Cautare

324 de rezultate pentru "stanci toma" (2.70 secunde)
Alina Stanca, dr.Toma care m-a anesteziat ca la carte, doctorului Catalin Stangu pentru cele mai frumoase vorbe de incurajare, asistentelor de pe sectia chirurgie care sunt minunate si s-au purtat cu mine ca niste mame si in primul rand, multumesc Doctorului Orhidean Mihnea care m-a operat si care m-a ajutat sa raman de partea voastra!, a spus Mihai Bobonete.
Adriana Toma) Potrivit studiilor si imaginandu-ne ca nu exista reincarnare, moartea pamanteana intervine atunci cand sufletul se desprinde de corp.
Adriana Toma) Viata este, ce-i drept, o petrecere la care avem impresia ca am ajuns neinvitati. Prea tarziu ne dam seama ca este cea mai tare petrecere de care puteam avea vreodata parte.
Ieri, a avut loc deschiderea anului universitar al Facultatii de Horticultura Bucuresti, la care au participat Rector Sorin Mihai Campeanu - Presedintele CNR, Presedintele AUF, Prorector Florin Stanica - enciclopedia usamv, responsabil Centrul de Cercetare Hortinvest, Coordonare Serviciu International " Burse, Prorector Razvan Teodorescu - responsabil Centru de Consiliere si Orientare in Cariera, Statiuni didactice si de cercetare Moara Domneasca, Pietroasa, Istrita, Prorector Dumitru Dragotoiu - zootehnie, nutritie, hrana sanatoasa si Decanul Facultatii de Management si Dezvoltare Rurala - Toma Dinu - Prezentare Targ Agroturism si responsabil Centrul de Consiliere si Orientare in Cariera - Oana Mihalascu.
Dinu Toma a prezentat proiectele derulate si implementate de catre studenti si absolventi - produse traditionale romanesti de la idee, la productie si prezentarea comerciala pe piata.
Aflati printre vorbitori, si Cristian Tudor Popescu si Alina Mungiu si Mircea Toma si Cristian Pirvulescu, impreuna cu o multime de alti participanti nu au facut altceva decit sa constate degradarea din mass-media.
Popescu - Toma, Veres, Radescu, Sanoh, Al. Iacob, Cosereanu, Serbanica, Massaro Gaz Metan: Valceanu - Dobrescu, Matricardi, Yuri, Trif - Alceus, Filip - Lixandru, Deaconu, Chamed - Morar Rezerve:
Dumitriu, Burnea - Buziuc, Blanaru, B. Rusu Rezerve: I. Popescu, Radescu, Sanoh, Al. Iacob, Veres, D. Toma, Serbanica, Massaro, Cosereanu Antrenor: Alexandru Pelici
Toma - P. Gaitan, A. Carstocea, C. Ciobanu, M. Ekollo - P. Paturca, M. Chica-Rosa Rezerve: C. Avram, C. Petre, A.
Toma, Veres, Massaro, Cosereanu, A. Iacob, Radescu, Sanoh, Serbanica Sepsi: Niczuly - Dimitrov, Ninaj, B. Mitrea, R. Ispas - Barbut, Gonzalez, Fofana, Aganovic - Luckassen, Golofca Rezerve:
Cercetarile ei pornesc de la complexele freudiene dobindite la gradinita, cind, alaturi de Beniuc, A.Toma, a fost obligata sa asculte „Ce-ti doresc eu tie“ sau „Scrisoarea a III-a“, pe care o considera mult inferioara „Tiganiadei“ lui Budai Deleanu.
Cercetarile ei pornesc de la complexele freudiene dobindite la gradinita, cind, alaturi de Beniuc, A.Toma, a fost obligata sa asculte „Ce-ti doresc eu tie“ sau „Scrisoarea a III-a“, pe care o considera mult inferioara „Tiganiadei“ lui Budai Deleanu.
ziaristi rapiti, presedinte erou al natiunii, gripa aviara si, de ce nu, sondaje mincinoase. Cei care isi exprima neincrederea sunt, pe loc, admonestati, etichetati: „Toma Necredinciosul”.
Iacob, Scarlatache, Garutti - Oancea, Toma, Panait, Serbanica - Buziuc, Blanaru, Cosereanu REZERVE: Popescu, Burnea, Veres, Cierpka, Sanoh, Radescu, Raicea, Tomczyk, Rusu ANTRENOR:
I.Popescu - Balaur, Scarlatache, Garutti - Oancea, Toma, Panait, Serbanica - Sanoh, Rusu, Buziuc Rezerve: Ducan, Iacob, Burnea, Veres, L.Dumitru, Dat, Radescu, Blanaru, Tomczyk Antrenor:
Citeam pe o agentie de presa, care prelua un comunicat din partea Teatrului "Toma Caragiu", unde lucra artista, ca tragedia a fost incadrata la "accidente de munca".
Cu Amza, cu Toma, cu Ciubotarasu. A luat viata in piept cu avantul celor care credeau in Dumnezeu, in neamul romanesc, in radacina ce nu se poate smulge.
Iacob, Serbanica, Dat, Radescu, Toma; Antrenor: Alexandru Pelici FC Arges: Straton - Jakolis, M. Constantin, Cestor, Vianna - Meza Colli, Nijke - Isfan, Alceus, Bertrand - Garita;
Trifon - Bura-Kot, Zurbagiu, Toma - Tanase, Olaru, Martinov, Grancea, Ghinescu - Simon, Bodri Antrenor: Cosmin Stan CSA Steaua: Dinca - Draghici, Walace, Sabau, Corbu - Popa, Pacionel, Balgiu, Gheorghe - Trica, Chipirliu Antrenor:
Iacob, Scarlatache, Garutti - Oancea, Pop, Lixandru, Trif - Buziuc, Blanaru, Radescu; Rezerve: Fl. Croitoru - Antal, Toma, Burnea, Veres, Carnat, Krasniqi, Kabananga; Antrenor: Flavius Stoican
google-analytics.com