Cautare

2883 de rezultate pentru "24 sept 2010" (2.75 secunde)
Ministrii Energiei din statele europene au decis sa interzica, incepand din 2010, utilizarea becurilor cu incandescenta, in favoarea becurilor economice, care consuma mai putina energie si dauneaza astfel mai putin mediului inconjurator.
Pentru cele 28 de zone defavorizate, existente la data inchiderii negocierilor, perioadele de tranzitie incep sa se sfarseasca inca de anul viitor, data-limita fiind anul 2010.
Noua generatie a Logan, care va inlocui actualul model, va fi aleasa la inceputul anului viitor de catre conducerea grupului Renault, din doua variante posibile, urmand ca masina sa apara pe piata in 2010, cel mai devreme, sau in 2012, cel mai tarziu, potrivit directorului RTR, Philippe Prevel.
53/2003 - Codul muncii, prelungindu-se cu inca 2 ani, pana pe 31 decembrie 2010, obligatia angajatorilor privind completarea carnetelor de munca, cu mentinerea obligatiei completarii registrului general de evidenta a salariatilor. ... 148/2008, pana la data de 31 decembrie 2010.
Criza financiara si franarea globala a cresterii economice au modificat clasamentul celor mai mari economii ale lumii in functie de Produsul Intern Brut (PIB) exprimat in dolari, iar recesiunea va propulsa China pe pozitia a doua in lume pana in 2010, in detrimentul Germaniei si Japoniei.
august 2010. ... „Sigur ca din start noul contract a avut un handicap, însa noi consideram ca pâna în august 2010 statia va fi gata.
În pachetul de „Masuri pentru sustinerea cresterii economice“, Ministerul Economiei mai ia în considerare emiterea de catre Eximbank, în numele si contul statului, a unei scrisori de garantie în valoare de aproximativ 100 de milioane de euro, în vederea obtinerii de catre Oltchim a unui credit bancar în acest an sau în 2010.
Sarbu a precizat ca la 1 ianuarie 2010 urmeaza sa intre in vigoare "un sistem public de pensii de asigurare pentru toti cei care locuiesc la tara si lucreaza in agricultura si care nu au fost prinsi in vechile sisteme ale celor care au lucrat la CAP".
Astfel, daca pentru 2010 se estimase o comprimare de 5% din PIB, acum estimarea a ajuns la 3,2%, potrivit unui comunicat al Merrill Lynch.
Acestea se vor adauga navei de supraveghere de 24,75 milioane de euro care se construieste acum la Santierul Naval Galati, politistii constanteni urmand sa intre astfel in posesia unor dotari de invidiat, de aproape 50 milioane de euro.
Proiectul are o valoare de 105.000 de dolari (din care grantul este de 85.000 de dolari), este finantat de CEE Trust - o organizatie americana a societatii civile pentru Europa Centrala si de Est si va fi implementat in perioada aprilie 2009 - iulie 2010.
Comcereal va contracta in perioada urmatoare doua imprumuturi bancare in valoare de 10 milioane de euro pentru achizitia de cereale din recolta anului 2009, dar si pentru finantarea agricultorilor, in vederea asigurarii recoltei din 2010, se arata intr-un raport al companiei.
Deficitul bugetar al Romaniei va creste pana la aproximativ 5,6% din PIB in 2010, in conditiile in care in 2009 este estimat sa se plaseze la 5,1% din PIB dupa standarde de contabilitate europene, arata prognoza de primavara a Comisiei Europene, publicata ieri.
Functionarea ecluzei va fi reluata pe 1 mai 2010, urmand ca dupa un an sa fie oprita din nou pentru finalizarea lucrarilor. ... "Ecluza este oprita pentru o perioada de un an, pana pe 1 mai 2010, pentru reabilitarea capului din amonte al ecluzei.
Din toamna, impozitul minim ar putea fi anulat Constantin Nita va propune anularea impozitului minim atunci cand se va discuta proiectia bugetara pentru anul 2010, numai in conditiile unor performante economice si daca veniturile bugetare vor permite acest lucru.
In aceste conditii, Asociatia Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR) cere guvernului si Ministerului Finantelor sa elaboreze o strategie fiscala pe cel putin trei ani, argumentand ca declaratiile contradictorii ale reprezentantilor executivului privind diferite variante de masuri fiscale in 2009 si 2010 creeaza confuzie.
Scaderea economica nu a atins punctul minim in trimestrul I, iar produsul intern brut va continua sa scada intr-un ritm mai redus trimestru la trimestru, pentru ca la sfarsitul lui 2009 - inceputul lui 2010, cresterea economica sa revina pe teritoriul pozitiv, a spus seful delegatiei FMI Jeffrey Franks.
Producatorii comunitari vor putea sa primeasca pana la 70% din ajutoarele pentru productie la care au dreptul pentru 2010 incepand din 16 octombrie 2009, a precizat Boel in cadrul unei reuniuni cu ministrii agriculturii din UE.
Schema permite autoritatilor sa acorde ajutoare sub forma de garantii subventionate pentru creditele de investitii si cele pentru capital de lucru, incheiate pana la 31 decembrie 2010.
Chiar daca au existat zvonuri potrivit carora renta viagera nu se va mai acorda decat pana in 2010, doljenii au prins gustul acestei forme de sprijin.
google-analytics.com