Cautare

1434 de rezultate pentru "vali stefan" (3.27 secunde)
Pana la un moment dat se va putea circula inclusiv pana la kilometrul zero, doar ca nu se va putea inainta pe Calea Bucuresti, ci se va putea urca pe Unirii, Brestei, Stefan cel Mare, iar de acolo spre Principatele Unite.
Am mai refacut un targ de animale la Tupilati, care fusese desfiintat, el fiind infiintat de pe timpul lui Stefan cel Mare.
Stefan Balici, Universitatea de Arhitectura si Urbanism "Ion Mincu", vice-presedinte al Asociatiei "Arhitectura. Restaurare. Arheologie" drd. Virgil Apostol, Muzeul National de Istorie a Romaniei, secretar al Asociatiei "Arhitectura.
Sambata, in jurul orei 19.30, agentul principal Petrica Munteanu de la Serviciul Politiei Rutiere Vrancea a observat un Jeep Toyota parcat pe trotuar, in fata Agentiei Loto de pe Strada Stefan cel Mare, chiar langa semnul care interzice acest lucru.
Dupa plecarea lui Horia Brenciu, a lui Stefan Banica sau a echipei de la Serviciul Roman de Comedie, se pare ca si Mihai Petre isi cauta locul la Antena 1.
Vehement, liderul grupului senatorial PNL-PD, Puiu Hasotti, a precizat ca la sedinta de ieri doar patru conservatori au fost prezenti, din 12, cinci din zece de la UDMR, iar din cadrul Aliantei au absentat doar liberalii Mihail Lupoi, Ionut Popescu si Stefan Antonie.
Prefectul de Gorj, Stefan Popescu Bejat, a trimis ieri o adresa catre Corpul de Control al Primului Ministru, prin care a solicitat sa fie verificat modul in care energia electrica produsa de complexurile energetice Rovinari si Turceni este vanduta prin intermediul unor firme private.
Basarab 1 si 2, Constantin Brancoveanu, Dristor 1 si 2, Eroii Revolutiei, Eroilor, Gara de Nord 1 si 2, Grozavesti, Izvor, Lujerului, Mihai Bravu, Obor, Petrache Poenaru, Piata Iancului, Piata Muncii, Piata Romana, Piata Sudului, Piata Unirii 1 si 2, Piata Victoriei 1 si 2, Politehnica, Stefan cel Mare, Timpuri Noi, Tineretului, Universitate.
La mare distanta in topul celor mai cadorisiti deputati, cu 9 "atentii" trecute pe raboj, se afla deputatul conservator de Timis, Stefan Glavan, originar din Constanta.
El l-a atacat si pe vicepresedintele Consiliului Judetean Bihor Stefan Seremi, pe care il acuza ca racoleaza primarii din PSD.
Pe scena vor urca cei mai iubiti artisti romani, de la Corina Chiriac, Mirabela Dauer, Monica Anghel, Cristi Minculescu, Horia Moculescu pana la Loredana, Delia, Marius Moga, Smiley, What’s UP, Adda, Stefan Banica Jr.
Marele Premiu Stefan Iordache” pentru cea mai buna actrita la Gala Hop Mangalia 2012 Premiul pentru cea mai buna regie la Festivalul National de Teatru Independent 2013 Premiul pentru cea mai buna scenografie la Festivalul National de Teatru Independent 2013 Premiul pentru cea mai buna actrita la Festivalul National de Teatru Independent 2013 Festivalul International de Teatru nou Arad 2013 Sibiu Fringe Festival 2013 Maratonul Teatrului Independent 2013 Vineri, 27 martie, ora 19.00 TREI FEMEI INALTE dupa Edward Albee (Productie ArCuB si UnTeatru) cu:
Stefan si ne inchinam in Biserica ridicata deasupra casei in care s-a nascut Sf. Fecioara Maria, in Cetatea Antonia. Parcurgem Via Dolorosa (Calea Crucii), cu cele 14 opriri ale Mantuitorului Iisus Hristos, ajungand la Biserica Sf.
Alecu Chitaru, multimiliardarul dubios care se vede ca un fel de Stefan cel Mare modern, i-a cerut lui Voiculescu daune de 500 milioane de euro.
A fost cazul lui stefan Giuglea, parlamentar PSD pana in 2004, dar caruia i-a fost refuzat accesul la intrunire, pe motiv ca reprezinta garda veche, iar PSD trece acum printr-o perioada de nemiloasa primenire.
- Stefan Banica - actor de prestigiu - Maria Cutarida Cratunescu-prima femeie doctor in medicina din Romania - Nicolae Banescu â€"academician, succesorul lui Nicolae Iorga la conducerea Sectiei de Studii Istorice a Academiei Romane.
De asemenea, pe lista neagra a lustratiei mai sunt si jurnalistii care au scris la ziarele si editurile PCR si UTC, profesorii de la Stefan Gheorghiu, magistratii si reprezentantii corpului diplomatic din timpul regimului comunist.
Mihai Coman, solist si clapar, a colaborat de-a lungul timpului cu Sfinx, Laura Stoica Band sau Stefan Banica Jr. Din pacate, artistul suferea de cancer.
Stefan Obaciu, 57 de ani: "Cu inflatia asta, e mai rau. Nu o s-o ducem mai bine o data cu aderarea la UE.
- Dupa multa truda s-a hotarat sa se ia casa in care era comandirul strajii pamantesti, maiorul Filipescu, casa proprietatii, in care sta arendasul Grigore Poenaru si casa in care era cafeneaua unuia Stefan Vasiliu.
google-analytics.com