca a facut apel la colegii sai de a nu-l exclude pe Ghise la pachet cu persoana sa, brasoveanul venind in plus cu verdictul favorabil lui dat de CNSAS, potrivit caruia nu a facut politie politica. Toatea acestea nu au contat insa, Delegatia adoptand o hotarare de principiu prin care toti membrii PNL care au semnat angajament cu Securitatea vor fi exclusi din partid, indiferent de imprejurarile in care au facut-o si de costul politic. In declaratia facuta dupa aflarea deciziei de excludere, Mona Musca a afirmat ca respecta votul Delegatiei si nu va contesta in nici un fel hotararea, adaugand in plus ca va ramane liberala, intrucat are o datorie de onoare fata de partid dar si un contract incheiat cu alegatorii sai. Deputatul si-a cerut iertare pentru ca a semnat acel angajament "cu mintea mea de acum 30 de ani si imi cer scuze ca nu mi-am dat seama de-a lungul timpului ca acel angajament, chiar daca se referea numai la studenti straini, poate fi interpretat ca politie politica".

"Dana", mancata cu fulgi cu tot, Patriciu - analizat de Comisia de Etica

Mona Musca s-a aratat totusi nedumerita de faptul ca nu a fost lasata sa ofere lamuriri Delegatiei inainte de vot: "Din pacate, in Delegatia Permanenta nu au fost intrebari, desi am cerut acest lucru". Referindu-se la substraturile acestei decizii, deputatul a declarat ca in ziua de azi, daca nu faci parte dintr-un grup de interese, politice sau economice, daca esti doar un simplu exponent al celor care te-au votat, nu ai nici o sansa, "te mananca cu fulgi cu tot". Mona Musca a adaugat ca a trimis deja o scrisoare Parlamentului European in care arata ca nu va mai putea fi europarlamentar liberal roman, iar PNL va trimite pe altcineva in locul sau. Dincolo de excluderea Monei Musca si a lui Ioan Ghise, Delegatia Permanenta a luat in discutie si problema lui Dinu Patriciu, soarta acestuia ramanand insa incerta. Premierul Tariceanu a aratat ca PNL se delimiteaza categoric de cei care au sponsorizat si alte partide politice si s-a cerut Comisiei de Etica sa analizeze situatia lui Patriciu si sanctiunile care pot fi luate in acest caz.