Cautare

3826 de rezultate pentru "fotbal elita program" (4.36 secunde)
O parte dintre parlamentari nu sunt de acord cu implementarea unui astfel de program, pe care ar fi irosite cele 330 de milioane de dolari din taxa pe viciu, in conditiile in care exista deja unul, bilantul starii de sanatate in luna de nastere.
Semnificativ, noua strategie energetica a UE vizeaza cresterea ponderii "energiei regenerabile" la 20 la suta din total pana in 2020, iar China, care nu este obligata de Protocolul de la Kyoto (fiind stat in curs de dezvoltare), are un program propriu de reducere a poluarii, pe care, e drept, nu l-a putut respecta.
Nu este obligatoriu ca presedintele si premierul sa se iubeasca, sa se placa, sa fie prieteni sau sa se inteleaga.
Cei ajunsi in PE nu s-au inteles nici chip cine sa tina discursul la investire, iar prin urmare organizatorii au fost nevoiti sa ii scoata din program.
oltenii vor avea in program cate trei antrenamente pe zi. Fane a explicat presei ca astfel jucatorii Stiintei vor castiga in viteza, forta si prospetime, ceea ce probabil a sesizat antrenorul ca le-ar mai trebui lui Bornescu si compania.
Nu a existat vreodata un program clar cu termene, sume necesare si investitii care sa se adreseze celor care traiesc in saracie.
"program mai bun, bani mai multi". De parca vestea despre ce inseamna munca la acest ...hai sa-i spunem, totusi, ziar, nu rasuflase deja prin targ!
nu spun care, ca daca mai indrazneste cineva de la DADL sa faca declaratii sau sa dea "din casa" una-alta, vai si-amar de pielea lui! Se face ancheta, se cauta "turnatorul" care are glumite in program cu "nemernica" de presa...
Daca siroiesc asa de torential sudorile pe fruntile si trupurile lor in cele doua-trei zile de program intensiv la Camere, de ce le-ar mai fi necesara o transpiratie in plus prin cele chinuri la sala de fitness-uri si alte fineturi?
Ai program fix, de 8 ore, weekend-ul liber, orele suplimentare ti se platesc bine, iar locul de munca e curat:
Charles al III-lea, promotor mondial al traditiior si turismului romanesc News Hour with CNN este un program de stiri interne si externe, prima emisiune din Romania in parteneriat cu CNN.
Problema a aparut abia cand trenul care era preconizat a ajunge (cu tot cu intarzierile din program, din cauza lucrarilor pe calea ferata) in 5 ore, a ajuns in peste 7 ore, dupa ce a facut dese escale in camp si dupa ce a mers cu viteza melcului, pentru a avea timp tot turistul sa admire ravagiile facute de seceta.
Ca exista program prelungit la ghisee pentru a nu mai plati dobanzi la credite si impozite, ca au prioritate in trafic, ca exista vreo fundatie care are in grija salariatii.
Cei care comit nelegiuiri pe teritoriul roman nu trebuie expulzati in vreun fel, nu trebuie "integrati" in vreun program special conceput pentru ei de catre autoritatile noastre dornice sa iasa "cu bine" in ochii Europei?
In politica, toti au planuri, au platforme program cu care castiga voturi si pe care rareori le pun in aplicare ad literam.
Azi, din Zalau, Deva si Bacau a pornit ''Marsul Antisaracie'', care va continua in mai multe judete pana joi, cand liderii Cartel Alfa spun ca se vor aduna in fata Guvernului alaturi de 50 de mii de persoane pentru a protesta impotriva cresterilor preturilor News Hour with CNN este un program de stiri interne si externe, prima emisiune din Romania in parteneriat cu CNN.
Proiectul s-a executat, banii s-au dat, celor din UE, bineinteles, participantii la program au fost multumiti, in final toti au fost incantati, s-au primit incurajari de la gestionarii fondurilor, ca vom primi ti restul de bani.
Ultimul studiu de acest gen arata ca romanii au un program de lucru extrem de lung, de 54 de ore pe saptamana, spre deosebire de unele state unde se munceste sub media de 40 de ore saptamanal.
Tot ca o consecinta directa, Festivalul a fost reflectat amplu de presa turistica internationala, cu accent pe armonia dintre specificul evenimentului cinefil si amplitudinea si resursele deosebite, turistic-rural-spirituale, ale zonei, puse in valoare de organizatori gratie unui program bine bus la punct, concis dar relevant pentru potentialul turistic al zonei.
Chiar daca multi dintre ei sunt de acord ca trebuie facut ceva cu salarizarea profesorilor, nu pot sa uite ca pentru multi din aceasta categorie, care oricum beneficiaza de un concediu uluitor de lung si de un program de lucru mult mai redus decat al altora, marirea la gramada a salariilor nu este o solutie pentru cresterea performantei.
google-analytics.com