Cautare

22999 de rezultate pentru "presedintele romaniei youtube" (7.69 secunde)
Oricat de putine lucruri as fi stiut eu pe atunci, tot imi dadeam seama ca, in harmalaia sedintelor FSN, se construia de fapt noul sistem politic, economic si social al Romaniei.
Senatorii au adoptat in sedinta de marti, 20 Septembrie 2016, cu un singur vot impotriva si o abtinere, o Declaratie prin care Senatul Romaniei saluta aniversarea a 25 de ani de la proclamarea independentei Republicii Moldova fata de URSS.
In deschidere, presedintele fundatiei l-a prezentat pe profesorul italian Ernesto Carpentieri, presedintele Academiei Europene pentru Relatii Economice si Cultrurale de la Roma (AEREC), salutand cu satisfactie acceptul acestuia de a deveni primul membru de onoare international al Clubului de la Bucuresti.
Mai mult, "Gandul" arata ca, spre deosebire de 2007, atunci cand avizul Curtii Constitutionale era doar consultativ, in prezent situatia este mult ingreunata de posibilitatea interventiei directe a Curtii Constitutionale care se va putea pronunta cu privire la Hotararea de suspendare a Presedintelui Romaniei.
In aceasta declaratie doresc sa prezint cum vad eu, din perspectiva Partidului Social Democrat, deschiderea pe care Guvernul actual, mai ales Primul Ministru si Ministrul Afacerilor Externe, au realizat-o in politica relatiilor internationale ale Romaniei, precum si ce ne dorim pentru 2014 si anii urmatori in domeniul politicii externe.
Acordarea punctajelor continua UPDATE 00.40 A inceput acordarea punctajelor - Suedia acorda 4 puncte Romaniei - Albania acorda 5 puncte Romaniei - Marea Britanie acorda 4 puncte Romaniei (Romania a acordat 12 puncte Moldovei) - Moldova acorda 10 puncte Romaniei - Azerbaidjan acorda 6 puncte Romaniei - Norvegia acorda 6 puncte Romaniei - Italia acorda 1 punct Romaniei - Malta acorda 7 puncte Romaniei - Islanda acorda 6 puncte Romaniei - Franta acorda 1 punct Romaniei - Grecia acorda 10 puncte Romaniei - Muntenegru acorda 1 punct Romaniei UPDATE 00.
Programul in Maramures al primului ministru al Romaniei, Victor Ponta, presedinte al PSD a inceput miercuri, la ora 15.00, in Seini, unde a participat la punerea pietrei de temelie a primului bloc ANL din localitate.
Aflat la Strasbourg, cu ocazia sesiunii ordinare a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), presedintele Traian Basescu a adresat parlamentarilor europeni un apel de a sprijini procesul de aderare a Romaniei la UE.
Mircea Geoana a discutat cu omologul sau francez despre aderarea Romaniei la Spatiul Schengen - Romania trebuie sa fie tratata ca toate celelalte state europene care au aderat la Spatiul Schengen, in conformitate cu acquisul european Schengen, a declarat presedintele Senatului, Mircea Geoana, atat la intalnirea cu omologul sau francez, Gerard Larcher, cat si in discutia cu membrii Comisiei de Afaceri Europene din Senatul francez.
Duminica, 21 decembrie, la ora 12.00, a inceput Sedinta solemna a Parlamentului Romaniei, dedicata depunerii juramantului de catre Presedintele ales al Romaniei, Klaus Iohannis.
Curtea Internationala de Justitie de la Haga a dat dreptate Romaniei prin faptul ca linia de delimitare nu va fi influentata de Insula Serpilor, care are dreptul la o mare teritoriala de numai 12 mile marine, decizia fiind adoptata in unanimitate de cei 15 judecatori ai Curtii.
'Presedintele Traian Basescu a incalcat Constitutia, regulamentele militare si normele bunului simt prin delegarea celui mai mic om in stat (si la propriu si la figurat), primul ministru Emil Boc, sa primeasca onorul garzii prezidentiale de Ziua Nationala a Romaniei, in locul celui de-al doilea om in stat, presedintele Senatului, Mircea Geoana.
Presedintele Partidului Social Democrat, Victor Ponta, a declarat sambata, de la tribuna celui de-al X-lea Congres al UDMR de la Oradea, ca nu a venit sa "peteasca" UDMR, insa a precizat ca Uniunea trebuie sa decida care este calea pe care o va apuca, potrivit Agerpres.
Il voi sprijini in calitate de prim ministru pe presedintele interimar Crin Antonescu Premierul Victor Ponta a anuntat vineri seara, intr-o conferinta de presa sustinuta la Palatul Parlamentului, ca il va sprijini in calitatea pe care o are pe presedintele interimar Crin Antonescu, caruia ii garanteaza sprijinul total al Guvernului.
Unele decizii ale Curtii, pasi semnificativi in transformarea republicii din semiprezidentiala in prezidentiala Patru judecatori ai Curtii Constitutionale a Romaniei - Valentin Zoltan Puskas, Acsinte Gaspar, Ion Predescu si Tudorel Toader - acuza, intr-o opinie separata, ca deciziile CCR de genul celei din 26 septembrie prin care s-a constatat ca sunt neconstitutionale dispozitiile art.
Oficialii comunisti s-au plans ca arborarea steagului Romaniei pe sediul presedintiei a fost cea mai mare umilinta si ca gestul este o provocare la adresa suveranitatii Moldovei.
In 17 februarie 1866 la Bucuresti isi incepe efectiv activitatea ca banca de scont si de emisiune - Banca Romaniei , constituita prin transformarea filialei Bancii Imperiului Otoman din Bucuresti ( filiala care activa inca din 1861).
Strategia energetica a Romaniei trebuie finalizata. ... Am luat act de intentia Ministerului Energiei, Intreprinderilor Mici si Mijlocii si Mediului de Afaceri de a finaliza Strategia energetica a Romaniei.
Romania, invinsa de Albania cu 1-0, paraseste competitia UPDATE ORA 23.53 Nationala de fotbal a Romaniei a fost invinsa de formatia Albaniei cu scorul de 1-0 (1-0), duminica seara, pe Stade de Lyon, in Grupa A la EURO 2016 si paraseste competitia.
Scrisoare deschisa adresata primului-ministru al Romaniei Domnule Prim-Ministru, Constatam cu ingrijorare ca in ultimele zile are loc in Romania o campanie agresiv concertata pentru sustinerea proiectului minier promovat de compania Gold Corporation la Rosia Montana (RMGC).
google-analytics.com