Cautare

8689 de rezultate pentru "bani pe internet" (3.14 secunde)
Lazar i-a trimis ieri lui Ponta o scrisoare deschisa, in care il acuza ca are un comportament similar cu acela pe care il contesta unor membri ai PSD:
Romania nici macar nu a sugerat Kievului sa ii retraga pe cei doi oficiali de la Ambasada de la Bucuresti, autoritatile ucrainiene autosesizandu-se rapid si facand demersurile necesare pentru ca mandatul celor doi in Romania sa inceteze, fara implicarea autoritatilor de la Bucuresti.
Mandatul actualului Parlament al Republicii Moldova, dominat de Partidul Comunistilor, expira sambata, iar pregatirile pentru alegerile legislative din 5 aprilie au intrat in linie dreapta odata cu sfarsitul inregistrarii candidatilor si stabilirea ordinii lor pe buletinele de vot.
Cu acest prilej, pentru inceput, Ioan Marchis a trecut in revista stadiul implementarii programului SAPARD la nivel de regiune, dupa care si-a exprimat punctul de vedere cu privire la atitudinea prefectului Radu Bud, in contextul in care solicita cu insistenta ca directorii institutiilor descentralizate sa-si prezinte demisia, indiferent daca acestia ocupa functiile in urma concursurilor sustinute sau au fost numiti pe criterii politice, si fara sa tina cont de competenta si profesionalismul acestora.
Ministrul de Interne, Dan Nica, a declarat ca, pe 18 martie, va fi stabilita modalitatea in care se vor face numirile din domeniul Educatiei, astfel incat procesul de invatamant sa nu fie afectat.
"Din punct de vedere tehnic, ceea ce i-ar putea tine pe loc este lipsa de uraniu de uz militar", a adaugat Dvorkin, care prezideaza un centru de studiu asupra armamentului strategic, la Academia de Stiinte din Rusia.
"La viitoarele alegeri vom merge cu listele proprii, nu pe aliante", a mai completat Chesoi. Seful formatiunii politice a mai spus ca Marian Petre Milut, presedintele PNTCD, are un plan pentru evitarea crizei:
Senatorul PSD Ion Iliescu a declarat ieri, la sfarsitul sedintei de grup a partidului, ca declaratiile presedintelui Traian Basescu referitoare la costurile integrarii in UE sunt total nepotrivite.
Alegerile organizate in filiala ieseana a PD l-au adus in fruntea organizatiei pe fostul lider local liberal Dan Carlan. Acesta, in prezent senator PD, a fost ales de 190 dintre delegatii la lucrarile filialei, dintre cei aproximativ 300 prezenti.
Parlamentul se reuneste astazi pentru a-l primi pe presedintele Parlamentului European, Josep Borell, aflat in vizita in Romania la invitatia presedintelui Camerei Deputatilor, Adrian Nastase.
Dan Ioan Popescu, liderul organizatiei PSD Bucuresti, a precizat ieri, intr-o conferinta de presa, ca studiul a fost realizat la nivelul Capitalei in perioada 22-24 februarie pe un esantion de 987 de subiecti.
NATO va trimite cinci vase sa participe la o noua operatiune impotriva pirateriei in apele Somaliei la sfarsitul lunii martie, a anuntat vineri Alianta.
Nominalizarea noului prefect l-a indepartat pe acesta atit de biroul permanent judetean al liberalilor cit si de organismele centrale de conducere.
Ion Iliescu a apreciat ieri ca organizarea alegerilor anticipate este improbabila, deoarece ar provoca “perturbari“ intr-o perioada in care eforturile Romaniei trebuie sa se concentreze pe integrarea europeana, dar si pentru ca majoritatea parlamentara ar trebui sa-si dezavueze propriul Guvern.
Partidului National Roman!" a spus in gluma cel care isi va relua postul de conducere in CJAS imediat dupa ce va sustine concursul programat pe 18 si 20 martie a.
Comitetul interministerial s-a reunit marti seara pentru a face o analiza "la zi" a necesarului conditiilor si a modalitatilor in care se poate asigura finantarea interna si externa a Romaniei luand in calcul toate datele disponibile la acest moment a declarat premierul Emil Boc.
Presedintele argentinian Cristina Kirchner a anuntat marti un proiect de nationalizare a fostei uzine militare pentru avioane Cordoba din centrul tarii detinuta de grupul american Lockheed Martin.
Premierul Calin Popescu-Tariceanu a anuntat ieri ca Ministerul Justitiei lucreaza inca la elaborarea noului model al declaratiilor de avere. El a precizat ca forma prezentata initial nu a fost agreata, intrucat declaratia era “o compilatie a declaratiei de avere cu cea de venit“, existand detalii ce trebuie clarificate.
Deputatii au aprobat, ieri, in sedinta de Birou Permanent, listele de achizitii si lucrari pe anul 2009 in valoare totala de 28. ... 000 lei, discutiile concentrandu-se, potrivit unor participanti, pe achizitiile de espresoare si carucioare calde pentru farfurii, dar si pe valoarea sumei forfetare.
Principala manifestatie din ziua de protest din Franta fata de politica presedintelui Nicolas Sarkozy, in conditiile crizei, a strans zeci de mii de persoane la Paris.
google-analytics.com