Cautare

7628 de rezultate pentru "abonati persoane fizice" (3.13 secunde)
Potrivit lui Farmache, Bursa poate fi revigorata de investitori, atat cei institutionali, dar si de catre investitorii persoane fizice, investitorii de retail.
Studiul a fost realizat in Bucuresti in aprilie si a vizat segmentul persoanelor fizice cu varste cuprinse intre 18 si 65 de ani. Au fost intervievate 912 persoane.
Potrivit hotaririi prin care se vor modifica si completa normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, salariile acestor persoane nu se vor mai impozita, incepind cu 1 mai 2005.
Potrivit INS, intreprinzatorii din Bucuresti si din zona de Vest a tarii prefera infiintarea de societati comerciale de tip SRL sau SA, in timp ce in celelalte regiuni majoritatea prefera derularea afacerilor pe persoane fizice autorizate.
CNS "Cartel ALFA", UGIR 1903 si Federatia Patronala din Ramura Industriei Chimice si Petrochimice solicita Guvernului, printr-o scrisoare deschisa, promulgarea unei ordonante de urgenta care sa modifice, pe o perioada de 6 luni, Codul Fiscal Avind in vedere situatia de criza din tara, amploarea dezastrului provocat de inundatii si necesitatea unor actiuni grabnice de reconstructie, cele trei confederatii sindicale si patronale cer primului ministru sa adopte un act normativ, prin care sponsorizarile acordate pentru sinistrati de catre persoanele juridice si fizice sa fie deductibile din impozit, fara limita de suma.
Refuzul contribuabilului si al altor persoane de a furniza informatii la solicitarea organelor fiscale si nedeclararea la termenele prevazute de lege a bunurilor si veniturilor impozabile sau a impozitelor si a altor sume datorate bugetului general consolidat constituie contraventii.
Acesta afirmatie vine dupa ce directorul general al Biroului de Credit, Serban Epure, a declarat pentru acelasi post de radio, ca potrivit evaluarilor de la sfirsitul primului trimestru al anului, circa 160.000 de clienti ai bancilor comerciale, persoane fizice, nu au onorat la timp creditele (dintre acestia 136.000 sint restantieri la o singura banca, iar 24.000 de clienti sint restantieri la doua sau chiar la mai multe banci).
Executivul a stabilit ca statul va vinde 90,1% din capitalul social al CEC catre persoane fizice sau juridice, iar restul de 9,9% din actiuni vor fi alocate pentru constituirea Fondului Proprietatea, destinat despagubirii proprietarilor de imobile nationalizate.
O alta modificare vizeaza regulamentul privind provizionarea, prin schimbarea clasei de incadrare din punct de vedere financiar pentru clientii, persoane fizice care acceseaza credite in valuta.
Cresterea dobinzilor va antrena probabil si o majorare a numarului de persoane care vor inregistra restante la plata ratelor.
Conform prevederii, pentru a putea participa la procedura de atribuire a contractului, solicitantii trebuie sa fie persoane fizice sau juridice fara scop patrimonial, respectiv asociatii sau fundatii constituite conform legii ori culte religioase recunoscute.
Procedurile prevazute in proiectul de lege se aplica pentru comerciantii persoane fizice, asociatiile familiale, societatile comerciale fara active si/sau fara evidente contabile ori al caror sediu nu mai exista sau nu mai corespunde adresei din Registrul Comertului, precum si pentru debitorii dizolvati sau care si-au declarat intentia de intrare in faliment.
Nevoia de facilitati Ieri, Dorin Cojocaru, directorul Directiei credite retail persoane fizice din Banca Comerciala Romana, a declarat ca gradul de intermediere bancara in domeniul finantarilor imobiliare va creste pana in 2007 de la nivelul actual, estimat la 21% pentru 2005, la 39-50%.
Banca Comerciala Romana (BCR) a redus promotional dobanzile la anumite tipuri de credite, numai pentru imprumuturile care vor fi contractate de persoane fizice incepand cu 15 no-iembrie 2005, cu ocazia implinirii a 15 ani de la infiintarea bancii.
Creditele acordate de banci firmelor si populatiei au crescut in aceasta perioada cu 24% in termeni reali, mai rapid decat in perioada similara din 2004, pe fondul unui avans de 54% a finantarilor pentru persoane fizice, potrivit raportarilor catre Banca Nationala a Romaniei.
Oficialul Garzii Financiare a mai spus ca asteapta sesizari de la persoane fizice sau juridice care au fost pagubite de astfel de societati.
Conform Comisiei Europene, cresterea gradului de cofinantare Sapard de la 50% la 55% si respectiv 65% se aplica acelor fermieri care au statut juridic si sunt înregistrati ca persoane fizice autorizate, ca Asociatii Familiale, ca Grup de Producatori sau ca Societati Agricole.
Daca estimam la 20.000 de lei suma pe care municipalitatea o incaseaza ilicit - respectiv o medie de doua obligatii - fiecaruia dintre cei 100.000 de contribuabili persoane fizice inregistrati, rezulta un venit bugetar ilegal de doua miliarde de lei vechi pe trimestru.
Intrucat impozitul pe salarii este un impozit final, contribuabilii-persoane fizice nu mai declara veniturile din salarii sau asimilate salariilor obtinute in 2005, indiferent de perioada desfasurarii activitatii si de numarul angajatorilor la care au lucrat, potrivit unui comunicat al Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF).
Intrebat despre modalitatea de elaborare a unui asemenea certificat energetic, Andreica ne-a spus ca documentul va fi intocmit de persoane fizice sau juridice autorizate, firme specializate, care in urma unor expertize vor determina parametrii energetici ai unei constructii, de oricare tip ar fi ea.
google-analytics.com