Presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a refuzat luni, dupa sedinta Biroului Permanent National, sa comenteze afirmatia lui Marian Vanghelie, mare amator al statului de candidat al PSD la Primaria Capitalei, despre "jocurile de culise" pe care le-ar practica, el spunand doar ca nu comenteaza "prostia". "Nu comentez. Prostia nu se comenteaza", a spus Iliescu la finalul sedintei de luni, intrebat de jurnalisti despre declaratia pe care Marian Vanghelie o facuse cu doua ore inainte, cand spusese ca nu accepta sa se mai faca "jocuri de culise" de catre Iliescu.
Actualul primar al sectorului 5, Marian Vanghelie, totodata presedinte al PSD Bucuresti, declarase inaintea sedintei de luni ca "nu acceptam sa se faca jocuri de culise nici de Ion Iliescu, nici de alte persoane din partid si sa se dea la impuse. Vreau sa se auda vocea majoritatii din acest partid si, de principiu, ma bat sa nu se mai intample aceste lucruri nici la mine in organizatie, nici in alta parte".