Cautare

17971 de rezultate pentru "cand" (3.19 secunde)
Autoritatile au stabilit pentru acest an un nivel maxim al deficitului de 2,8% din PIB, peste valoarea maxima de 2,5% din PIB stabilita pentru 2005, cand executia bugetara a relevat un deficit de 1,7% din PIB.
„Atunci când lansezi un produs nou, ai doua posibilitati: sa raspunzi nevoilor pietei sau, acolo unde acestea au fost deja satisfacute, sa creezi o nevoie artificiala pe care, prin produsul tau, sa o satisfaci.
Cel putin asta sustine actualul prefect Silviu Dumitru, care a declarat ieri ca aceia care s-au perindat la cârma judetului în perioada de dupa revolutie au frecat menta când a venit vorba de restituirea terenurilor fostilor proprietari.
Ramane de vazut cand vor fi luate toate masurile pentru ca furnalele sa nu mai reprezinte principala sursa de poluare de pe platforma siderurgica.
Am asigurare la casa de cand m-am casatorit, aveam 23 de ani. Mi-am asigurat si bunurile, si masina. Si sunt foarte multumit.
Ultimele puncte ale contractului vor fi discutate luni (astazi - n.r.), când le vom si finaliza“, au declarat pentru Mediafax surse apropiate negocierilor.
„Atunci când lansezi un produs nou, ai doua posibilitati: sa raspunzi nevoilor pietei sau, acolo unde acestea au fost deja satisfacute, sa creezi o nevoie artificiala pe care, prin produsul tau, sa o satisfaci.
Dar atunci când ajungi la ghiseu ti se cere unul sau doua bilanturi. Un bilant se face la sase luni.
Pentru ca au cultivat o suprafata mai mica decât cea pentru care s-au angajat atunci când au obtinut ajutorul financiar, agricultorii care anii trecuti au primit subventii de la stat au acumulat debite de sute de mii de lei.
Pentru ca au cultivat o suprafata mai mica decât cea pentru care s-au angajat atunci când au obtinut ajutorul financiar, agricultorii care anii trecuti au primit subventii de la stat au acumulat debite de sute de mii de lei.
„Practic, când vinzi o afacere, nu vinzi doar locul unde sa faci productia, ci si utilajele si know-how-ul, si piata de desfacere.
Pericolul cel mai mare este atunci cand doritorii de astfel de sistem apeleaza la produse second-hand, acestea neputand oferi durabilitatea necesara recuperarii investitiei si ajungerea la profit.
De aceea, vom propune Primariei Oradea ca, atunci cand se mai da aviz pentru mansardare, sa impuna asociatiilor si reabilitarea fatadelor.
Presedintele Federatiei Nationale a Sindicatelor din Agricultura "Agrostar", Ştefan Niculae, a declarat ca Ministerul Agriculturii nu a acordat niciun sprijin financiar pentru legumicultura si pomicultura, in acest an, trecand trei luni de cand sindicalistii au cerut alocarea acestor fonduri.
Euro nu a mai fost cotat la un nivel similar de peste cinci luni, respectiv din 29 martie, cand banca centrala a afisat un curs de 3,3658 lei pentru un euro.
Anuntarea pretului de achizitie a uzinei craiovene a determinat o scadere abrupta în cursul zilei de luni a cotatiilor pâna în momentul când actiunile au fost suspendate de la tranzactionare pentru publicarea detaliilor contractului de privatizare.
Rata somajului în România, apropiata de media europeanaPotrivit www.hotnews.ro, în luna iulie, rata somajului în România a fost de 6,9%, în scadere fata de luna anterioara, când nivelul acestui indicator a fost de 7,2%.
"Atteptam semnatura de la investitor dupa care, dupa ziua de miercuri, cand va avea loc sedinta Colegiului Director al AVAS, putem semna contractul de privatizare", a spus Atanasiu.
Acesta a explicat ca, atunci când îsi vor face notarea în Cartea Funciara pentru schimbarea adresei, de exemplu, va trebui sa se faca trecerea de la tarlale, respectiv parcele, la strazi.
Banca Comerciala Romana (BCR) va avea 8.200 de angajati la sfarsitul lui 2008, cu 22,6% mai putin fata de iunie 2007, cand erau 10.600 de salariati, a anuntat presedintele Erste Bank, Andreas Treichl.
google-analytics.com