Cautare

5981 de rezultate pentru "rezultate cadre didactice 2009 sibiu" (2.80 secunde)
Nici de cadre (intrucat nu li se cere sa performeze in aplicarea unei agende proprii), nici de mase (intrucat puterea celor fara de putere este periculoasa, fiind imprevizibila), ci de lider.
Ei vin din rezerva de cadre locala. Vor avea prilejul sa dovedeasca faptul ca alegerea lor a fost judicioasa. Vom avea, in paralel, o accentuare a activitatii legislative, cu speranta normalizarii vietii in domeniile economic, social dar si al justitiei (ma refer la eliminarea unor abuzuri).
Iesirea brutala din scena a liderului PSD dezvaluie seceta de cadre din jurul sau. Inca de la preluarea puterii in partid nu s-a afirmat cu adevarat un numar doi, iar cei care tindeau spre o astfel de calitate au fost executati politic cu promptitudine.
Acum are 25 de angajati, printre care se numara experti contabili, juristi, avocati, cadre universitare si specialisti in domeniul impozitelor si taxelor.
pompieri, profesori, politisti si cadre medicale. In prezent doua treimi din locatari platesc chirii reduse, printr-un sistem de subventii guvernamentale.
 Lipsa de cadre medicale specializate si a unor investitii în infrastructura, precum si dotarea precara cu aparatura creasera premisele transformarii Spitalului Orasenesc Motru într-o unitate spitaliceasca de duzina, care prelua bolnavii de la ambulante si îi trimitea urgent la Târgu Jiu sau la Craiova, în functie de gravitatea situatiei.
Un aparat clasificat drept camera foto nu trebuie sa inregistreze 30 de minute de secventa video neintrerupta, la o rezolutie de cel putin 800x600 de pixeli sau la calitatea de 23 cadre pe secunda.
Modelele TZ5 si FX35 pot înregistra filme de înalta calitate 720p HD la 30 de cadre pe secunda, încorporând activ functiile HD.
Potrivit legii, fiecare medic, asistent sau farmacist este obligat sa incheie o asigurare de malpraxis pentru eventuale greseli medicale. Aceste cadre medicale nu pot profesa daca nu au astfel de polite incheiate cu companiile de asigurare.
000 de magistrati, cadre militare si alte persoane care primesc pensii in baza legilor speciale vor fi recalculate, astfel incat cuantumul acestora sa fie egal cu valoarea contributiei, a declarat marti, la Guvern, consilierul premierului pe probleme sociale, Mihai Seitan.
s-a integrat in sucursala Fabrica de timbre.La nivel general, 772 de persoane au fost disponibilizate, dintre care 290 cadre de conducere si 482 alte tipuri de personal."Aseara au fost semnate ordinele privind disponibilizarile, iar in cursul zilei de astazi (joi, n.r.) au fost primite.
Potrivit Mediafax, in urma majorarii, valoarea impozabila a unei cladiri cu cadre din beton armat sau cu pereti exteriori din caramida arsa va creste de la 806 lei/mp la 935 lei/mp - in cazul spatiilor dotate cu instalatii electrice si de canalizare, si de la 478 lei/mp la 555 lei/mp - in cazul cladirilor neracordate la astfel de utilitati.
Trenul InterCity care circula pe ruta Bucuresti - Galati va zabovi (strict) 25 de minute in statia Gara de Nord, timp suficient pentru cadre foto / video si declaratii din partea reprezentantilor CFR Calatori si BookLand.
Remarcabil la acest senzor este posibilitatea de a captura pana la 10 cadre pe secunda in mod continuu pana la 11 secunde, dar sa nu uitam si de senzitivitatea sa maxima, ISO6400.
Aparatele pot filma la rezolutia 640x480 pixeli si 30 de cadre pe secunde. Ambele dipsun de iesire video HDTV prin care se pot vizualiza pozele la calitate ridicata pe televizoarele compatibile high definition.
D40X aduce nou un senzor CCD de 10MP si capacitate de a fotografia in rafala trei cadre pe secunda. Un mare lips al ambelor modele D40 este motorasul auto focus, functie care revine astfel obiectivelor de tip AF-S si AF-I.
Mai exact face captura video la 15 cadre pe secunda in rezolutia 1280x800 sau la 30 fps in mod 848x480 (480p).
40D va fi capabil de captura in rafala de 6.5 cadre pe secunda, ceea ce il face superior, din acest punct de vedere, chiar si modelelor DSLR mai scumpe.
Alpha 700 include un senzor de 12.2 MP capabil de captura la un maxim de 5 cadre pe secunda.
Modelele TZ5 si FX35 pot înregistra filme de înalta calitate 720p HD la 30 de cadre pe secunda, încorporând activ functiile HD.
google-analytics.com