Cautare

17971 de rezultate pentru "cand" (3.00 secunde)
Ea a venit sa-l intrebe cand vor fi virati banii de salarii, pentru ca de aproape 4 luni angajatii de acolo muncesc pe datorie.
Acestea crediteaza inchiderea publicatiei "Jurnalul National" in formatul actual si a site-ului jurnalul.ro, imediat dupa data de 5 iunie 2013, cand se vor implini 20 de ani de aparitie a editiei print a publicatiei.
Daca mi-ar fi spus cineva acum 3 luni, cand m-am angajat la Jurnalul National, ca o sa slabesc 15 kilograme, i-as fi ras in fata.
"Inseamna sa cumperi tot un fel de vinieta pe care o pui in geam, si cand treci camera de luat vederi iti ia codul de bare si iti ia banii din cont automat.
In conditiile in care multe companii mici si mijlocii din sectorul publicitatii si -au inchis activitatea in perioada 2008-2010, Business Media Promotion nu numai ca a rezistat pe piata, dar a inregistrat o crestere constanta, cuprinsa intre 35 si 50 % annual, desi clientii sunt acum mai greu de multumit decat in urma cu zece ani, cand a infiintat compania.
La randul sau, premierul bulgar, Plamen Oresarski, a afirmat ca ii pare rau ca "povestea" acestui pod a fost atat de lunga si a precizat ca, atunci cand saa decis inceprea constructiei, el a fost implicat in asigurarea finantarii proiectului.
Afla unde si cand Primarul Sorin Oprescu promite o noua sala polivalenta si olimpica de pana la 12.000 de locuri.
Cea mai proasta abordare, atunci cand este vorba de a te opune unui proiect, este demonizarea lui. ... Iar cand eu cer statului sa fie perfect transparent, iar "societatea civila" este perfect opaca, nu stiu pe cine reprezinta, cine plateste si ce interese are, suntem intr-un grav impas.
Atunci cand te poti imprumuta de la BNR sau de pe piata interbancara la o rata Robor de 3,8%, ce sens are sa mai remunerezi si economiile populatiei cu 4%?
Toamna este anotimpul recoltelor, e momentul cand adunam rezultatele muncii unui an intreg si ne bucuram de generozitatea naturii.
Excelenta Sa s-a dovedit un fin cunoscator al alimentelor de calitate, apreciind savoarea magiunului de prune inca din timpul conferintei de presa de la primaria Topoloveni, cand a cerut o lingurita pentru a gusta magiun din borcanul cu care a fost intampinat de doamna Bibiana Stanciulov.
Mai precis, in urma cu 12 ani, cand a inceput sa calatoreasca in tarile din Asia. ... Facem concurs si intotdeauna el este cel care castiga!", a mai spus Oana Turcu, vadit emotionata atunci cand vine vorba despre fiul ei.
Cand vreodata, guvernarea portocalie, ar fi reusit sa obtina pentru Romania intr-un an cat altii in trei? Cand vreodata au declarat ca Romania este pe plus?
Ce inseamna 10 ani de Exotique pentru Pusa Hack Recent, Exotique a implinit 10 ani, un deceniu de cand infrumuseteaza casele romanilor cu mobilier, decoratiuni si accesorii aduse de pe taramuri indepartate, exotice, orientale.
Cand s-a hotarat sa demareze proiectul, a apelat la biroul de arhitectura Atelier DB, cu care mai colaborase prin intermediul agentiei de publicitate la care lucra.
Si sa ia aminte ca Basescu e cel care poate baga in puscarie pe cine vrea si cand vrea. ... Ca e, de fapt, un las, un curajos cu cei lipsiti de aparare s-a vazut cand a lovit golaneste, pe furis, copilul care nu-i era pe plac.
Daca ti se cere mai mult, mai cauta - ROVINIETA - AI GRIJA CAND EXPIRA Te costa 120 RON/an. ... De aceea am creat autoreminder.ro - introduci datele de expirare si te anuntam cand expira, gratuit, fara nici o obligatie din partea ta.
Au trecut 10 ani de cand am vazut pentru prima data ecranele pe care se deruleaza o multitudine de materiale de entertainment, informatii si reclame ce fac mai interesante cele cateva minute in care asteptam la metrou de exemplu.
Cand spunem ca nu este consolidata aceasta tendinta, trebuie sa stiti ca noi lucram pe prognoze si perspectiva pe 2 ani. ... Deci cand luam o hotarare, suntem siguri ca nivelul la care ne vom situa ofera probabilitate minima, sa nu spun 0, de revenire.
‘Din 2007, cand inregistram deja 4,5 milioane de autovehicule, si cand circulatia spre alte tări occidentale nu a mai fost conditionată
google-analytics.com