Cautare

4411 de rezultate pentru "hristache ion" (4.00 secunde)
Cele trei asezaminte sociale gandite inca din 2005 de primarul Ion Ovidiu Brailoiu urmeaza sa fie, astfel, dotate cu echipament de asistenta medicala, respectiv vor fi angajati un medic, o asistenta medicala, un psiholog, un referent de specialitate.
Acesta l-a inlocuit pe Ion Ungureanu, care s-a retras din legislativul local, precum si din toate functiile pe care le detinea in PNL, din motive de incompatibilitate.
Fostul presedinte Ion Iliescu a suferit , sambata, o interventie chirurgicala la cot, cauzata de acumularea de tesut adipos in aceasta zona, au declarat, surse medicale.
Cu toate ca ieri a fost vehiculata informatia cum ca Prefectura a dat avizul de legalitate pentru hotararea de Consiliu Local Navodari privind incetarea mandatului de consilier a lui Ion Pacea, social-democratul Nicolae Matei sustine ca "prefectul Danut Culetu a mintit cum ma minte si pe mine de mai mult de o luna si jumatate".
Fostul lider al PD-L Mihail Kogalniceanu, Ion Scupra, care conduce filiala din 2004 si este consilier local, a declarat ca nu a ales in mod special PSD, ci echipa primarului Muresan, care conduce in comuna.
Stefanescu a adaugat ca presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, l-a acuzat pe Vanghelie ca are averi ilegale. "Ii cer public presedintelui de onoare al PSD, Ion Iliescu, sa solicite public verificarea averii lui Marian Vanghelie", a spus Codrin Stefanescu.
Paul Iftimie este teful Serviciului Contencios Administrativ Juridic din Primaria Suceava, iar Steiciuc a spus ca liberalii au cerut inlocuirea acestuia din functia de loctiitor al pretedintelui BEM, intrucat considera ca el nu va putea solutiona obiectiv eventualele contestatii ale PNL impotriva primarului in exercitiu, Ion Lungu.
Stelian Dutu, Ion Popescu si Florin Constantin. ... Un alt democrat-liberal, coleg cu Stelian Dutu, Ion Popescu este cunoscut doar de 12% dintre cei chestionati.
Presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a refuzat luni, dupa sedinta Biroului Permanent National, sa comenteze afirmatia lui Marian Vanghelie, mare amator al statului de candidat al PSD la Primaria Capitalei, despre "jocurile de culise" pe care le-ar practica, el spunand doar ca nu comenteaza "prostia".
Primarul Ion Ovidiu Brailoiu a dispus si realizarea unui program masiv de plantare de copaci si flori ce se va desfasura in aceasta primavara, in toamna urmand sa se inlocuiasca plantele si copacii imbatraniti pentru revigorarea aspectului orasului.
Ion Popescu - candidat pentru sefia Consiliului Judetean Constanta, Dorel Constantin Onaca - pentru Primaria municipiului Constanta, iar lista pentru Consiliul Local Municipal se prezinta astfel pentru primele 10 pozitii:
Astfel, au fost admisi in cursa electorala pentru Primaria Capitalei Alexandru Vladu (PPDR), Adrian Vilau (UPSC), Daniel Fuciu (PNGCD), Vasile Blaga (PDL), Ludovic Orban (PNL), Cristian Diaconescu (PSD), Dinu Gheorghe (PPPS), Codrin Stefanescu (PC), Aurelian Pavelescu (PNTCD), Cozmin Gusa (PIN), Dragos Frumosu (Uniunea Pensionarilor), Verginia Vedinas (PRM), Lucia Stanciu (Alianta Socialista), Gheorghe Ionicescu (Partidul Verde), Nicolae Varbanciu (PSR), Mariana Andrei (PRR) si Ioana Ion (PRE).
Ion Petcu - operator turism; ... Ion Sapartoc - pensionar - ofiter MApN; 16. Valentin Liviu David - pensionar - ofiter;
La intrarea în oras, craiovenii sunt întâmpinati cu un panou publicitar ce îl înfatiseaza pe actualul presedinte al consiliului judetean, Ion Prioteasa (PSD), care candideaza pentru un nou mandat.
Spunem "aproape" pentru ca, despre el, se mai vorbeste pe la colturi in partid, iar unii realizeaza abia acum care fusese de fapt manevra deputatului in momentul in care a starnit primarii PDL sa protesteze impotriva deciziei Bucurestiului de a-l numi pe Ion Popescu in locul lui drept candidat pentru presedintia Consiliului Judetean Constanta.
Ca intotdeauna, senatorul Onaca a fost insotit de Ion Popescu, decan al Baroului de Avocati si candidat al PD-L pentru presedintia Consiliului Judetean Constanta. ... Asa l-au intampinat duminica cateva sute de locuitori ai comunei pe presedintele organizatiei judetene a PD-L, senatorul Dorel Constantin Onaca, insotit de avocatul Ion Popescu.
Presedintele Traian Basescu a declarat marti, la Radio Romania Actualitati, ca presedintele de onoare al PSD Ion Iliescu este "specialist in lovituri de stat".
Candidatul PD-L la fotoliul de primar al municipiului Constanta, senatorul Dorel Constantin Onaca, impreuna cu decanul baroului de avocati Ion Popescu au continuat dialogul cu cetatenii Constantei, deplasandu-se din nou in cartierul Poarta 6.
Presedintele onorific al PSD, Ion Iliescu, a declarat, miercuri, la Brasov, ca nu este eliminata posibilitatea unei colaborari postelectorale PSD-PNL, insa este exclusa orice intelegere cu PDL, partid "fara fizionomie". ... Este un astfel de partid serios, are verticalitate?", a declarat Ion Iliescu.
Programul "Solidaritate pentru Constanta" al senatorului Dorel Onaca, candidatul PD-L la functia de primar al municipiului Constanta, impreuna cu programul "Constanta- un judet deschis", al avocatului Popescu Ion, candidatul PD-L la functia de presedinte al Consiliului Judetean, au constituit punctul de plecare in demersul social si economic fara precedent pe care democrat-liberalii l-au declansat pentru lansarea municipiului si judetului Constanta in zona economica europeana.
google-analytics.com