Cautare

3231 de rezultate pentru "pe 25 iulie scriitoarea areta sandru" (3.76 secunde)
Credem ca este mai intelept sa asteptam prezentarea in iulie a viitorului raport al Comisiei Europene referitor la justitie, in cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare, a adaugat purtatorul de cuvant.
La mai putin de an de zile de la alegerile din 2004, la 11 iulie 2005, presedintele Traian Basescu i-a spus noului insarcinat cu afaceri al Ambasadei SUA la Bucuresti, Mark Taplin, ca alegerile anticipate nu sunt ca si sigure, pentru ca exista sansa de a media o solutie pentru a evita o revenire la urne.
‘‘Noi, peste tot, in toate judetele, speram ca in 17 iulie sa avem referendum si sa decida oamenii daca vor sa desfiinteze Bistrita-Nasaud sau alte judete. Din punctul meu de vedere, asta ne mai lipsea, ca in rest le-am rezolvat pe toate.
Ulterior, presa albaneza a revenit asupra informatiilor, precizand ca situatia a fost cauzata de actiunea unui haker sarb, care a patruns pe site-ul agentiei de presa si a publicat informatia falsa.
21% Daca duminica viitoare s-ar organiza alegeri locale, USL ar obtine 59% din intentiile de vot ale bucurestenilor, arata un sondaj al Companiei de Cercetare Sociologica si Branding (CCSB), realizat in luna iulie, pentru Asociatia "Pro Democratia".
Mii de panouri publicitare de mici dimensiuni, amplasate pe stalpii de iluminat stradal din Craiova, sunt "vanate" ... Decizia apartine primariei municipiului, care a hotarat ca toate afisele publicitare instalate pe stalpi sa fie date jos.
Alti patru primari USL candideaza in 2012 pe listele UNPR Dupa ce in urma cu o luna 10 primari USL anuntau ca vor candida pe listele UNPR, marti inca patru edili locali parasesc tabara PSD-PNL.
Un sondaj al Companiei de Cercetare Sociologica si Branding (CCSB), realizat in luna iulie, pentru Asociatia "Pro Democratia" releva faptul ca USL ar obtine 59% din intentiile de vot ale bucurestenilor daca duminica viitoare s-ar organiza alegeri locale.
Premierul kosovar Hashim Thaci a prezentat miercuri detaliile unui plan pentru restabilirea controlului asupra a doua puncte de frontiera aflate in litigiu cu Serbia, care au fost la originea unei crize la sfarsitul lui iulie, acuzand Belgradul ca pregateste noi violente.
Perioada iulie - decembrie 2011 - continuare - Iulie Partidul lui Tokes este respins de la inregistrare intr-o prima infatisare in fata instantei. Episcopul reformat cere "puterilor romanesti dintotdeauna" sa ceara iertare maghiarilor pentru "pacatele pe care le-am suferit in epocile post-Trianon si post-comunism".
Procurorii DNA cer Parlamentului declansarea procedurilor pentru urmarirea penala fata de Laszlo Borbely Procurorii DNA au sesizat procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie pentru a solicita Camerei Deputatilor declansarea procedurilor pentru obtinerea cererii necesare urmarii penale fata de deputatul Laszlo Borbely, ministru al Mediului si Padurilor, pentru doua infractiuni de trafic de influenta si infractiunea de fals in declaratiile de avere, in forma continuata.
Acesta este socotit drept inceputul adoptarii tricolorului pe pamant romanesc. ... Sava" din Bucuresti 1831-1834), potrivit caruia tricolorul ar fi fluturat pentru prima data in ziua de 29 iulie 1839, pe muntelePlesuva (zona Comarnic - jud. ... 252, din 13 iulie 1848, preciza din nou ca "stindardele vor fi tricolore.
Incepand cu data de 1 iulie, in municipiu vor fi reluate patrularile echipajelor mobile mixte formate din poitisti locali si politisti din cadrul inspectoratului municipal.
BASESCU CADE LA 29 IULIE Primul sondaj iesit pe piata dupa suspendarea lui Traian Basescu de catre Parlament, realizat de IMAS la comanda postului de radio Europa FM, arata ca 64,3% din cei ce se vor prezenta la vot sunt favorabili demiterii, iar 27, 3 % impotriva.
In tabara USL pare a se fi instalat o anume euforie, daca nu suficienta, determinata de un transfer riscant al procentului din Parlament, obtinut totusi prin negocieri politice, spre un pronostic solid al votului popular, de la 29 iulie.
Alin Teodorescu, sociologul IMAS, a explicat pentru Europa FM rezultatele sondajului care arata ca președinele suspendat Traian Basescu va fi DEMIS la referendumul din 29 iulie printr-o majoritate de voturi afirmative.
Judecatoarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ) Gabriela Elena Bogasiu a fost aleasa, azi, presedinte al Biroului Electoral Central (BEC) constituit in vederea organizarii referendumului national din 29 iulie pentru demiterea presedintelui Romaniei, a confirmat, pentru Agerpres, instanta suprema.
32 din 3 iulie 2012 pentru revocarea lui Gheorghe Iancu din functia de Avocat al Poporului. ... 32 din 3 iulie 2012 pentru revocarea domnului Gheorghe Iancu din functia de Avocat al Poporului", se arata intr-un comunicat de presa al CCR.
Cum explica un sociolog referendumul din 29 Iulie Sociologul cu pricina e Vasile Dancu Electoratul va arata mai putina dorinta si motivatie in privinta suspendarii presedintelui, a declarat sociologul Vasile Dancu, explicand ca referendumul este perceput de catre cetateni ca fiind un vot negativ, astfel ca prezenta nu va aduce validarea acestuia.
Aceasta este cifra pe care se va merge oficial la referendum. ... CCR a decis ca referendumul din 29 iulie va fi valid doar cu prezenta a jumatate plus unu din numarul total de alegatori.
google-analytics.com