Cautare
4268 de rezultate pentru "dan adriana" (3.70 secunde)
Doru Maries, presedintele Asociatiei "21 decembrie", prezent la Parchet pentru a se interesa de mersul dosarului, a spus ca Ion Iliescu a intarziat doua ore fata de cea la care a fost citat, ajungand dupa ce procurorul de caz, Dan Voinea, a plecat din sediul institutiei.
Politica
Realitatea Romaneasca
Luni, 6 Noiembrie 2006
582
Partidul acesta nu este numai partidul lui Dan Tudorache, in acest partid exista si drepturi castigate", a mai declarat Nastase.
Politica
Replica de Constanta
Joi, 9 Noiembrie 2006
204
Trei liberali care au ajuns in Consiliile de Administratie ale regiilor locale de pe listele Partidului Democrat, Emil Chirila, cel care s-a obligat sa stranga semnaturi pentru "platforma lui Stolojan", Moise Herdean si Dorel Jurcan, impreuna cu negociatorul lor cu democratii, Octavian Dan, au remis, ieri, presei o scrisoare deschisa, prin care incearca sa spuna ca, din cauza deciziilor "unilaterale" ale liderului de filiala, deputatul Cornel Popa, ei au ajuns niste suspendati din partid.
Politica
Realitatea Bihoreana
Luni, 13 Noiembrie 2006
406
Singura voce mai critica a fost presedintele organizatiei de sector, din care Nastase face parte. Dan Tudorache ii transmite lui Nastase ca ar fi mai bine sa se suspende din partid pe perioada procesului.
Politica
Replica de Constanta
Marti, 14 Noiembrie 2006
327
Astfel, duminica, pe platforma Magurele sunt asteptati aproximativ 200 de membri PC, inclusiv presedintele partidului, senatorul Dan Voiculescu (foto). "Este initiativa domnului presedinte", a mai spus Ciuca.
Politica
Realitatea Romaneasca
Joi, 16 Noiembrie 2006
512
Reprezentantul pensionarilor galateni ne-a mai spus si ca i-a adresat o scrisoare presedintelui PC, Dan Voiculescu. ”Ii cerem liderului conservator sa ne ajute in lupta pe care noi o ducem pentru ca toti batrinii iesiti la pensie sa aiba o viata usoara”, ne-a mai spus Toader Cristea.
Politica
Monitorul de Galati
Sambata, 18 Noiembrie 2006
316
Dan Nica poate ataca in instanta de contencios ordinul prefectului cu privire la incetarea mandatului, dar acest gest nu face decit sa intirzie intrarea in normalitate.
Politica
Monitorul de Galati
Sambata, 18 Noiembrie 2006
156
Potrivit sefului Corpului de Control al primariei, Dan Dobrescu, amenda poate ajunge si la 25 de milioane de lei, valoare care nu i-a speriat insa pana in prezent pe reprezentantii asociatiilor.
Politica
Gazeta de Sud
Luni, 20 Noiembrie 2006
273
Ministrul a acuzat ingerinte inclusiv din parea PC si a spus ca i-a comunicat directorului general al Grivco (societate apartinand liderului PC, Dan Voiculescu) ca trebuie sa respecte reglemenarile in vigoare.
Politica
Replica de Constanta
Luni, 20 Noiembrie 2006
333
Sistemul energetic din Romania este incremenit de doi ani, asa cum a fost lasat de Dan Ioan Popescu, care nu intamplator a ajuns la Partidul Conservator.
Politica
Gazeta de Sud
Marti, 21 Noiembrie 2006
137
In privinta celor cinci locuri rezervate barbatilor din PSD si considerate ca si sigure, situatia este mai putin complicata, Adrian Severin, Vasile Puscas, Ioan Mircea Pascu, Alexandru Atanasiu si Dan Mihalache fiind considerati favoriti.
Politica
Realitatea Romaneasca
Marti, 21 Noiembrie 2006
375
de la veteranul Dan Radu Rusanu la eurosacrificatul Varujan Vosganian, de la fostul ministru de Finante Ionut Popescu la constanteanul George Dragomir.
Politica
Replica de Constanta
Joi, 23 Noiembrie 2006
370
"Putem vorbi de o subminare a economiei nationale si de un atentat la siguranta statului. Aceste persoane trebuie identificate si trase la raspundere", a conchis Marinescu. (Dan Ghetu)
Politica
Realitatea Romaneasca
Joi, 23 Noiembrie 2006
155
Pe langa reprezentantii institutiilor si serviciilor deconcentrate din Constanta in frunte cu actualul prefect, Danut Culetu, au mai fost prezenti la dezvelirea placii memoriale si alti cinci fosti prefecti ai judetului: Aurel Carp, Dragos Chilea, Petre Chirobocea, Marian Parjol si Dan Claudiu Chirondojan.
Politica
Replica de Constanta
Vineri, 24 Noiembrie 2006
332
Printre numele aflate pe lista potentialilor candidati se mai afla si deputatii Cristian Radulescu, Radu Dragus (Botosani) si Vasile Nistor, senatorii Nicolae Neagu, Dorel Jurcan, Mircea Nicu Toader, Dan Carlan (Iasi).
Politica
Realitatea Romaneasca
Vineri, 24 Noiembrie 2006
360
Presedintele PC, Dan Voiculescu, l-a acuzat ieri pe presedintele Traian Basescu ca "invrajbeste viata politica" si, prin comportamentul sau, mai ales in ce priveste privatizarea Petrom, pune in pericol interesele romanilor si statutul Romaniei de tara europeana.
Politica
Realitatea Romaneasca
Marti, 28 Noiembrie 2006
125
Dupa Traian Decebal Remes, Varujan Vosganian, Nicolae Lazin si Ludovic Orban, pe aceasta lista se afla, de marti seara, si Dan Motreanu, secretarul general al PNL.
Politica
Realitatea Romaneasca
Miercuri, 29 Noiembrie 2006
374
Dan Voiculescu, presedintele Partidului Conservator, a anuntat ieri ca cel mai probabil nu va vota proiectul bugetului de stat pe 2007 si ca va inceta sa mai sustina orice initiativa a Coalitiei.
Politica
Replica de Constanta
Joi, 30 Noiembrie 2006
175
Ion Calin, Constantin Nita, Ilie Sarbu, Gabriel Oprea, Ovidiu Natea, Iulian Popa si Dan Nica, iar pentru functiile de vicepresedinti la nivel national - senatorul Cristian Diaconescu, deputatul Mihai Tanasescu si Ana Birchall.
Politica
Realitatea Romaneasca
Joi, 30 Noiembrie 2006
443
Presedintele partidului, Dan Voiculescu, si-a declarat deschiderea fata de PNL si PSD si adversitatea fata de PD si presedintele Traian Basescu.
Politica
Gazeta de Sud
Luni, 4 Decembrie 2006
159
STIRI ULTIMA ORA
Surse: 1200 de contestatii depuse la BEC impotriva candidaturii lui Calin Georgescu la prezidentiale
Euronews
Sambata, 8 Martie 2025
1025
Romani exploatati dupa oferte false de munca in strainatate. Care pot fi capcanele?
Miercuri, 30 Aprilie 2025



