Cautare

1366 de rezultate pentru "anularea contractului" (4.42 secunde)
In plus, intra in categoria personalului bugetar "personalul incadrat pe baza contractului individual de munca, personalul care ocupa functii de demnitate publica si asimilat acestuia, precum si personalul care beneficiaza de statute speciale, inclusiv functionarii publici".
Conform legii voi anunta, in aceste zile, politia ca acele constructii sunt periculoase si dupa rezilierea contractului cu firma de paza voi economisi lunar suma de 6.
Cu toate acestea, noi continuam negocierile contractului colectiv de munca", a precizat, pentru cotidianul "Replica", Nicu Manea. Intre timp, ministrul Muncii, Marian Sarbu, a semnat deja acordul cu sindicatul Sanitas.
"Incetarea contractului de mandat s-a facut cu acordul partilor, adica cu acordul Consiliului de Administratie la solicitarea mea. Motivele sunt personale, o sa ma ocup de familie, de mine, precum si de probleme de viitor ale familiei.
Valoarea contractului este de 3,4 milioane de lei.
Este vorba de acordarea unui avans de 30 % la semnarea contractului, astfel incat presiunea pe bugetule local sa fie cat mai mica", a conchis Razvan Murgeanu.
Nemultumiti, cei de la Condorii au contestat, la Consiliul National pentru Solutionarea Contestatiilor (CNSC), verdictul privind atribuirea contractului de achizitie publica de lucrari, avand ca obiect "Modernizarea drumurilor comunale din Limanu, Vama Veche si 2 Mai" in cadrul proiectului "Infrastructura de acces in zona costiera a regiunii de granita Vama Veche, 2 Mai - Shabla", organizata de Primaria Limanu.
Geoana a subliniat ca, pe de alta parte, PSD nu a fost de acord cu propunerea PD-L privind eliminarea contractului colectiv de munca.
Destinatia finala, conform contractului incheiat de partea thailandeza cu ROMARM S.A., apartinand Ministerului Industriilor, era UM Babeni din jud.
Edilul mangaliot a mentionat ca prin semnarea contractului de finantare, Caminul de Batrani din localitate va fi modernizat in totalitate, de la reteaua de alimentatie pana la mobilierul din camere.
Surse din cadrul institutiei ne-au declarat faptul ca cei trei nu au fost incantati de vestea primita, mai mult, Marian Butnaru si Elluchian Magardici si-au luat concediu medical chiar in aceeasi zi in care au primit si instiintarile de retrogradare, respectiv de desfacere a contractului de munca, asa incat sa nu poata fi afectati de decizii.
"Neindeplinirea obligatiei privind exprimarea optiunii in termenul prevazut constituie cauza de incetare de drept a raporturilor de munca stabilite in baza contractului individual de munca sau a actului de numire in functie, precum si a raporturilor de serviciu", se precizeaza in proiect.
"Este vorba de fapt de doua procese, unul privind cererea de suspendare a contractului, iar a doua plangere este cu privire la plata despagubirilor", a mentionat presedintele CJ, Mihai Tabuleac, adaugand ca societatea prahoveana ar trebui sa achite chiria pentru utilizarea unor spatii publice.Valoarea despagubirilor care vor fi solicitate in fata magistratilor va fi stabilita printr-o expertiza.Licitatie adjudecata cu sprijinul magistratilorAnul trecut, CJ a reusit sa castige un proces la Suceava.
Decuplarea de valoarea salariului mediu brut pe economie va duce, intr-un orizont de timp nu prea indepartat, accelerat si de recesiunea economica, ca valoarea punctului de pensie sa fie sub 30% din salariul mediu pe economie.Guvernantii uita ca pensia este un drept al cetateanului care a contribuit ani de zile la sistemul de pensii, nu o pomana sau un ajutor de stat.In ceea ce priveste pensiile speciale, reamintim ca PNL a depus o initiativa legislativa pentru eliminarea pensiilor parlamentarilor inca din luna octombrie a anului trecut.Avand in vedere faptul ca PNL:• nu este de acord cu noua formula de calcul a punctului de pensie si sustine mentinerea valorii acestuia la 45% din salariul mediu brut pe economie;• respinge introducerea intr-un timp atat de scurt a egalizarii varstei de pensionare;• nu este deacord cu plafonul impus la 5 salarii medii pentru calcularea pensiei, incalcandu-se grav principiul contributivitatii si considera ca este un drept al persoanei care a cotizat la sistemul de asigurari sociale sa primeasca o pensie conform contributiei platite;• a solicitat initierea de catre Guvern a unei dezbateri publice serioase pentru a rezulta o lege corecta, care sa porneasca de la principiul contractului intre stat si cetatean;Hotaraste:• formularea unor amendamente de fond si de forma la Proiectul de lege privind sistemul unitar de pensii, in vederea corectarii si aducerii in legalitate a prevederilor acestui act normativ;• contestarea la Curtea Constitutionala a Proiectului de lege privind sistemul unitar de pensii, in situatia in care acesta va fi adoptat in forma promovata de guvern;• depunerea unei motiuni simple, de natura sa sanctioneze abuzurile Guvernului asupra drepturilor pensionarilor si a tuturor cetatenilor Romaniei.Biroul de presa al deputatului Florin Turcanu
Boc a acuzat Guvernul Tariceanu de faptul ca a acceptat transformarea contractului Sterling fara licitatie, fiind de acord si cu modificarea cotelor din productie care reveneau statului.In opinia fostului premier, acuzatiile lui Boc nu au nicio baza reala si dovedesc o grava necunoastere a legii, desi actualul prim-ministru este jurist si profesor de drept.
Disponibilizatii vor primi o compensatie de doua salarii, conform contractului colectiv de munca. Alte 134 de persoane intra in preaviz de 15 zile la RAADPFL, timp in care vor veni la serviciu patru ore pe zi.
4, persoanele care nu sunt salariate sunt obligate sa comunice Casei de Asigurari de Sanatate alese veniturile realizate pe baza contractului de asigurare.
Prima, este introdusa in ecuatie chiar de Gitenstein, care vorbeste in interviu de negocierea contractului pentru avioane multi-rol, in valoare de miliarde de dolari, peste 6 luni, ca si despre rolul geo-strategic extrem de important al Romaniei, din punctul de vedere al SUA:
"Am depus o cerere la CJ pentru a ni se mai aloca 460.000 de lei conform contractului pentru plombari, pentru a putea intra de saptamana viitoare si pe drumul Joldesti-Tudora, limita de judet, care se prezinta intr-o stare jalnica", a mentionat Romeo Caciuc, adaugand ca au mai ramas de plombat drumul Flamanzi-Prajeni, cel de la Gulioaia si cel din Tudora.
Vicepresedintele Consiliului Judetean Olt, Ioan Ciugulea, a castigat o licitatie pentru realizarea unei baze sportive in comuna Traian, iar valoarea contractului este de 490.000 de lei.
google-analytics.com