Cautare

5229 de rezultate pentru "vice campion bobaru ion box olt" (4.15 secunde)
Administratiile locale din Olt au de returnat la bugetul de stat peste trei milioane de lei, fonduri necheltuite pana la sfarsitul anului trecut.27 de administratii locale din cele 112 existente in Olt, dintre care 24 din mediul rural si trei orase, sunt nevoite sa restituie la buget, conform prevederilor Ordonantei nr.
Adrian Zaharia, noul director al Cancelariei Prefecturii Olt, a fost prezentat oficial. Desi l-a numit in functia de director al Cancelariei de cateva zile, prefectul de Olt, Daniel Sarpe, a facut prezentarea oficiala abia ieri, la sediul prefecturii, in cadrul unui intalniri intre mass-media si reprezentantii mai multor institutii.
Democrat-liberalul Marius Balasa, seful Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Olt, a ramas, pentru a doua oara in acest an, fara sprijin politic, dupa ce, in februarie, Biroul Permanent Judetan al partidului decisese retragerea sprijinului politic si inlocuirea lui cu Marin Ionica, adjunctul de la acea vreme al ISJ.
Cinci firme care au sediul in judetul Olt si-au anuntat intentia de a face concedieri colective in perioada ianuarie-februarie 2010, care vor afecta 293 de angajati.
Un oltean figureaza in evidentele Casei de Asigurari de Sanatate (CAS) Olt cu o datorie record de 60.000 de lei. Potrivit reprezentantilor CAS Olt, suma reprezinta contributia pe care individul trebuia sa o achite ca urmare a veniturilor obtinute in urma activitatilor independente prestate.
Un oltean figureaza in evidentele Casei de Asigurari de Sanatate (CAS) Olt cu o datorie record de 60.000 de lei. Potrivit reprezentantilor CAS Olt, suma reprezinta contributia pe care individul trebuia sa o achite ca urmare a veniturilor obtinute in urma activitatilor independente prestate.
Un oltean figureaza in evidentele Casei de Asigurari de Sanatate (CAS) Olt cu o datorie record de 60.000 de lei. Potrivit reprezentantilor CAS Olt, suma reprezinta contributia pe care individul trebuia sa o achite ca urmare a veniturilor obtinute in urma activitatilor independente prestate.
Laurentiu Ciurel a fost un apropiat al PNL si al lui Dan Ilie Morega, in perioada in care actualul vice al PSD a indeplinit functia de sef al Complexului Energetic de la Rovinari.
Pentru posturile de vice national au fost depuse si validate 13 candidaturi: Niculae Banicioiu, Eugen Bejinariu, Gheorghe Bunea Stancu, Ion Calinoiu, Ion Calea, Titus Corlatean, Adrian Duicu, Dan Nica, Constantin Nita, Ion Prioteasa, Cristian Rizea, Dan Sova, Marian Vanghelie.
Presedintele organizatiei judetene Constanta a Partidului Conservator, Gheorghe Martin, l-a prezentat ieri pe candidatul conservatorilor pentru Parlamentul European, fostul campion de box si pilot auto Mihai Leu.
De asemenea, Romania libera, fost organ al Frontului Democratiei si Unitatii Socialiste, apare la 23 decembrie 1989, iar printre colaboratori se numara Ion Pavelescu, Bogdan Ficeac, Emil Munteanu sau Marius Georgescu.
Seful Biroului de Cercetari Penale din Olt, aflat sub influenta alcoolului, a fost implicat intr-un accident de circulatie provocat chiar de el, duminica seara, la Serbanesti.
Fostul campion mondial la box profesionist Leonard Doroftei a declarat marti ca liderul PIN Cozmin Gusa i-a propus sa intre in politica.
Box:
Un alt nume amintit, ce-i drept mai rar, este cel al prim-vice-guvernatorului Bancii Nationale a Romaniei , profesorul universitar (la ASE) Florin Georgescu, un tehnocrat perfect, aflat la varsta maximului potential (63 de ani). ... - Florin Georgescu, actualmente prim-vice-guvernator al BNR, a fost ministru al Finantelor si vicepresedinte PDSR.
Numit "Sportivul anului 2001", dar avand si cele doua titluri de campion national absolut (1999, 2001) si cele sase titluri de campion national, din care cinci consecutive (1995, 1996, 1997, 1998, 1999, 2001), Edu Stan a primit recent titlul onorific de "maestru emerit al sportului in automobilism".
Am experienta in motorsport, ca pilot de raliu si campion national de viteza in coasta, dar asta cred ca e doar a 10-a etapa moto din viata mea. ... Sunt multumit de rezultat, un titlu de campion al etapei de EstEuropean este minunat.
Membru de onoare Catena Racing Team â€" cel mai numeros si mai titrat club polisportiv al unei companii, multiplu campion la natatie si recordman al traversarii Canalului Manecii, PAUL GEORGESCU, secondat de antrenorul Matei Giurcaneanu si de echipa sa, i-a devansat intr-o maniera categorica pe competitorii de la categoria fara costum de neopren (apa, chiar si vara este foarte rece).
Paul Georgescu, primul roman Campion Mondial la Ice Swimming (proba 500 m - Murmansk, Rusia, 2019) a anunțat un nou proiect extrem, de Guiness Book - Antarctica 2020 Swim (https://antarctica2020swim.com/) Anul viitor, in perioada 17 - 28 februarie va inota in Antarctica si va incerca sa doboare recordul mondial de distanta, de 2,5 km!
Miercuri, 12 martie, la ora 12.00, autorul cartii, Mihai Dragomir, alaturi de Cristian Topescu si Editura Eikon va asteapta in incinta Ministerului Tineretului si Sporturilor la Sala Hagi etaj 8 (str Vasile Conta nr 16) la evenimentul de lansare a cartii "Visul de a deveni Campion".
google-analytics.com