Cautare

2597 de rezultate pentru "radu" (3.44 secunde)
"Asteptam sa fie aprobat ghidul solicitantului la Bruxelles, dupa care POS se lanseaza si devine operational, adica atunci pot fi depuse proiecte la noi la oficiu", a spus directorul Oficiului Teritorial Craiova al Agentiei Nationale a Întreprinderilor Mici si Mijlocii si a Cooperatiei, Radu Mirea.
La lansarea candidaturii lui Bolojan, a participat conducerea PNL in frunte cu presedintele Cornel Popa, dar si fostul senator PD Radu Tarle.
O parere similara, in sensul orientarii catre creditele in valuta, are si directorul de investitii al Interamerican Pensii, Radu Craciun.
Primul-ministru a facut un apel catre Casa de Economii si Consemnatiuni, reprezentata la intalnire de presedintele Radu Gratian Ghetea, sa acorde toata disponibilitatea in sustinerea agricultorilor care au nevoie de ajutor in accesarea finantarii prin intermediul fondurilor europene.
CEC, BRD si Alpha Bank ar putea acorda credite de circa 200 de milioane de euro pentru finantarea agricultorilor, pana ce acestia primesc subventiile de la stat, in iunie, a declarat presedintele CEC, Radu Gratian Ghetea."CEC a demarat de doua saptamani aceasta activitate de finantare si este vorba pana acum de cateva zeci de milioane de euro", a mai spus Ghetea.
Astfel, in acest an Damen va pregati in centrul de formare profesionala pe care il detine circa 480 de tineri care au absolvit fie Grupul Scolar "Radu Negru", fie Liceul Tehnic "Traian Vuia".
„La eveniment participa 30 de firme care produc si/sau comercializeaza materiale de constructii, corpuri de iluminat, instalatii sanitare, mobila si instalatii pentru caldura si climatizare“, a declarat Radu Hurezeanu, vicepresedintele CCI Oltenia.

"Oferim doar asistenta tehnica firmelor care depun proiecte pe Axa 1, iar evaluarea lor se face la Bucuresti", a spus Radu Mirea, directorul executiv al Oficiului amintit.
Programele vor fi operationale din mai-iunie"Aceste programe vor deveni operationale cel mai probabil peste o luna si ceva", a declarat Radu Mirea, directorul executiv al Oficiului Teritorial pentru Întreprinderi Mici si Mijlocii si Cooperatie (OTIMMC) Craiova.
"Oferim doar asistenta tehnica firmelor care depun proiecte pe Axa 1, iar evaluarea lor se face la Bucuresti", a spus Radu Mirea, directorul executiv al Oficiului amintit.
Aceasta decizie ar urma sa reduca distanta dintre dobânda LIBOR si nivelul randamentelor titlurilor de tezaur americane, principala sursa de reducere a deficitului de cont curent al SUA.Aprecierea dolarului, stabilizarea relativa a pretului la barilul de petrol si reducerea perspectivelor cresterii inflatiei au reprezentat tot atâtea motive pentru investitori sa îsi reduca o parte din portofoliile detinute pe aur, ceea ce a echivalat cu scaderea preturilor unciei pâna la valori care se mai înregistrau în urma cu trei luni.De obicei, aprecierea dolarului scumpeste aurul pentru posesorii de alte valute si coboara adesea cererea de lingouri.Vineri, pe London Bullion Market, pretul unciei de la cele doua fixing-uri au fost de 854,25 si 853,50 dolari, fata de 937,25 dolari la începutul lunii, mai mic cu aproape 200 de dolari fata de maximul istoric, de 1.032,50 dolari, atins la jumatatea lui martie.Pe COMEX, divizia specializata a New York Mercantile Exchange, uncia era cotata vineri, pentru contractele cu scadenta în iunie, la 858,50 dolari.Radu Georgescu 

"Verdele inseamna viata, sinceritate si renastere", a declarat presedintele CEC Bank, Radu Gratian Ghetea.CEC Bank si-a modernizat peste 30 din 1.404 sedii, iar pana in 2010 vrea sa isi renoveze toate unitatile.
Asociatia Romana a Bancilor (ARB) ar putea solicita autoritatilor sa permita prestatorilor de servicii, in special companiilor de telefonie mobila, sa furnizeze informatii despre clienti Biroului de Credit, a declarat presedintele ARB, Radu Gratian Ghetea.
În general, cazarmile ocupa suprafete mari, multe dintre acestea chiar în intravilan, din acest motiv fiind foarte cautate pe piata imobiliara", a precizat pentru NewsIn Radu Zilisteanu, expert imobiliar.
Acum asteptam publicarea deciziei", a declarat vicepresedintele Autoritatii Nationale Sanitar Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA), Laszlo Nagy Csutak.Presedintele ANSVSA, Radu Roatis, a declarat, recent, pentru NewsIn, ca Romania a solicitat Comisiei derogare pentru procesarea laptelui care nu respecta normele europene si dupa data de 30 iunie 2008.
Ce-a fost greu a trecut", a declarat ieri primarul Antonie Solomon, facând aluzie la proiectantii care au papat banii si s-au pierdut prin vacante si la reusita fostului ministru Radu Berceanu, care a insistat sa fie finalizat si aprobat devizul general de lucrari.
Analistul si directorul de investitii de la Interamerican Fond de Pensii, Radu Craciun, considera ca avansul puternic al PIB-ului in intervalul ianuarie a€" martie este si o urmare a investitiilor straine directe facute in economie in ultimii ani.
"In Romania avem materie prima ecologica, dar din pacate nu avem procesatori in sistem ecologic, si atunci se creeaza un paradox, Romania exporta materie prima ecologica in Occident, acolo se prelucreaza si noi ca importatori aducem produsul finit mult mai scump, ne mai costa si transportul, si evident ajunge pe rafturi la un pret de poate 3-4 ori mai mare decat daca s-ar fi produs aici direct", a subliniat Radu Panait, director general Natura Land.
google-analytics.com